Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'aş'

Total found: 5
dori ca oamenii să se roage împreună cu mine în aceste zile. Şi mai mult! Să postească cu stricteţe miercuri şi vineri; să se roage zilnic Rozariul: misterele de bucurie, de durere şi de mărire.
Sfântă Fecioară ne-a cerut să primim acest mesaj cu o voinţă fermă. S-a referit în mod special la cei din parohie şi la credincioşii din satele vecine.
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Copiii mei! Acum mai mult ca niciodată am nevoie de ajutorul vostru. dori să vă rugaţi pentru fraţii voştri care nu au cunoscut încă iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru ei! Rugaţi-vă din toată inima! dori ca ei să poată recunoaşte iubirea Tatălui în tot ceea ce faceţi voi. Ajutaţi-i şi aşteptaţi-vă ca Tatăl să vă ajute aşa cum îi ajutaţi şi voi pe alţii. Nu fiţi insensibili la cererile mele. Ajutaţi-o pe Mama voastră! Eu vă mulţumesc din inimă.
Copiii mei! Cât de uşor mi-ar fi să opresc războiul dacă găsi mai multe persoane care să se roage şi să postească aşa cum o faceţi voi acum.
Dragi copii! Astăzi Inima mea e plină de fericire. vrea ca în fiecare zi să vă aflaţi în rugăciune ca astăzi, în această mare zi de rugăciune. Doar prin intermediul rugăciunii se ajunge la acea fericire care copleşeşte cu adevărat sufletul şi trupul. Şi tocmai în aceasta, eu, ca Mamă, doresc să vă ajut. Lăsaţi-mă să o fac! Vă spun din nou: deschideţi-mi inimile voastre şi lăsaţi-mă să vă conduc. Drumul meu duce la Dumnezeu. Vă invit să pornim la drum împreună, pentru că vedeţi bine că distrugem orice rău cu rugăciunea noastră. Să ne rugăm şi să sperăm.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws