Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'atunci'

Total found: 54
Şi în această seară, dragi copii, vă sunt recunoscătoare într-un mod special pentru prezenţa voastră aici. Adoraţi neîncetat Preasfântul Sacrament al Altarului. Eu sunt mereu prezentă atunci când credincioşii sunt în adoraţie. Atunci se obţin haruri speciale.
Dragi copii! În această seară vă invit în mod special să fiţi perseverenţi în încercări. Gândiţi-vă cât de mult suferă şi astăzi Cel Atotputernic din cauza păcatelor voastre. De aceea, atunci când vin suferinţele, oferiţi-le ca pe un sacrificiu lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Eu v-am spus deja că v-am ales într-un mod special, aşa cum sunteţi. Eu, Mama, vă iubesc pe toţi. Şi în orice moment în care aveţi greutăţi, să nu vă fie frică! Pentru că eu vă iubesc chiar şi atunci când sunteţi departe de mine şi de Fiul meu. Vă rog, nu permiteţi ca Inima mea să plângă lacrimi de sânge pentru sufletele care se pierd în păcat. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi crucea făcea parte din planul lui Dumnezeu atunci când a fost construită. În special în aceste zile urcaţi pe munte (Krizevac) şi rugaţi-vă în faţa crucii. Am nevoie de rugăciunile voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Eu, Mama voastră, vă iubesc şi doresc să vă încurajez la rugăciune. Eu, dragi copii, sunt neobosită şi vă chem chiar şi atunci când sunteţi departe de Inima mea. Eu sunt Mamă, şi chiar dacă mă doare pentru oricine se rătăceşte, iert uşor şi mă bucur pentru orice fiu care se întoarce la mine. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă dau iubirea mea. Voi nu ştiţi, dragi copii, cât de mare îmi e iubirea şi nu ştiţi să o primiţi. Eu doresc să v-o arăt în diferite moduri dar voi, dragi copii, nu o recunoaşteţi. Voi nu înţelegeţi cuvintele mele cu inima, şi de aceea nu înţelegeţi nici iubirea mea. Dragi copii, acceptaţi-mă în viaţa voastră şi atunci veţi putea să acceptaţi tot ce vă spun şi tot ceea ce eu vă invit. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la convertirea deplină, care e grea pentru toţi cei care nu L-au ales pe Dumnezeu. Vă chem, dragi copii, la o convertire deplină faţă de Dumnezeu. Dumnezeu vă poate da tot ceea ce cereţi de la El. Dar voi Îl căutaţi pe Dumnezeu doar atunci când apar bolile, problemele şi greutăţile, şi atunci credeţi că Dumnezeu e departe de voi şi că nu vă aude şi nu vă ascultă rugăciunile. Nu, dragi copii, aceasta nu e adevărat! Atunci când sunteţi departe de Dumnezeu, voi nu puteţi primi haruri pentru că nu le cereţi cu o credinţă puternică. În fiecare zi mă rog pentru voi şi doresc să vă apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu, dar nu o pot face dacă nu o doriţi. Prin urmare, dragi copii, puneţi viaţa voastră în mâinile lui Dumnezeu. Eu vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Tot ceea ce faceţi şi tot ceea aveţi abandonaţi-I lui Dumnezeu, pentru ca El să poată domni în viaţa voastră ca Regele a tot ceea ce aveţi. Astfel, prin mine, Dumnezeu vă poate conduce în profunzimea vieţii spirituale. Copilaşilor, nu vă temeţi, pentru că eu sunt cu voi chiar şi atunci când credeţi că nu există nici o cale de scăpare şi că domneşte Satan. Eu vă aduc pacea. Eu sunt Mama voastră şi Regina Păcii. Vă binecuvântez cu binecuvântarea bucuriei pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru voi în viaţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem la rugăciune. Prin rugăciune, copilaşilor, obţineţi bucurie şi pace. Prin rugăciune sunteţi mai bogaţi în harul lui Dumnezeu. Prin urmare, copilaşilor, faceţi ca rugăciunea să fie viaţă pentru fiecare dintre voi. În special vă chem să vă rugaţi pentru toţi cei care sunt departe de Dumnezeu, ca ei să se convertească. Atunci inimile noastre vor fi mai bogate pentru că Dumnezeu va domni în inimile tuturor oamenilor. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Fie ca rugăciunea să înceapă să domnească în întreaga lume! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-aţi descoperit în decursul vieţii voastre. Chiar şi pentru cel mai mic dar pe care l-aţi perceput. Eu mulţumesc împreună cu voi şi doresc ca voi să experimentaţi bucuria acestor daruri, şi ca Dumnezeu să fie totul pentru fiecare dintre voi. Şi atunci, copilaşilor, veţi putea creşte încontinuu pe calea sfinţeniei. Va mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez într-un mod special cu binecuvântarea mea maternă şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să vă dea harul convertirii inimii. Deja de ani întregi vă invit la o viaţă spirituală profundă, în simplitate, dar voi sunteţi atât de reci! Prin urmare, copilaşilor, acceptaţi cu seriozitate şi trăiţi mesajele, pentru ca sufletul vostru să nu fie trist atunci când nu voi mai fi cu voi şi când nu vă voi mai conduce ca pe nişte copii nesiguri la primii lor paşi. De aceea, copilaşilor, citiţi în fiecare zi mesajele pe care vi le-am dat şi transformaţi-le în viaţă. Vă iubesc şi de aceea vă invit pe toţi pe drumul mântuirii cu Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vi-L aduc pe Pruncul Isus într-un mod special, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Lui de pace şi de iubire. Dragi copii, nu uitaţi că acesta e un har pe care multe persoane nu-l înţeleg şi nu-l acceptă. De aceea, voi, care spuneţi că sunteţi ai mei şi care cereţi ajutorul meu, dăruiţi-vă cu totul. Înainte de toate, daţi iubirea şi exemplul vostru în familiile voastre. Voi spuneţi că Crăciunul e sărbătoarea familiei: atunci, dragi copii, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în familiile voastre, pentru ca El să vă poată da pacea şi să vă ocrotească, nu numai de război, dar şi în timp de pace, de orice atac satanic. Dacă Dumnezeu este cu voi, aveţi totul. Dar atunci când nu-L vreţi, sunteţi săraci şi pierduţi şi nu ştiţi de partea cui sunteţi. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu şi atunci veţi primi totul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi ca niciodată până acum vă invit să trăiţi mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră.Eu am venit la voi pentru a vă ajuta şi prin urmare vă invit să vă schimbaţi viaţa, pentru că aţi apucat-o pe un drum mizerabil: drumul ruinei. Atunci când v-am spus: "rugaţi-vă, postiţi, împăcaţi-vă" aţi luat aceste mesaje în mod superficial. Aţi început să le trăiţi dar apoi le-aţi lăsat, pentru că era greu. Nu, dragi copii! Când un lucru e bun trebuie să perseveraţi în bine şi să nu gândiţi: "Dumnezeu nu mă vede, nu mă ascultă, nu mă ajută". Astfel v-aţi îndepărtat de Dumnezeu şi de mine pentru jalnicele voastre interese. Eu doream să fac din voi o oază de pace, de iubire şi de bunătate. Dumnezeu dorea ca voi, cu iubirea voastră şi cu ajutorul Său, să faceţi miracole şi să daţi exemplu. De aceea iată ce vă spun: Satan se joacă cu voi şi cu sufletele voastre şi eu nu vă pot ajuta pentru că voi sunteţi departe de inima mea. De aceea, rugaţi-vă şi trăiţi mesajele mele şi astfel veţi vedea miracolele iubirii lui Dumnezeu în viaţa voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit din nou la rugăciune, pentru ca prin rugăciune să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu. Eu sunt cu voi şi doresc să vă conduc pe toţi pe drumul salvării pe care v-o oferă Isus. Din zi în zi sunt tot mai aproape de voi, chiar dacă voi nu sunteţi conştienţi de acest lucru şi nu doriţi să recunoaşteţi că sunteţi puţin legaţi de mine prin rugăciune. Atunci când vin încercările şi problemele, voi spuneţi: “O, Doamne, o, Mamă, unde sunteţi?” Iar eu nu fac altceva decât să aştept să-mi daţi "da"- ul vostru pentru a I-l putea transmite lui Isus, ca El să vă poată copleşi cu haruri. De aceea, încă o dată, acceptaţi invitaţia mea şi începeţi din nou să vă rugaţi, până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Atunci veţi descoperi că Dumnezeu e Atotputernic în viaţa voastră zilnică. Eu sunt cu voi şi vă aştept. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit la rugăciune, acum că Satan e puternic şi doreşte să ia în stăpânire cât mai multe suflete cu putinţă. Rugaţi-vă, dragi copii, şi aveţi mai multă încredere în mine, pentru că eu sunt aici cu voi pentru a vă ajuta şi pentru a vă conduce pe un drum nou, spre o viaţă nouă. De aceea, dragi copilaşi, ascultaţi şi trăiţi ceea ce vă spun, pentru că pentru voi va fi important, atunci când nu voi mai fi cu voi, să vă amintiţi de cuvintele mele, de tot ceea ce v-am spus. Eu vă invit să începeţi din nou să vă schimbaţi viaţa şi să vă hotărâţi pentru convertire, nu în vorbe, ci în viaţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să treziţi inimile voastre la iubire. Mergeţi în natură şi priviţi cum se trezeşte natura; aceasta vă va ajuta să vă deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu-Creatorul. Doresc ca voi să treziţi iubirea în familiile voastre, astfel încât acolo unde e ură şi lipsă de pace să stăpânească iubirea. Şi atunci când e iubire în inimile voastre, e şi rugăciune. Şi nu uitaţi, dragi copii, că eu sunt cu voi şi vă ajut cu rugăciunea mea ca Domnul să vă dea puterea să iubiţi. Vă binecuvântez şi vă iubesc cu iubirea mea maternă.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt Mama voastră şi vă invit să vă apropiaţi de Dumnezeu prin rugăciune pentru că numai El e Pacea voastră şi Salvatorul vostru. De aceea, copilaşilor, nu căutaţi consolări materiale, ci căutaţi-L pe Dumnezeu. Eu mă rog pentru voi şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Cer rugăciunea voastră pentru a mă putea accepta pe mine şi mesajele mele la fel ca şi în primele zile ale apariţiilor. Doar atunci când vă veţi deschide inimile şi vă veţi ruga se vor înfăptui miracole. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă pregătiţi în acest timp, ca niciodată până acum, pentru venirea lui Isus. Fie ca Micul Isus să stăpânească în inimile voastre. Veţi fi fericiţi doar atunci când Isus va fi Prietenul vostru. Nu vă va fi greu nici să vă rugaţi, nici să oferiţi sacrificii, nici să daţi mărturie despre măreţia lui Isus în viaţa voastră, pentru că El vă va da între timp puterea şi bucuria. Eu vă sunt aproape cu mijlocirea şi rugăciunea mea. Vă iubesc şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca Mamă, deja de atâţia ani vă învăţ credinţa şi iubirea lui Dumnezeu. Voi nu I-aţi arătat recunoştinţă Tatălui Preaiubit, nici nu L-aţi preamărit. Aţi devenit goi şi inima voastră a devenit dură şi fără iubire pentru aproapele vostru care suferă. Eu vă învăţ iubirea şi vă învăţ că Tatăl v-a iubit pe voi şi nu voi L-aţi iubit pe El. El l-a jertfit pe Unicul său Fiu pentru salvarea voastră, copiii mei! Dacă nu iubiţi nu veţi recunoaşte iubirea Tatălui vostru. Nu o veţi recunoaşte pentru că Dumnezeu este Iubire. Iubiţi, copiii mei, şi nu vă fie frică, pentru că nu există frică în iubire. Dacă inimile voastre sunt deschise Tatălui şi dacă sunt pline de iubire pentru El de ce să vă fie frică de ceea ce vine? Le e frică celor care nu iubesc, pentru că ei aşteaptă pedepsele şi pentru că ştiu cât sunt de goi şi de duri. Copiii mei, eu vă invit la iubirea faţă de Tatăl Preaiubit. Eu vă conduc spre viaţa veşnică. Viaţa veşnică e Fiul meu: primiţi-L şi atunci aţi primit iubirea!
Dragi copii! Asupra acestui mesaj pe care vi-l dau prin slujitoarea mea, doresc ca voi să meditaţi îndelung. Copiii mei, mare este iubirea lui Dumnezeu. Nu vă închideţi ochii, nu vă închideţi inimile când vă repet: mare este iubirea Lui! Ascultaţi-mi chemarea şi rugămintea pe care v-o adresez. Consacraţi-vă inima şi faceţi în ea o locuinţă pentru Domnul. Fie ca El să poată locui în ea întotdeauna. Ochii şi inima mea vor fi aici, chiar şi atunci când nu voi mai apărea. Acţionaţi mereu aşa cum vă cer şi cum vă îndrum către Domnul. Nu respingeţi numele lui Dumnezeu, ca să nu fiţi şi voi respinşi. Acceptaţi mesajele mele ca să fiţi şi voi acceptaţi. Decideţi-vă, copiii mei, este timpul deciziei. Să aveţi o inimă dreaptă şi nevinovată, ca să vă pot conduce la Tatăl vostru, pentru că dacă sunt aici, e datorită marii Lui iubiri. Vă mulţumesc că sunteţi aici!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws