Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'binecuvântate'

Total found: 6
Dragi copii, vin la voi ca mamă şi doresc să găsiţi în mine, ca mamă, adăpost, mângâiere şi odihnă. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, rugaţi-vă! Rugaţi-vă cu smerită evlavie, cu supunere şi totală încredere în Tatăl Ceresc. Aveţi încredere, aşa cum şi eu am avut încredere când mi s-a spus că voi purta binecuvântarea Promisiunii. Din inima voastră să ajungă mereu pe buzele voastre un “Facă-se voia Ta!”. De aceea, aveţi încredere şi rugaţi-vă, ca eu să pot mijloci pentru voi la Domnul şi El să vă dea binecuvântarea cerească şi să vă umple de Duhul Sfânt. Atunci îi veţi putea ajuta pe toţi cei care nu Îl cunosc pe Domnul. Voi, apostolii iubirii mele, îi veţi ajuta să Îl cheme “Tată” cu încredere deplină. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri şi aveţi încredere în mâinile lor binecuvântate. Vă mulţumesc.
Dragi copii, ca mamă doresc să vă fiu de ajutor; cu iubirea mea de mamă doresc să vă ajut să vă deschideţi inimile pentru ca în ele să-l puneţi pe primul loc pe Fiul meu. Prin iubirea voastră faţă de Fiul meu şi prin rugăciunea voastră doresc să fiţi luminaţi de lumina lui Dumnezeu şi să vă umple harul şi îndurarea divină. În acest fel doresc să se îndepărteze de voi întunericul şi umbra morţii, care vrea să vă înconjoare şi să vă seducă. Vreau ca voi să simţiţi bucuria binecuvântării Promisiunii Sale. Voi, fiii ai omului, sunteţii fiii lui Dumnezeu, voi sunteţi fiii mei. De aceea, copiii mei, umblaţi pe căile pe care vă călăuzeşte iubirea mea, [iubire] care vă învaţă umilinţa, înţelepciunea şi calea către Tatăl Ceresc. Rugaţi-vă împreună cu mine pentru toţi aceia care nu mă primesc şi nu mă urmează; din cauza împietririi inimii lor, ei nu pot simţi bucuria umilinţei, a evlaviei, a păcii şi a iubirii - bucuria Fiului meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca mâinile lor binecuvântate să vă dea mereu binecuvântarea bucuriei lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
Dragi copii, eu vă iubesc cu iubire de Mamă, iubiți-vă unii pe alții! Iubirea față de Tatăl Ceresc și iubirea față de aproapele să fie pe primul loc în inimile voastre, mai presus de tot ce este în lumea aceasta, așa cum a dorit Fiul meu de la bun început. Dragii mei copii, oare nu recunoașteți semnele vremurilor? Oare nu recunoașteți că totul, tot ce se întâmplă în jurul vostru, e din cauză că nu este iubire? Conștientizați că mântuirea este în adevăratele valori. Acceptați puterea Tatălui Ceresc, iubiți-L și respectați-L. Pășiți pe urmele Fiului meu. Voi, copiii mei, apostolii mei dragi, voi vă adunați mereu din nou în jurul meu căci sunteți însetați: însetați de pace, iubire și fericire. Beți din palmele mele! Ele vi-l oferă pe Fiul meu, care e izvor de apă cristalină. El va însufleți credința voastră și va curăța inima voastră, căci Fiul meu iubește inimile curate, iar inimile curate îl iubesc pe Fiul meu. Doar inimile curate sunt smerite și au credință tare. Eu astfel de inimi aștept de la voi, copiii mei. Fiul meu mi-a spus că eu sunt Mama întregii lumi. Pe voi, care mă acceptați ca atare, vă rog să mă ajutați cu viața, rugăciunea și jertfa voastră ca toți copiii mei să mă accepte de Mamă, ca să îi pot conduce la Izvorul de apă cristalină. Vă mulțumesc. Dragii mei copii, în timp ce păstorii voștri, cu mâinile lor binecuvântate, vă dăruiesc trupul Fiului meu, în inima voastră mulțumiți-i mereu Fiului meu pentru jertfa Lui și pentru păstorii pe care vi-i dăruiește mereu din nou.
Dragi copii, am venit între voi, la voi, ca să îmi dați grijile voastre, ca să le duc Fiului meu, ca să mijlocesc înaintea Sa pentru binele vostru. Știu că fiecare din voi are propriile griji, propriile ispite, de aceea, cu dragoste de mamă, vă chem: veniți la masa Fiului meu! El frânge pâinea pentru voi, vi se dăruiește, vă dă speranță; de la voi așteaptă mai multă credință, speranță și seninătate; caută lupta interioară împotriva egoismului, a judecății și a slăbiciunilor omenești. De aceea, eu, ca Mamă, vă spun „Rugați-vă!“, căci rugăciunea vă dă putere pentru lupta interioară. Când era mic, Fiul meu mi-a spus adesea că mulți mă vor iubi și îmi vor spune „mamă“. Aici între voi, eu simt iubire - vă mulțumesc! Prin această iubire Îl rog pe Fiul meu: ca niciunul dintre voi să nu se întoarcă acasă așa cum a venit, ca să duceți cât mai multă speranță, îndurare și iubire; ca să îmi fiți apostoli ai iubirii, care, cu viața lor, vor da mărturie că Tatăl Ceresc e izvorul vieții, nu al morții. Dragi copii, cu dragoste de mamă vă rog din nou: rugați-vă pentru aleșii Fiului meu, pentru mâinile lor binecuvântate, pentru păstorii voștri, ca să Îl poată propovădui pe Fiul meu cu cât mai multă iubire și, astfel, să obțină convertiri. Vă mulțumesc!
Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.
Dragi copii, când veniți la mine ca la o Mamă cu inimi curate și deschise, să știți că vă ascult, vă încurajez, vă mângâi și, mai ales, mijlocesc pentru voi la Fiul meu. Știu că doriți să aveți o credință puternică și să o arătați în mod corect. Ceea ce Fiul meu așteaptă de la voi e o credință sinceră, puternică și profundă. Când aveți o astfel de credință, orice mod în care o exprimați e valid. Credința e o taină nespus de frumoasă care se păzește în inimă; ea stă între Tatăl ceresc și toți fiii Săi; poate fi recunoscută după roade și după iubirea pe care o aveți față de toate creaturile lui Dumnezeu. Apostolii iubirii mele, copiii mei, aveți încredere în Fiul meu, dați ajutorul vostru ca toți copiii mei să cunoască iubirea Sa. Voi sunteți speranța mea, voi care vă străduiți să-L iubiți sincer pe Fiul meu. Eu sunt aici în mijlocul vostru în numele Iubirii, pentru mântuirea voastră, conform voinței Tatălui ceresc și a Fiului meu. Apostolii iubirii mele, fie ca, prin rugăciune și sacrificiu, inimile voastre să fie luminate de iubirea și lumina Fiului meu. Fie ca această lumină și iubire să-i lumineze pe toți cei pe care-i întâlniți și să îi aducă înapoi la Fiul meu. Eu sunt cu voi. În mod special sunt lângă păstorii voștri. Cu iubirea mea maternă îi luminez și încurajez, ca să binecuvânteze lumea întreagă cu mâinile lor binecuvântate de Fiul meu. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws