Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'biserică'

Total found: 9
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit să lucraţi în Biserică. Eu vă iubesc pe toţi în mod egal, şi doresc ca toţi să lucreze, fiecare după capacitatea lui. Eu ştiu, dragi copii, că voi puteţi, dar nu o faceţi pentru că nu vă simţiţi în măsură. Trebuie să fiţi curajoşi şi să oferiţi mici flori Bisericii şi lui Isus, pentru ca toţi să fie mulţumiţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă şi vă invit pe toţi la convertire. Eu doresc ca fiecare dintre voi să se hotărască să-şi schimbe viaţa şi ca fiecare să lucreze mai mult în Biserică, nu cu vorbe sau cu gânduri, ci cu exemplul, pentru ca viaţa voastră să fie o mărturie plină de bucurie despre Isus. Nu puteţi spune că sunteţi convertiţi, căci viaţa voastră trebuie să devină convertire zilnică. Pentru a înţelege ce aveţi de făcut, copilaşilor, rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va da de înţeles ce trebuie să faceţi în mod concret şi cum trebuie să vă schimbaţi. Eu sunt cu voi şi vă iau pe toţi sub mantia mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi, şi mă bucur astăzi că Cel Preaînalt mi-a făcut darul de-a fi cu voi, de-a vă învăţa şi de-a vă conduce pe drumul sfinţeniei. Copilaşilor, doresc ca voi să fiţi un buchet minunat de flori pe care doresc să I-l ofer lui Dumnezeu de ziua tuturor sfinţilor. Vă invit să vă deschideţi şi să îi luaţi pe sfinţi ca modele. Maica Biserică i-a ales, pentru ca ei să fie o încurajare pentru viaţa voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi sunt cu voi şi vă invit pe toţi din nou să să vă apropiaţi de mine prin rugăciunile voastre. În mod special vă chem la renunţări în acest timp de har. Copilaşilor, prin micile voastre sacrificii, meditaţi şi trăiţi patima şi moartea lui Isus pentru fiecare dintre voi. Doar venind mai aproape de Isus veţi înţelege dragostea Lui nemărginită, pe care El o are pentru fiecare dintre voi. Prin rugăciune şi renunţare veţi deveni mai deschişi pentru a primi darul credinţei şi al iubirii pentru Biserică şi pentru cei din jurul vostru. Vă iubesc şi vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Vă invit la rugăciunea cu inima. În mod special, copilaşii mei, vă chem să vă rugaţi pentru convertirea păcătoşilor, a celor care străpung inima mea şi a Fiului meu, Isus, cu sabia urii şi a blasfemiei zilnice. Să ne rugăm, copilaşilor, pentru toţi cei care nu doresc să cunoască iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă fac parte din Biserică. Să ne rugăm pentru ca ei să se convertească, pentru ca Biserica să reînvie în iubire. Doar prin iubire şi rugăciune, copilaşilor, puteţi trăi acest timp, care vă este dat pentru convertire. Puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc şi atunci Isus cel Înviat va deveni Prietenul vostru. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ca și în alte locuri unde am venit la voi, la fel și aici vă chem la rugăciune. Rugați-vă pentru cei care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, pentru cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, [rugați-vă] împotriva păcatului, [rugați-vă] pentru consacrați, [rugați-vă] pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să aibă iubire și un duh de putere pentru voi și pentru Biserică. Rugați-vă Fiului meu, iar iubirea pe care o veți simți în apropierea Lui vă va da tărie și vă va pregăti să faceți faptele iubirii, pe care le veți împlini în Numele Său. Copiii mei, fiți gata! Acest timp este o răscruce [de drumuri]. De aceea, vă chem din nou la credință și speranță, vă arăt calea pe care trebuie să mergeți: cuvintele Evangheliei sunt această cale. Apostolii iubirii mele, lumea are atâta nevoie de mâinile voastre ridicate spre Cer, către Fiul meu și către Tatăl Ceresc, are nevoie de multă smerenie și de curăția inimii. Aveți încredere în Fiul meu și fiți conștienți că puteți mereu să fiți mai buni. Inima mea de Mamă dorește ca voi, apostolii iubirii mele, să fiți mici lumini ale lumii, să luminați acolo unde întunericul vrea să domnească și, cu rugăciunile și iubirea voastră, arătați calea cea dreaptă și să salvați suflete. Eu sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Dragi copii, mari lucrări a făcut în mine Tatăl Ceresc, cum le face în toți aceia care Îl iubesc cu gingășie și Îl slujesc cu credincioșie și dedicare. Copiii mei, Tatăl ceresc vă iubește și, din iubirea Lui, eu sunt aici cu voi. El vă vorbește, de ce nu doriți să vedeți semnele? Cu El toate sunt mai ușoare. Și durerea, trăită cu El e mai ușoară, căci există credința. CREDINȚA AJUTĂ ÎN DURERE, IAR DUREREA FĂRĂ CREDINȚĂ DUCE LA DISPERARE. Durerea trăită și oferită lui Dumnezeu înalță. Oare Fiul meu nu a răscumpărat lumea prin jertfa Lui dureroasă? Eu, ca Mamă a Lui, am fost alături de El în durere și în suferință, așa cum sunt cu fiecare dintre voi. Copiii mei, vă sunt alături în viață, în durere, în suferință, în bucurie și în iubire. De aceea, să aveți speranță! Speranța vă face să conștientizați că există viață. Copiii mei, vă vorbesc, glasul meu vorbește sufletului vostru, inima mea vorbește inimii voastre. Apostolii iubirii mele, o, cât vă iubește inima mea de Mamă, cât de multe lucruri doresc să vă învăț! Cât de mult își dorește inima mea de Mamă SĂ FIȚI ÎNTREGI, DAR PUTEȚI FI ASTFEL NUMAI CÂND ÎN VOI SUNT UNITE SUFLETUL, TRUPUL ȘI IUBIREA. Vă rog, ca și copii ai mei, rugați-vă mult pentru Biserică și pentru slujitorii ei, păstorii voștri, ca Biserica să fie așa cum o dorește Fiul meu: transparentă ca apa de izvor și plină de iubire. Vă mulțumesc.
Dragi copii, cu iubire de Mamă, vă chem să răspundeți cu inimi curate și deschise, cu încredere deplină, marii iubiri a Fiului meu. Eu cunosc imensitatea iubirii Sale, eu L-am purtat în mine: Ostie în inimă, Lumina și Iubirea lumii. Copiii mei, și faptul că mă adresez vouă e semn al iubirii și tandreții Tatălui ceresc, e un zâmbet larg, umplut de iubirea Fiului meu, e chemare la viața veșnică. Sângele Fiului meu a fost vărsat din iubire pentru voi. Acest Sânge prețios este pentru mântuirea voastră, pentru viața veșnică. Tatăl ceresc a creat omul pentru fericire veșnică. Nu e posibil să muriți voi, care cunoașteți iubirea Fiului meu, voi, care-L urmați. VIAȚA A BIRUIT! FIUL MEU E VIU! De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, fie ca rugăciunea să vă arate calea, modalitatea de a răspândi iubirea Fiului meu în forma cea mai înaltă. Copiii mei, când vă străduiți să trăiți cuvintele Fiului meu, voi vă rugați. Când iubiți oamenii pe care-i întâlniți, voi răspândiți iubirea Fiului meu. Iubirea e cea care deschide porțile Raiului! Copiii mei, de la început m-am rugat pentru Biserică. De aceea, vă invit și pe voi, apostolii iubirii mele, să vă rugați pentru Biserică și pentru slujitorii ei, pentru cei pe care i-a chemat Fiul meu. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws