Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'bucur'

Total found: 20
Dragi copii! Eu, Mama voastră, vă iubesc şi doresc să vă încurajez la rugăciune. Eu, dragi copii, sunt neobosită şi vă chem chiar şi atunci când sunteţi departe de Inima mea. Eu sunt Mamă, şi chiar dacă mă doare pentru oricine se rătăceşte, iert uşor şi mă bucur pentru orice fiu care se întoarce la mine. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Mă bucur pentru toţi cei care se află pe drumul sfinţeniei. Vă rog să-i ajutaţi cu mărturia voastră pe toţi cei care nu ştiu să trăiască în sfinţenie. De aceea, dragi copii, familia voastră să fie locul unde se naşte sfinţenia. Ajutaţi-i pe toţi să trăiască în sfinţenie, în special pe cei din familia voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Dumnezeu doreşte să vă facă sfinţi, de aceea, prin mine, va invită la o abandonare deplină. Sfânta Liturghie să fie viaţa voastră. Înţelegeţi că biserica e palatul lui Dumnezeu, locul unde doresc să vă adun şi să vă arăt calea spre Dumnezeu. Veniţi şi rugaţi-vă! Nu priviţi la ceilalţi şi nu-i bârfiţi, ci viaţa voastră să fie o mărturie pe drumul sfinţeniei. Bisericile sunt sfinte şi demne de respect. Pentru că Dumnezeu, care s-a făcut om, locuieşte în ele zi şi noapte. Prin urmare, copilaşilor, credeţi şi rugaţi-vă ca Tatăl să vă mărească credinţa şi apoi cereţi tot ce aveţi nevoie. Eu sunt cu voi. Mă bucur pentru convertirea voastră şi vă protejez cu mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur pentru prezenţa voastră aici. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi înaintea lui Dumnezeu. Vă invit din nou să trăiţi mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi zi de zi. Dragi copii, aceste timpuri sunt speciale, de aceea sunt cu voi pentru a vă iubi şi proteja, pentru a vă proteja inimile de Satan şi pentru a vă apropia pe toţi din ce în ce mai mult de Inima Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu Micul Isus şi doresc ca bucuria lui Isus să intre în fiecare inimă. Copilaşilor, odată cu mesajul eu cu Fiul meu Isus vă dau binecuvântarea, ca în fiecare inimă să domnească pacea. Eu vă iubesc, copilaşilor, şi vă invit pe toţi să vă apropiaţi de mine prin rugăciune. Voi vorbiţi, vorbiţi, dar nu vă rugaţi. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Doar aşa veţi fi fericiţi şi Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi de la El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu voi. Vă invit să vă deschideţi faţă de mine, să deveniţi un instrument în mâinile mele pentru salvarea lumii. Doresc, copilaşilor, că voi, cei care aţi simţit mireasma sfinţeniei prin mesajele pe care vi le dau, să o duceţi acestei lumi însetate de Dumnezeu şi de iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi răspuns într-un număr atât de mare şi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur în inima mea privindu-vă pe toţi cei prezenţi aici. Vă binecuvântez şi vă invit pe toţi să vă hotărâţi să trăiţi mesajele mele, pe care vi le dau aici. Eu doresc, copilaşilor, să vă conduc pe toţi la Isus pentru că El e Salvarea voastră. De aceea, copilaşilor, cu cât vă rugaţi mai mult cu atât veţi fi mai mult ai mei şi ai Fiului meu, Isus. Vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă şi vă mulţumesc pentru că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu mă bucur împreună cu voi şi vă invit la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Rugăciunile voastre îmi sunt necesare. Prin ele doresc să vă apropii de Dumnezeu: El e Salvarea voastră. Dumnezeu mă trimite pentru a vă ajuta şi a vă conduce spre Paradis, care e ţelul vostru. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi, şi mă bucur astăzi că Cel Preaînalt mi-a făcut darul de-a fi cu voi, de-a vă învăţa şi de-a vă conduce pe drumul sfinţeniei. Copilaşilor, doresc ca voi să fiţi un buchet minunat de flori pe care doresc să I-l ofer lui Dumnezeu de ziua tuturor sfinţilor. Vă invit să vă deschideţi şi să îi luaţi pe sfinţi ca modele. Maica Biserică i-a ales, pentru ca ei să fie o încurajare pentru viaţa voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu voi şi mă rog împreună cu voi pentru pace: pace în inimile voastre, pace în familiile voastre, pace în dorinţele voastre, pace în lumea întregă. Fie ca Regele Păcii să vă binecuvânteze astăzi şi să vă dea pacea. Eu vă binecuvântez şi vă port pe fiecare dintre voi în inima mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur cu voi şi vi-L aduc pe Micul Isus, ca El să vă binecuvânteze.Vă invit, dragi copii, ca viaţa voastră să fie unită cu a Lui. Isus e Regele Păcii şi doar El vă poate da pacea pe care o căutaţi. Eu sunt cu voi şi vă prezint lui Isus într-un mod special acum, în acest timp nou, în care trebuie să vă hotărâţi pentru El. Acest timp e timpul de har. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur cu voi şi vă invit la bine. Eu doresc ca fiecare dintre voi să mediteze, să poarte pacea în inima lui şi să spună: “Vreau să Îl pun pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa mea.” În acest fel, copilaşilor, fiecare dintre voi va deveni sfânt. Copilaşilor, spuneţi fiecăruia: “Eu îţi vreau binele” şi el vă va răsplăti cu binele şi binele, copilaşilor, va locui in inima fiecărui om. În această seară, copilaşilor, vă dau binele Fiului meu, care şi-a dat viaţa ca să vă salveze. De aceea, copilaşilor, bucuraţi-vă şi întindeţi mâinile spre Isus, care e singurul Bine. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă bucur împreună cu voi şi vă invit pe toţi la rugăciunea cu inima. Eu vă invit, copilaşilor, ca, aici cu mine, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care vi le dăruieşte aici prin mine. Doresc să înţelegeţi că aici eu doresc să realizez nu doar un loc de rugăciune, ci şi o întâlnire a inimilor. Eu doresc ca Inima mea, Inima lui Isus şi inima voastră să se contopească într-o singură inimă de iubire şi de pace. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă şi bucuraţi-vă pentru tot ceea ce Dumnezeu realizează aici, deşi Satan provoacă ceartă şi nelinişte. Eu sunt cu voi şi vă conduc pe toţi pe drumul iubirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu mă bucur împreună cu voi şi, în acest timp de har, vă invit la o reînnoire spirituală. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca Spiritul Sfânt să locuiască în voi în plenitudine, pentru a putea să daţi mărturie cu bucurie tuturor celor care sunt departe de credinţă. Copilaşilor, rugaţi-vă în special pentru darurile Spiritului Sfânt, pentru ca, în spirit de iubire, să fiţi în fiecare zi şi în fiecare situaţie mai aproape de fraţii voştri şi pentru ca, în înţelepciune şi iubire să depăşiţi orice dificultate. Eu sunt cu voi şi mijlocesc în faţa lui Isus pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să îmi deschid Inima mea maternă faţă de voi şi să vă invit să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Împreună cu voi doresc să reînnoiesc rugăciunea şi să vă chem la post, lucruri pe care doresc să le ofer Fiului meu Isus pentru venirea unui timp nou, un timp de primăvară. În acest an jubiliar, multe inimi mi s-au deschis şi Biserica se reînnoieşte în spirit. Eu mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar; în ceea ce vă priveşte pe voi, copilaşilor, vă chem: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Cerul e aproape de voi în mod special, vă invit la rugăciune pentru ca, prin rugăciune, să-L puneţi pe Dumnezeu pe primul loc. Copilaşilor, astăzi sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă pentru ca să aveţi tărie şi iubire pentru toţi oamenii pe care îi întâlniţi în viaţa voastră pământească şi să puteţi dărui iubirea lui Dumnezeu. Eu mă bucur împreună cu voi şi doresc să vă spun că fratele vostru Slavko s-a născut pentru Cer şi că mijloceşte pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Dumnezeu mi-a dat puterea de a fi împreună cu voi, cu Micul Isus în braţe, mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acest an jubiliar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu mai ales pentru vocaţiile celor care i-au spus pe deplin "da" lui Dumnezeu. Vă dau tuturor binecuvântarea mea şi a Pruncului Isus. Eu mă rog pentru voi toţi, pentru ca bucuria să se nască în inimile voastre şi pentru ca, în bucurie, să dăruiţi bucuria pe care o simt eu astăzi. În acest Prunc, eu vi-L aduc pe Salvatorul sufletelor voastre şi pe Cel care vă cheamă la sfinţenia vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur împreună cu sfântul vostru protector şi vă chem să fiţi deschişi voinţei lui Dumnezeu, pentru ca în voi să crească credinţa, şi prin voi, în persoanele pe care le întâlniţi în viaţa voastră de zi cu zi. Copilaşilor, rugaţi-vă până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Cereţi sfinţilor voştri protectori să vă ajute să creşteţi în iubire pentru Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca o Mamă, mă bucur cu voi, căci ca o Mamă vă chem. Vi-L aduc pe Fiul meu; Fiul meu, Dumnezeul vostru. Curăţaţi-vă inima şi plecaţi-vă capul înaintea singurului vostru Dumnezeu. Lăsaţi că inima mea maternă să tresalte de fericire. Vă mulţumesc.
Dragi copii, si azi ma bucur impreuna cu voi. Inima mea se bucura, e plina, umpluta pana la varf. Si astazi va invit in acest timp al Postului Craciunului sa decorati casa voastra, dar mai ales inima voastra. Permiteti ca lumina Micului meu Fiu sa intre in inima voastra. Dragi copii, rugati-va, rugati-va, rugati-va. Va multumesc, dragi copii, ca ati raspuns chemarii mele.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws