Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'căci'

Total found: 92
Dragi copii! Azi vă rog să încetaţi cu vorbăria şi să vă rugaţi pentru unitatea parohiei. Căci eu şi cu Fiul meu avem un plan special pentru această parohie.Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru toate rugăciunile. Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile. Doresc să vă spun, dragi copii, să reînnoiţi mesajele pe care vi le dau. În special trăiţi postul, căci postind îmi faceţi o mare bucurie, de-a vedea realizându-se în totalitate planul pe care Dumnezeu îl are aici la Medjugorje. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Copiii mei! Sunt bucuroasă să vă văd aici într-un număr atât de mare. Doresc să vă reuniţi adesea în rugăciune comună către Fiul meu. E dorinţa mea specială să oferiţi rugăciunile voastre pentru cei care nu cunosc iubirea mea şi iubirea Fiului meu. Ajutaţi-i să cunoască această iubire! Ajutaţi-mă ca pe Mama fiecăruia dintre voi! Copiii mei, de atâtea ori, la Medjugorje, v-am invitat să vă rugaţi! Şi voi continua, pentru că doresc ca voi să-I deschideţi inimile Fiului meu şi să-I permiteţi să sălăşluiască în voi şi să vă umple de pace şi de iubire. Daţi-I voie, lăsaţi-L să intre! Ajutaţi-L cu rugăciunile voastre să răspândească pacea şi iubirea asupra altora, căci aceasta este mai mult decât necesar pentru voi, în acest timp de luptă contra lui Satan. Vă repet: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru că numai cu rugăciunea îl puteţi îndepărta pe Satan şi tot răul care vine de la el. Vă promit, copiii mei, că mă voi ruga pentru voi. Dar vă cer să fiţi mai constanţi în rugăciune şi să răspândiţi pacea şi iubirea, aşa cum v-am cerut de atâtea ori de zece ani aici, la Medjugorje. Ajutaţi-mă şi eu Îl voi ruga pe Fiul meu pentru voi.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit din nou la rugăciune, la o rugăciune de bucurie, pentru ca în aceste zile triste nici unul dintre voi să nu simtă tristeţe în rugăciune, ci o întâlnire plină de bucurie cu Dumnezeu, Creatorul său. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca să-mi puteţi fi mai aproape şi să simţiţi prin rugăciune ceea ce doresc de la voi. Eu sunt cu voi şi în fiecare zi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă, pentru ca Domnul să vă umple cu abundenţa harului Său în viaţa voastră zilnică. Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru darul de-a putea fi cu voi, căci vă spun: acesta e un mare dar. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă şi vă invit pe toţi la convertire. Eu doresc ca fiecare dintre voi să se hotărască să-şi schimbe viaţa şi ca fiecare să lucreze mai mult în Biserică, nu cu vorbe sau cu gânduri, ci cu exemplul, pentru ca viaţa voastră să fie o mărturie plină de bucurie despre Isus. Nu puteţi spune că sunteţi convertiţi, căci viaţa voastră trebuie să devină convertire zilnică. Pentru a înţelege ce aveţi de făcut, copilaşilor, rugaţi-vă şi Dumnezeu vă va da de înţeles ce trebuie să faceţi în mod concret şi cum trebuie să vă schimbaţi. Eu sunt cu voi şi vă iau pe toţi sub mantia mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Dorinţa mea este aceasta daţi-mi mâinile voastre ca eu să vă pot conduce ca o Mamă pe calea cea strâmtă, astfel voi putea să vă conduc la Tatăl ceresc. Deschideţi-vă inima şi lăsaţi-mă să intru. Rugaţi-vă, căci eu sunt cu voi în rugăciune. Rugaţi-vă şi lăsaţi-mă să vă conduc: vă voi conduce la pace şi la fericire.
Dragi copii! Ca o Mamă, mă bucur cu voi, căci ca o Mamă vă chem. Vi-L aduc pe Fiul meu; Fiul meu, Dumnezeul vostru. Curăţaţi-vă inima şi plecaţi-vă capul înaintea singurului vostru Dumnezeu. Lăsaţi că inima mea maternă să tresalte de fericire. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Dumnezeu Tatăl mă trimite ca să vă arăt calea mântuirii, pentru că El, fiii mei, doreşte să vă salveze şi nu să vă condamne. De aceea eu, ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc, cu iubirea mea maternă, să vă ajut a vă elibera de murdăria trecutului, ca să reîncepeţi să trăiţi şi să trăiţi altfel. Vă invit să înviaţi în Fiul meu. Cu spovedirea păcatelor renunţaţi la tot ceea ce vă îndepărtează de Fiul meu şi a făcut viaţa voastră goală şi neroditoare. Spune-ţi “da” din inimă Tatălui şi intraţi pe drumul mântuirii pe care El vă cheamă prin intermediul Duhului Sfânt. Vă mulţumesc!
Dragi copii, astăzi vă invit să vă rugaţi şi să postiţi pentru intenţiile mele, căci satana vrea să distrugă planul meu. Am început aici, cu această parohie, şi apoi am invitat lumea întreagă. Mulţi au răspuns, dar e enorm numărul celor ce nu vor să audă, nici să accepte chemarea mea. De aceea, voi care aţi spus DA-ul, fiţi puternici şi hotărâţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
În timp ce pleca, Maria a arătat în partea stângă întunericul, iar în dreapta o cruce într-o lumină aurie. Mirijana a înţeles că Mama a vrut să arate diferenţa între o inimă purificată şi una nepurificată.
Dragi copii, azi vă invit în mod special la rugăciune pentru că Satana vrea războiul. Vă invit din nou, micii mei copii, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru ca Dumnezeu să vă dea pacea. Fiţi mărturisitori pentru fiecare persoană din această lume şi fiţi purtătorii păcii Domnului. Eu sunt cu voi şi mă rog înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care se află aici. Iar voi nu vă temeţi, căci cine se roagă nu se teme de rău şi nu are ura în inimă. Mulţumesc, dragi copii, că v-aţi întors şi că aţi urmat chemarea mea.
Dragi copii, în timp ce privesc în inimile voastre cu preocupare maternă, văd în ele durere şi chin; văd un trecut rănit şi o căutare neîncetată; văd copiii mei care doresc să fie fericiţi, dar nu ştiu cum. Deschideţi-vă Tatălui. Acesta e drumul spre fericire - drumul pe care doresc să vă conduc. Dumnezeu Tatăl nu îşi lasă niciodată singuri copiii, mai ales în durere şi deznădejde. Când înţelegeţi şi acceptaţi aceasta, feţi fi fericiţi şi se va încheia şi căutarea voastră. Veţi iubi şi nu vă veţi teme; viaţa voastră va fi speranţa şi adevărul care e Fiul Meu. Vă mulţumesc. Vă rog, rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a ales. Nu judecaţi, căci toţi veţi fi judecaţi.
Dragi copii! Sunt cu voi de atâta vreme şi deja de atâta timp vă arăt înspre prezenţa lui Dumnezeu şi înspre dragostea lui neţărmurită pe care doresc să o cunoaşteţi toţi. Iar voi, dragi copii? Voi sunteţi în continuare surzi şi orbi când priviţi lumea din jurul vostru şi nu vreţi să vedeţi încotro se îndreaptă fără Fiul meu. Vă lepădaţi de El, ori El e izvorul tuuturor harurilor. Pe mine mă ascultaţi cât vorbesc, dar inimile voastre sunt închise şi nu mă auziţi. Nu Îl rugaţi pe Duhul Sfânt să vă lumineze. Copiii mei, mândria a preluat conducerea. Eu vă arăt calea spre smerenie. Copiii mei, ţineţi minte, numai sufletul umil străluceşte de curăţie şi frumuseţe, căci a cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Numai sufletul smerit devine rai, căci în el este Fiul meu. Vă mulţumesc! …Vă rog din nou, rugaţi-vă pentru cei pe care i-a ales Fiul meu, aceştia sunt păstorii voştri.
Dragi copii! Şi astăzi, cu bucurie, doresc să vă dau binecuvântarea mea de mamă şi să vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea să devină pentru voi necesitate de a creşte mai mult în sfinţenie în fiecare zi. Lucraţi mai mult la convertirea voastră, căci sunteţi departe copilaşilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copiii mei, vă rog din nou, ca o mamă, să vă opriţi pentru o clipă şi să reflectaţi la voi înşivă şi la caracterul trecător al acestei vieţi pământeşti a voastre. Apoi reflectaţi la veşnicie şi la fericirea veşnică. Ce doriţi, pe ce drum vreţi să porniţi? Iubirea de Tată mă trimite ca să vă fiu mijlocitoare, ca să vă arăt, cu iubire de mamă, calea ce duce la curăţia sufletului, a sufletului neîmpovărat de păcat, a sufletului ce va cunoaşte veşnicia. Mă rog ca să vă lumineze lumina iubirii Fiului meu, ca să învingeţi slăbiciunile şi să ieşiţi din mizerie. Voi sunteţi copiii mei şi vă doresc pe toţi pe calea mântuirii. De aceea, copii mei, strângeţi-vă în jurul meu ca să vă pot face cunoştinţă cu iubirea Fiului meu şi astfel să deschideţi uşile fericirii veşnice. Rugaţi-vă, cum mă rog şi eu, pentru păstorii voştri. Iarăşi vă avertizez: nu îi judecaţi, căci Fiul meu i-a ales. Vă mulţumesc.
Dragi copii, astăzi vă chem la bine. Fiţi purtătorii păcii şi bunătăţii în această lume. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea putere pentru ca în inima şi în viaţa voastră să domnească mereu speranţa şi mândria, căci sunteţi copiii lui Dumnezeu şi purtătorii speranţei Lui pentru această lume, ce este fără bucurie în inimă şi fără viitor, căci nu are inima deschisă spre Dumnezeu, care e mântuirea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, şi astăzi vă invit să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Reînnoiţi postul şi rugăciunea, căci satana e viclean şi atrage multe inimi în păcat şi pierzare. Eu vă invit la sfinţenie şi la a trăi în har, copilaşilor. Adoraţi-L pe Fiul meu, astfel încât El să vă umple cu pacea şi cu iubirea Sa, după care tânjiţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ca Mamă vă rog să perseveraţi în a fi apostolii mei. Îl rog pe Fiul meu să vă dăruiască înţelepciune şi putere divină. Mă rog ca voi să consideraţi toate lucrurile ce vă înconjoară prin adevărul lui Dumnezeu şi să vă opuneţi cu fermitate la tot ceea ce doreşte să vă îndepărteze de Fiul meu. Mă rog să mărturisiţi iubirea Tatălui Ceresc după cum vrea Fiul meu. Copiii mei, vă este dat marele har de a fi mărturisitorii iubirii lui Dumnezeu. Nu trataţi cu uşurinţă responsabilitatea care v-a fost încredinţată. Nu îndureraţi inima mea de Mamă. Ca Mamă vreau să mă încred în fiii mei, în apostolii mei. Prin post şi rugăciune îmi deschideţi calea ca să îl rog pe Fiul meu să fie aproape de voi şi să sfinţească Numele Lui prin voi. Rugaţi-vă pentru păstori, căci nimic din toate astea nu ar fi posibil fără ei. Vă mulţumesc.
Maica Domnului a venit cu Pruncul Isus în braţe. Apariţia a început la orele 14:15 şi a durat 10 minute.
Dragi copii, dăruiţi-mi viaţa voastră şi predaţi-vă cu totul mie, ca să vă pot ajuta să înţelegeţi iubirea mea de mamă şi iubirea Fiului meu faţă de voi. Copiii mei, eu vă iubesc neţărmurit şi azi, în mod special, de ziua naşterii Fiului meu, doresc să vă primesc pe fiecare din voi în inima mea şi să dăruiesc vieţile voastre Fiului meu. Copiii mei, Isus vă iubeşte şi vă dă harul de a trăi în milostivirea Lui, dar multe dintre inimile voastre au fost cucerite de păcat şi trăiţi în întuneric. De aceea, copiii mei, nu aşteptaţi, spuneţi nu păcatului şi predaţi-i inimile voastre Fiului meu, căci numai astfel veţi putea trăi milostivirea lui Dumnezeu şi veţi putea porni pe calea mântuirii cu Isus în inimile voastre.
Dragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui să fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui să vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre să fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.
Dragi copii, în acest timp de har vă invit să luaţi în mâini crucea iubitului meu Fiu Isus şi să contemplaţi patima şi moartea Sa. Suferinţele voastre să fie unite cu suferinţa Lui şi iubirea va învinge, căci El, care e Iubirea, s-a dat pe Sine din dragoste ca să mântuiască pe fiecare dintre noi. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă până când iubirea şi pacea nu vor începe să domnească în inimile voastre. Mulţumesc că aţi răspuns chemarii mele.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws