Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'conduc'

Total found: 83
Dragi copii, şi astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul să fiu cu voi şi să vă conduc spre convertire. În fiecare zi eu semăn şi vă chem la convertire, ca să fiţi rugăciune, pace, iubire, grâu care, murind, rodeşte însutit. Nu doresc ca voi, dragi copii, să vă căiţi pentru tot ce aţi fi putut face, dar nu aţi dorit. De aceea, copilaşilor, spuneţi din nou cu entuziasm: „Vreau să fiu semn pentru alţii“. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, eu, mama voastră, sunt cu voi spre binele vostru, pentru nevoile voastre şi pentru cunoaşterea voastră personală. Tatăl ceresc v-a dat libertatea ca să decideţi voi înşivă şi să cunoaşteţi voi înşivă. Eu doresc să vă ajut. Doresc să vă fiu mamă, învăţătoare a adevărului, ca să cunoaşteţi, cu simplitatea inimii deschise, nemărginita curăţie şi lumină care izvorăsc din el şi risipesc întunericul, lumina care aduce speranţă. Eu, copiii mei, înţeleg durerile şi suferinţele voastre. Cine v-ar putea înţelege mai bine decât mama? Dar voi, copiii mei? Mic e numărul acelora care mă înţeleg şi mă urmează. Mare e numărul celor pierduţi, a celor care încă nu au cunoscut adevărul în Fiul meu. De aceea, apostolii mei, rugaţi-vă şi acţionaţi. Duceţi lumina şi nu vă pierdeţi speranţa. Eu sunt cu voi. În special sunt cu păstorii voştri, îi iubesc cu inimă de mamă şi îi ocrotesc, căci ei vă conduc către Raiul pe care Fiul meu vi l-a promis. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Cel Preaînalt îmi dă harul ca încă să pot fi cu voi şi să vă conduc în rugăciune către calea păcii. Inima voastră şi sufletul vostru sunt însetate după pace şi iubire, după Dumnezeu şi bucuria Lui. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! În rugăciune veţi descoperi înţelepciunea de a trăi! Eu vă binecuvântez şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi înaintea Fiului meu Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, cu binecuvântarea Fiului Meu sunt cu voi, cu voi care mă iubiţi şi care vă străduiţi să mă urmaţi. Doresc, de asemenea, să fiu cu voi, cei care nu mă acceptaţi. Tuturor vă deschid inima mea plină de iubire şi vă binecuvântez cu mâinile mele materne. Eu sunt Mama care vă înţelege. Am trăit viaţa voastră şi am trecut prin suferinţele şi bucuriile voastre. Voi care trăiţi durerea înţelegeţi durerea şi suferinţa mea din cauza acelor copii ai mei care nu permit ca lumina Fiului meu să îi lumineze, care trăiesc în întuneric. De aceea am nevoie de voi, de voi pe care v-a luminat Lumina şi care aţi recunoscut Adevărul. Vă chem să Îl adoraţi pe Fiul meu, ca sufletul vostru să crească şi să ajungă la adevărata spiritualitate. Apostolii mei, atunci mă veţi putea ajuta. A mă ajuta înseamnă a te ruga pentru aceia care nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Rugându-vă pentru ei, voi îi arătaţi Fiului meu că Îl iubiţi şi Îl urmaţi. Fiul meu mi-a promis că răul nu va birui niciodată, pentru că existaţi voi, sufletele drepţilor, voi care vă străduiţi să vă rugaţi cu inima, voi care oferiţi durerile şi suferinţele voastre Fiului meu, voi care înţelegeţi că viaţa e doar o clipită, voi care tânjiţi după Împărăţia Cerurilor - toate acestea vă fac apostolii mei şi vă conduc spre victoria inimii Mele. De aceea, copiii mei, curăţaţi-vă inima şi adoraţi-L pe Fiul meu! Vă mulţumesc!
Dragi copii, vă rog din toată inima, vă rog, copiii mei, curățați-vă inimile de păcate și înălțați-le spre Dumnezeu și spre viața cea veșnică! Vă rog, fiți treji și deschiși adevărului! Nu permiteți ca toate lucrurile acestei lumi să vă îndepărteze de adevărata cunoaștere a mulțumirii ce se găsește în comuniunea cu Fiul meu. Eu vă conduc pe calea adevăratei înțelepciuni, pentru că numai prin înțelepciunea adevărată puteți să cunoașteți pacea cea adevărată și adevăratul bine. Nu vă pierdeți timpul cerând semne de la Tatăl Ceresc, pentru că El deja v-a dăruit cel mai mare semn, care este Fiul meu. De aceea, copiii mei, rugați-vă, pentru ca Duhul Sfânt să vă poată introduce în adevăr, să vă ajute să cunoașteți adevărul și, prin acea cunoaștere a adevărului, să fiți una cu Tatăl Ceresc și cu Fiul meu. Aceasta este cunoașterea care dăruiește fericire pe pământ și deschide ușa vieții veșnice și a iubirii nemărginite. Vă mulțumesc!
Dragi copii, și astăzi Cel Preaînalt imi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea convertirii. Multe inimi s-au închis harului și au devenit surde la chemarea mea. Voi, copilașilor, rugați-vă și luptați-vă împotriva ispitei și a tuturor planurilor rele pe care satana vi le oferă prin modernism. Fiți tari în rugăciune și, cu crucea în mâini, rugați-vă ca răul să nu vă folosească și să nu biruiască în voi. Eu sunt cu voi și mă rog cu voi. Vă mulțumec că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, sunt cu voi și azi ca să vă conduc spre mântuire. Sufletul vostru e neliniștit, căci spiritul e slab și obosit de toate lucrurile lumești. Voi, copilașilor, rugați-vă Duhului Sfânt ca El să vă transforme și să vă umple cu puterea credinței și speranței Sale, ca să fiți tari în această luptă contra răului. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi înaintea Fiului meu Isus. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, și astăzi vă chem să fiți rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie aripi pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Lumea e în ceasul încercării, căci a uitat de Dumnezeu și L-a părăsit. De aceea, voi, copilașilor, fiți aceia care Îl caută și Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate. Eu sunt cu voi și vă conduc la Fiul meu, dar voi trebuie să spuneți DA-ul vostru, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Mijlocesc pentru voi și vă iubesc, copilașilor, cu iubire nemărginită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, din voia Fiului meu și din dragostea mea de Mamă vin la voi, la copiii mei, în special la aceia care încă nu au cunoscut iubirea Fiului meu. Vin la voi care vă gândiți la mine, care mă chemați. Vouă vă dau iubirea mea maternă și vă aduc binecuvântarea Fiului meu. Aveți voi inima curată și deschisă? Vedeți voi darurile, semnele apropierii și iubirii mele? Copiii mei, în viața voastră pământească luați-vă după exemplul meu. Viața mea a fost durere, tăcere și nemărginită credință și încredere în Tatăl ceresc. Nimic nu e întâmplător: nici durerea, nici bucuria, nici suferința, nici iubirea. Toate acestea sunt haruri pe care Fiul meu vi le împarte și care vă conduc la viața veșnică. Fiul meu caută iubirea și rugăciunea făcute în El. Vă voi învăța ca Mamă: a iubi și a te ruga în El e a te ruga în tăcerea propriului suflet, nu a recita doar cu buzele; e și cel mai mic gest frumos făcut în numele Fiului meu; e răbdarea, îndurarea, acceptarea durerii și jertfa făcută pentru altcineva. Copiii mei, Dumnezeu vă privește, rugați-vă ca și voi să vedeți chipul Lui și să vă poată fi descoperit. Copiii mei, eu vă descopăr unicul și autenticul adevăr, rugați-vă ca să îl conștientizați și ca să puteți răspândi iubire și speranță, ca să puteți fi apostolii iubirii mele. Inima mea de Mamă iubește în mod special păstorii, rugați-vă pentru mâinile lor binecuvântate. Vă mulțumesc.
Dragi copii, și astăzi vă chem să vă întoarceți la rugăciune. În acest timp de har Dumnezeu mi-a permis să vă conduc spre sfințenie și spre o viață simplă, ca să Îl descoperiți pe Dumnezeu Creatorul în lucrurile mici, ca să vă îndrăgostiți de El și ca viața voastră să fie mulțumire adusă Celui Preaînalt pentru tot ce vă dă. Copilașilor, viața voastră să fie, în iubire, un dar pentru ceilalți și Dumnezeu vă va binecuvânta; iar voi să dați mărturie fără interese, din iubire pentru Dumnezeu. Eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu pentru voi toți. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi vă chem să fiți oameni ai rugăciunii. Rugați-vă până când rugăciunea devine bucurie și întâlnire cu Cel Preaînalt. El vă va transfigura inima și voi veți deveni oameni ai iubirii și ai păcii. Nu uitați, copilașilor, că satana e puternic și dorește să vă îndepărteze de rugăciune. Nu uitați că rugăciunea e cheia secretă a întâlnirii cu Dumnezeu. De aceea sunt cu voi: ca să vă conduc. Nu abandonați rugăciunea! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Când pe pământ dispare iubirea, atunci nu se găsește calea mântuirii. Eu, Mama, vin să vă ajut să cunoașteți credința adevărată, vie și profundă, vin să vă ajut să iubiți cu adevărat. Ca Mamă, tânjesc după iubirea voastră reciprocă și după bunătatea și curăția voastră. Dorința mea e să fiți drepți și să vă iubiți. Copiii mei, în suflet să aveți bucurie, fiți curați, fiți copii! Fiul meu a spus că îi place să stea între inimile curate, căci inimile curate sunt veșnic tinere și vesele. Fiul meu v-a spus să vă iertați și să vă iubiți. Știu că asta nu e mereu ușor. Suferința vă face să creșteți în spirit. Ca să creșteți cât mai mult spiritual, trebuie să iertați și să iubiți sincer, cu adevărat. Mulți din copiii mei de pe pământ nu-L cunosc pe Fiul meu, nu-L iubesc. Dar voi, care-L iubiți pe Fiul meu, care-L purtați în inimă, rugați-vă, rugați-vă, rugându-vă simțiți-l pe Fiul meu în voi, sufletul vostru să respire Duhul Lui! Eu sunt între voi și vă vorbesc de lucruri mici și mari. Nu voi obosi să vă vorbesc de Fiul meu – Iubirea adevărată. De aceea, copiii mei, deschideți-mi inima voastră, permiteți-mi să vă conduc ca o Mamă. Fiți apostolii iubirii Fiului meu și apostoli pentru mine. Ca Mamă vă rog să nu uitați de cei pe care Fiul meu i-a chemat să vă conducă. Purtați-i în inimă și rugați-vă pentru ei. Vă mulțumesc.
Dragi copii, voi, pe care Fiul meu vă iubește, voi, pe care eu vă iubesc nețărmurit, cu iubire de Mamă, nu permiteți ca egoismul, iubirea de sine să domnească în lume. Nu permiteți ca iubirea și bunătatea să fie ascunse. Voi, care sunteți iubiți, care ați cunoscut iubirea Fiului meu, AMINTIȚI-VĂ CĂ A FI IUBIȚI ÎNSEAMNĂ A IUBI. Copiii mei, să aveți credință! Când aveți credință, sunteți fericiți și trăiți pacea, sufletul vostru tresaltă de bucurie. În acest suflet este Fiul meu. Când vă dați pentru credință, când vă dați pentru iubire, când faceți bine aproapelui, Fiul meu zâmbește în voi. Apostolii iubirii mele, mă adresez vouă ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc să vă conduc pe calea credinței și a iubirii, pe calea ce duce la Lumina lumii. Din iubire și din credință sunt aici și, cu binecuvântarea mea maternă, doresc să vă dau putere și speranță pe calea voastră. Căci strada ce duce la Fiul meu nu e ușoară: e plină de RENUNȚĂRI, de DĂRUIRE, de SACRIFICIU, de IERTARE și de MULTĂ, MULTĂ IUBIRE, însă aceasta e calea ce duce la PACE și BUCURIE. Copiii mei, nu credeți vocile mincinoase care vă vorbesc despre lucruri false, despre lumini false: voi, copiii mei, ÎNTOARCEȚI-VĂ LA SCRIPTURI! Vă privesc cu iubire imensă și, din harul lui Dumnezeu, mă manifest vouă. Copiii mei, porniți la drum cu mine! Să vă tresalte inima de bucurie. Vă mulțumesc.
Dragi copii, în aceste vremuri neliniștite vă chem să aveți mai multă încredere în Dumnezeu, care e Tatăl vostru din ceruri, și care m-a trimis să vă conduc la El. Deschideți-vă inimile darurilor pe care El dorește să vi le dea și, în tăcerea inimii, adorați-L pe Fiul meu Isus, care și-a dat viața ca voi să trăiți în veșnicie, unde vrea să vă conducă. Bucuria întâlnirii cu Cel Preaînalt în trăirea de zi cu zi să fie speranța voastră. De aceea, vă chem: nu abandonați rugăciunea, căci rugăciunea face miracole! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, din păcate, între voi, copiii mei, există atât de multă luptă, ură, interese personale și egoism. Copiii mei, atât de ușor uitați de Fiul meu, de cuvintele Lui, de iubirea Lui. Credința se stinge în multe suflete și multe inimi sunt acaparate de lucrurile materiale ale lumii. Dar inima mea de Mamă știe că există încă și aceia care iubesc și cred, care încearcă să se apropie tot mai mult de Fiul meu, care îl caută neobosiți pe Fiul meu și care mă caută, în felul acesta, și pe mine. Aceștia sunt cei umili și blânzi cu durerea și suferința lor, pe care le poartă în tăcere, cu speranțele lor și, mai ales, cu credința lor. Aceștia sunt apostolii iubirii mele. Copiii mei, apostolii iubirii mele, vă învăț că Fiul meu nu vă cere doar rugăciune neîncetată, ci și fapte și sentimente, vă cere să credeți, să vă rugați, prin rugăciunea voastră personală să creșteți în credință, să creșteți în dragoste. Să vă iubiți unii pe alții: asta e ceea ce El vă cere, asta e calea către viața veșnică. Copiii mei, nu uitați că Fiul meu a adus lumina în această lume, a adus-o pentru aceia care vor să o vadă și să o primească. Fiți voi aceia, căci aceasta e lumina adevărului, a păcii și a dragostei. Ca Mamă vă conduc să Îl adorați pe Fiul meu, să Îl iubiți cu Mine pe Fiul meu, să îndreptați gândurile, cuvintele și faptele voastre către Fiul meu, să faceți ca ele să fie în Numele Lui. Atunci va fi umplută inima mea. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă numesc apostolii iubirii mele, vi-L arăt pe Fiul meu care este pacea adevărată și iubirea adevărată. Ca Mamă, prin harul lui Dumnezeu, doresc să vă conduc la El. Copiii mei, de aceea vă chem să vă priviți pe voi înșivă pornind de la/prin Fiul meu, să priviți cu inima la El și cu inima să vedeți unde vă aflați voi și încotro se îndreaptă viața voastră. Copiii mei, vă chem să conștientizați că mulțumită Fiului meu trăiți – prin iubirea și jertfa Lui. Voi îi cereți Fiului meu să se arate milostiv față de voi, iar eu vă cer VOUĂ să fiți milostivi. Voi îi cereți să fie bun și să vă ierte, dar eu de cât timp vă rog pe voi, copiii mei, să iertați și să îi iubiți pe TOȚI oamenii pe care-i întâlniți? Dragii mei copii, când veți înțelege cu inima cuvintele mele, veți înțelege și veți cunoaște adevărata iubire și veți putea fi apostolii acestei iubiri, apostolii mei. Vă mulțumesc.
Dragi copii, în îndurarea Sa, Dumnezeu mi-a permis să fiu cu voi, ca să vă învăț și să vă conduc spre calea convertirii. Copilașilor, voi toți sunteți chemați să vă rugați din toată inima ca să se împlinească planul mântuirii pentru voi și prin voi. Fiți conștienți, copilașilor, că viața e scurtă și că vă așteaptă viața veșnică, după merit. De aceea, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca să puteți fi instrumente vrednice în mâinile lui Dumnezeu! Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
Dragi copii, voia și iubirea Tatălui ceresc mă fac să fiu prezentă aici între voi, ca să ajut cu iubire maternă la sporirea credinței în inima voastră, ca să puteți să înțelegeți în adevăr scopul vieții voastre pământești și măreția vieții cerești. Copiii mei, viața pământească este cale spre veșnicie, spre adevăr, spre viață, spre Fiul meu. Pe această cale eu doresc să vă conduc. Copiii mei, voi, care mereu însetați după mai multă iubire, adevăr și credință, să știți că există un singur izvor la care vă puteți adăpa: încrederea în Tatăl ceresc, încrederea în iubirea Lui. Abandonați-vă în întregime voii Lui și nu vă temeți: tot ceea ce e mai bun pentru voi, tot ce vă conduce la viața veșnică vă va fi dat; veți înțelege că scopul vieții nu e mereu să dorești și să ai ce dorești, ci să iubești și să dăruiești; veți avea pace adevărată și iubire adevărată, veți fi apostoli ai iubirii; cu exemplul vostru veți face ca acei copii care nu Îl cunosc pe Fiul meu și iubirea Sa, să dorească să Îl cunoască. Copiii mei, apostolii iubirii mele, adorați-L cu mine pe Fiul meu și iubiți-L mai presus de toate, străduiți-vă mereu să trăiți în adevărul Lui! Vă mulțumesc.
Dragi copii, în timp ce vă privesc, pe voi care-L iubiți pe Fiul meu, inima mea se umple de drag, de gingășie. Vă binecuvântez cu binecuvântare de Mamă. Cu binecuvântare maternă îi binecuvântez și pe păstorii voștri: pe voi, care rostiți cuvintele Fiului meu și binecuvântați cu mâinile Lui și-L iubiți într-atât încât sunteți gata să faceți orice jertfă pentru El, cu bucurie - voi Îl urmați pe El, care a fost primul Păstor, primul Misionar. Copiii mei, apostolii iubirii mele, a trăi și a lucra pentru alții, pentru toți cei pe care îi iubiți prin Fiul meu, e bucuria și mângâierea vieții pământești. Dacă, prin rugăciune, iubire și jertfă, Împărăția e în inima voastră, atunci viața vă e bucuroasă și senină. Între cei ce Îl iubesc pe Fiul meu și se iubesc unii pe alții prin El, cuvintele nu sunt necesare. E de ajuns privirea ca să se audă cuvintele nerostite și sentimentele neexprimate. Acolo unde iubirea domnește nu se mai calculează timpul. Noi suntem cu voi. Fiul meu vă cunoaște și vă iubește. Iubirea e cea care vă aduce la mine și prin această Iubire voi veni la voi și vă voi vorbi de lucrările mântuirii. Doresc ca toți copiii mei să aibă credință și să simtă iubirea mea de Mamă, cu care îi conduc la Isus. De aceea, voi, copiii mei, oriunde mergeți, să străluciți de iubire și credință, ca apostoli ai iubirii. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vi-L aduc pe Fiul meu Isus ca să vă binecuvânteze și să vă descopere iubirea Sa, care vine din Cer. Inima voastră tânjește după pace, din care este tot mai puțin pe pământ. Din acest motiv [lipsa păcii] oamenii sunt departe de Dumnezeu, iar sufletele sunt bolnave și merg spre moartea spirituală. Sunt cu voi, copilașilor, ca să vă conduc pe această cale a mântuirii la care Dumnezeu vă cheamă. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws