Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'dintre'

Total found: 117
Mulţi credincioşi s-au simţit loviţi de ultimul mesaj al Sfintei Fecioare. Unii dintre ei credeau că Sfânta Fecioară nu va mai da mesaje pentru parohie. Dar în această seară ea a spus:
Eu vă vorbesc, şi doresc să vă mai vorbesc. Voi însă încercaţi să ascultaţi sfaturile mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! În rugăciune veţi cunoaşte cea mai mare bucurie şi calea de ieşire pentru orice situaţie fără ieşire. Vă mulţumesc pentru că aţi început să vă rugaţi! Fiecare dintre voi e drag inimii mele, şi le mulţumesc tuturor celor care au încurajat rugăciunea în familiile lor. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă spun că Dumnezeu doreşte să vă trimită încercări, pe care le puteţi depăşi cu rugăciunea. Dumnezeu vă pune la încercare în ocupatiile voastre zilnice. Acum rugaţi-vă, pentru a depăşi în pace fiecare dintre aceste încercări. Prin fiecare încercare pe care Dumnezeu v-o trimite, deschideţi-vă tot mai mult faţă de Dumnezeu şi întâmpinaţi-L cu iubire. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să trăiţi Sfânta Liturghie. Mulţi dintre voi aţi experimentat frumuseţea Sfintei Liturghii, dar sunt şi unii care nu vin de bunăvoie. Eu v-am ales, dragi copii, şi Isus vă dă harurile Lui în Sfânta Liturghie. Prin urmare trăiţi în mod conştient Sfânta Liturghie şi fiecare venire a voastră să fie plină de bucurie. Veniţi cu iubire şi acceptaţi cu iubire Sfanta Liturghie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că v-am promis o oază de pace, dar nu ştiţi că lângă oază există deşertul, unde Satan stă la pândă şi aşteaptă să-l ispitească pe fiecare dintre voi. Dragi copii, numai prin rugăciune veţi putea să învingeţi orice influenţă a Satanei în locul în care trăiţi. Eu sunt cu voi, dar nu vă pot priva de libertatea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune şi la post. Să ştiţi, dragi copii, că împreună cu voi eu pot să fac totul şi să-l constrâng pe Satan să nu vă atragă spre rău şi să se îndepărteze de acest loc. Dragi copii, Satan îl pândeşte pe fiecare dintre voi. În special doreşte să vă deranjeze în lucrurile zilnice. De aceea vă invit, dragi copii, să faceţi astfel încât ziua voastră să fie în totalitate rugăciune şi abandonare lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi ştiţi că eu doresc să vă conduc pe drumul sfinţeniei, dar nu doresc să vă oblig să fiţi sfinţi cu forţa. Eu doresc ca fiecare dintre voi, prin micile lui sacrificii, să se ajute pe sine, şi să mă ajute pe mine, pentru ca eu să vă pot conduce din zi în zi mai aproape de sfinţenie. De aceea, dragi copii, eu nu doresc să vă oblig să trăiţi mesajele mele. Mai degrabă acest lung timp petrecut împreună cu voi e semnul că vă iubesc nemărginit de mult şi că doresc ca fiecare dintre voi să devină sfânt. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi din inimă şi să schimbaţi din zi în zi viaţa voastră. În mod special vă invit, dragi copii, să începeţi să trăiţi in sfinţenie prin rugăciunile şi sacrificiile voastre, pentru că eu doresc ca fiecare dintre voi, care a ajuns la izvorul harurilor, să ajungă în Paradis cu un dar special pentru mine, şi anume sfinţenia. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi transformaţi-vă zi de zi viaţa pentru a deveni sfinţi. Eu vă voi fi mereu aproape. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să vă rugaţi în mod special în acest timp pentru a fi capabili să gustaţi bucuria întâlnirii cu Isus care se naşte. Eu, dragi copii, doresc ca voi să trăiţi aceste zile aşa cum le trăiesc eu, cu bucurie. Doresc să vă conduc şi să vă arăt bucuria la care doresc să-l conduc pe fiecare dintre voi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi abandonaţi-vă cu totul mie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă invit ca, începând de astăzi ,să începeţi să trăiţi o nouă viaţă. Dragi copii, doresc ca voi să înţelegeţi că Dumnezeu l-a ales pe fiecare dintre voi pentru a-l folosi în marele Său plan de salvare a omenirii. Fără rugăciune voi nu puteţi înţelege cât de important e rolul vostru în planul lui Dumnezeu. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă pentru ca în rugăciune să înţelegeţi planul pe care Dumnezeu îl are cu voi. Eu sunt cu voi pentru ca să-l puteţi realiza pe deplin. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea şi să vă conduc pe drumul convertirii. Dragi copii, vă rog daţi-I Domnului tot trecutul vostru, tot răul care s-a adunat în inimile voastre. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit, dar trăind în păcat nimeni nu poate fi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi în rugăciune veţi cunoaşte noul drum al bucuriei. Bucuria se va manifesta în inimile voastre şi astfel veţi fi martori bucuroşi a ceea ce eu şi Fiul meu dorim de la fiecare dintre voi. Vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră în acest loc, unde eu vă dau haruri speciale. Vă chem pe fiecare dintre voi începând de astăzi să trăiţi viaţa pe care Dumnezeu o doreşte de la voi şi să începeţi să împliniţi fapte de iubire şi de milă. Nu doresc ca voi, dragi copii, să trăiţi mesajele şi să comiteţi păcatul, care nu îmi place. De aceea, dragi copii, doresc ca fiecare dintre voi să trăiască o viaţă nouă, fără să distrugeţi tot ceea ce Dumnezeu creează în voi şi tot ceea ce El vă dă. Eu vă dau binecuvântarea mea specială şi rămân cu voi pe drumul convertirii voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Voi ştiţi, dragi copii, că Dumnezeu vă dă haruri speciale în rugăciune. De aceea căutaţi şi rugaţi-vă, ca să puteţi înţelege tot ceea ce vă dau aici. Eu vă chem, dragi copii, la rugăciunea cu inima. Voi ştiţi că fără rugăciune nu puteţi înţelege tot ceea ce Dumnezeu plănuieşte prin fiecare dintre voi. De aceea, rugaţi-vă! Doresc ca prin fiecare dintre voi să se realizeze planul lui Dumnezeu, ca tot ceea ce Dumnezeu v-a dat în inimi să continue să crească. Prin urmare rugaţi-vă, pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vă protejeze pe fiecare dintre voi de tot răul care vă ameninţă. Eu vă binecuvântez, dragi copii! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem pe fiecare dintre voi să începeţi să trăiţi în iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, voi sunteţi gata să păcătuiţi şi să vă puneţi în mâinile Satanei fără să reflectaţi. Îl chem pe fiecare dintre voi să se decidă în mod conştient pentru Dumnezeu şi împotriva lui Satan. Eu sunt Mama voastră, prin urmare doresc să vă conduc la sfinţenia desăvârşită. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit aici pe pământ şi ca fiecare dintre voi să fie cu mine în Cer. Acesta e, dragi copii, scopul venirii mele aici şi dorinţa mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc şi doresc să vă invit pe toţi la pacea lui Dumnezeu. Doresc ca fiecare dintre voi să experimenteze în inima lui pacea pe care Dumnezeu o dă. Doresc să vă binecuvântez pe toţi astăzi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi vă rog, dragi copii, să urmaţi calea mea şi să trăiţi conform ei. Eu, dragi copii, vă iubesc. Şi fără să mai ţin socoteala numărului de ori, continui să vă chem şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru intenţiile mele. Vă implor ajutaţi-mă să vă prezint lui Dumnezeu pentru ca El să vă salveze şi să vă conducăpe drumul salvării. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem pe toţi ca fiecare dintre voi să se decidă să trăiască mesajele mele. Dumnezeu mi-a permis ca şi în acest an, pe care Biserica mi l-a dedicat mie, să pot să vă vorbesc şi să vă îndemn la sfinţenie. Dragi copii, căutaţi de la Dumnezeu harurile pe care El vi le dă prin mine. Eu sunt gata să intervin pe lângă Dumnezeu pentru tot ceea ce cereţi pentru ca sfinţenia voastră să fie deplină. Prin urmare, dragi copii, nu uitaţi să cereţi, pentru că Dumnezeu mi-a permis să obţin haruri pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă chem pe toţi la rugăciune. Fie ca rugăciunea să fie viaţa voastră. Dragi copii, dăruiţi-I timpul vostru numai lui Isus şi El vă va da tot ce căutaţi. El vi se va descoperi în plenitudine. Dragi copii, Satan e puternic şi stă la pândă împotriva fiecăruia dintre voi. Rugaţi-vă, şi astfel el nu va putea nici să vă rănească nici să vă blocheze pe drumul sfinţeniei. Dragi copii, creşteţi, din zi în zi, prin rugăciune, tot mai mult spre Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru Cer. Drumul e greu pentru toţi cei care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă şi credeţi că Dumnezeu vi se oferă în plentitudine. Voi sunteţi invitaţi şi trebuie să răspundeţi chemării Tatălui, care vă cheamă prin mine. Rugaţi-vă, pentru că în rugăciune fiecare dintre voi va putea atinge iubirea desăvârşită. Eu vă binecuvântez şi doresc să vă ajut pentru ca fiecare dintre voi să fie sub mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi îl invit pe fiecare dintre voi să se hotărască din nou să se abandoneze cu totul mie. Numai astfel îl voi putea prezenta pe fiecare dintre voi lui Dumnezeu. Dragi copii, voi ştiţi că vă iubesc nemăsurat de mult şi că îl doresc pe fiecare dintre voi pentru mine. Dar Dumnezeu v-a dat tuturor libertatea, pe care eu o respect cu iubire şi căreia mă supun cu umilinţă. Doresc ca voi, dragi copii, să mă ajutaţi ca tot ceea ce Dumnezeu a plănuit în această parohie să se realizeze. Dacă nu vă rugaţi nu veţi fi capabili să recunoaşteţi iubirea mea şi planurile pe care Dumnezeu le are cu această parohie şi cu fiecare persoană în parte. Rugaţi-vă, pentru ca Satan să nu vă înşele cu mândria şi cu puterea lui înşelătoare. Eu sunt cu voi şi vreau să mă credeţi că vă iubesc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 3 4 5 6 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws