Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'fără'

Total found: 105
Dragi copii! Astăzi, în timp ce privesc în inimile voastre, inima mea se umple de durere şi frământare. Copiii mei, opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi în inimile voastre. Fiul meu, Dumnezeul vostru este cu adevărat pe primul loc? Sunt cu adevărat legile Lui măsura vieţii voastre? Vă avertizez din nou. Fără credinţă nu există apropiere de Dumnezeu şi nu există cuvântul lui Dumnezeu, care e lumina mântuirii şi lumina bunului simţ.
Dragi copii! Şi astăzi cu mare bucurie in Inima mea vă invit să mă urmaţi şi să ascultaţi mesajele mele. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi ai iubirii în această lume fără pace. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi cu Fiul meu Isus, Regele Păcii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, cu inima maternă, vă invit pe voi, care sunteţi reuniţi în jurul meu, la iubirea faţă de aproapele. Copiii mei, opriţi-vă. Priviţi în ochii fratelui vostru Isus, Fiul meu. Dacă vedeţi bucurie, bucuraţi-vă cu el. Dacă e durere în ochii fratelui vostru, îndepărtaţi-o cu blândeţea şi bunătatea voastră, pentru că fără iubire sunteţi pierduţi. Iubirea e singura eficace, ea face minuni. Iubirea vă va da unirea în Fiul meu şi triumful Inimii mele. De aceea, copiii mei, iubiţi!
(Încă o dată, ne-a invitat la rugăciune pentru preoţii noştri.)
Dragi copii! Şi astăzi vă invit în acest timp de har să vă rugaţi pentru ca pruncul Isus să se poată naşte în inimile voastre. El, care este adevărata Pace, să dăruiască pace prin voi lumii întregi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare pentru această lume turbulentă fără speranţă, pentru ca voi să deveniţi mărturisitori ai păcii pentru toţi. Fie ca pacea să curgă în inimile voastre ca un fluviu de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Voi alergaţi, lucraţi, adunaţi, dar fără binecuvântare. Voi nu vă rugaţi! Astăzi vă invit să vă opriţi în fata ieslei şi să meditaţi la Isus pe care eu vi-L aduc şi astăzi, ca să vă binecuvânteze şi să vă ajute să înţelegeţi că fără El nu aveţi viitor. De aceea, copilaşilor, puneţi vieţile voastre în mâinile lui Isus, pentru ca El să vă conducă şi să vă păzească de tot răul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În timp ce mari haruri se revărsă asupra voastră, inimile voastre rămân dure şi fără răspuns. Copiii mei, de ce nu îmi dăruiţi cu totul inimile voastre? Eu doresc doar să pun în ele pacea şi salvarea – pe Fiul meu. Cu Fiul meu sufletul vostru se va îndrepta spre ţeluri nobile şi nu vă veţi pierde niciodată. Chiar şi în cel mai mare întuneric veţi găsi calea. Copiii mei, hotărâţi-vă pentru o viaţă nouă, cu numele Fiului meu pe buzele voastre. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi pentru pace şi să o mărturisiţi în familiile voastre, pentru ca pacea să devină cea mai bare bogăţie pe acest pământ fără pace. Eu sunt Regina păcii şi Mama voastră. Doresc să vă conduc pe calea păcii care vine numai de la Dumnezeu. De aceea rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Deja de mult timp vă ofer Inima mea maternă şi vi-L ofer pe Fiul meu. Voi mă respingeţi. Permiteţi păcatului să pună stăpânire pe voi din ce în ce mai mult. Îi permiteţi să vă stăpânească şi să vă ia capacitatea de discernământ. Bieţii mei copii, uitaţi-vă în jurul vostru şi priviţi semnele timpurilor. Credeţi că vă puteţi descurca fără binecuvântarea lui Dumnezeu? Nu permiteţi întunericului să vă învăluie. Din adâncul inimii voastre strigaţi către Fiul meu. Numele Lui risipeşte chiar şi cel mai dens întuneric. Eu voi fi cu voi, voi doar chemaţi-mă: 'Iată-ne, Mamă. Condu-ne.' Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară era foarte tristă. A dat doar mesajul şi ne-a binecuvântat.
Dragi copii! Din nou vă chem să mă urmaţi cu bucurie. Doresc să vă conduc pe toţi la Fiul meu, Salvatorul vostru. Voi nu sunteţi conştienţi că fără El nu aveţi bucurie şi pace, nici viitor sau viaţa veşnică. De aceea, copilaşilor, folosiţi bine acest timp de rugăciune bucuroasă şi abandon. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Vă privesc şi văd în inimile voastre moarte fără speranţă, nelinişte şi foame. Nu e rugăciune sau încredere în Dumnezeu, de aceea Cel Preaînalt îmi permite să vă aduc speranţă şi bucurie. Deschideţi-vă. Deschideţi-vă inimile milostivirii lui Dumnezeu şi El vă va da tot ceea ce aveţi nevoie şi vă va umple inimile de pace, pentru că El e Pacea şi Speranţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă rog aici cu voi pentru ca să găsiţi puterea de a vă deschide inimile şi astfel să deveniţi conştienţi de enorma iubire a Dumnezeului ce suferă. Datorită acestei iubiri, datorită bunătăţii şi blândeţii Lui, sunt şi eu cu voi. Vă invit ca acest timp deosebit de pregătire să fie timp de rugăciune, de pocăinţă şi convertire. Copiii mei, aveţi nevoie de Dumnezeu. Nu puteţi continua fără Fiul meu. Când veţi înţelege şi veţi accepta aceasta, se va împlini ce v-am promis. Prin Spiritul Sfânt se va naşte în inimile voastre Împărăţia Cerurilor. Eu vă conduc la aceasta. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă adunaţi în jurul meu, vă căutaţi calea, căutaţi, căutaţi adevărul, dar uitaţi lucrul cel mai important: uitaţi să vă rugaţi corect! Buzele voastre rostesc cuvinte fără de număr, dar spiritul vostru nu resimte nimic. Rătăcind prin întuneric, vi-l imaginaţi pe Dumnezeu însuşi după modul vostru de gândire şi nu aşa cum este El cu adevărat în iubirea Sa. Dragi copii, adevărata rugăciune vine din adâncul inimii voastre, din suferinţa voastră, din bucuria voastră, din cererea voastră de a vi se ierta păcatele. Aceasta este calea spre adevărata cunoaştere de Dumnezeu şi odată cu aceasta şi a voastră înşivă, pentru că sunteţi creeaţi după chipul Său. Rugăciunea vă va conduce la împlinirea dorinţei mele, a misiunii mele aici cu voi, unitatea în familia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
Dragi copii, Inima mea maternă suferă mult când îi văd pe copiii mei care cu încăpățânare pun ceea ce este uman înaintea a ceea ce este divin, pe copiii mei care în ciuda a tot ceea ce îi înconjoară și în ciuda tuturor semnelor care li se trimit, cred că pot merge fără Fiul meu. Nu pot! Merg spre pierzarea veşnică. De aceea vă adun pe voi care sunteţi dispuşi să îmi deschideţi inima voastră, care sunteţi dispuşi să fiţi apostolii iubirii mele, ca să mă ajutaţi, pentru ca trăind iubirea lui Dumnezeu să fiţi un exemplu pentru cei care nu îl cunosc. Fie ca postul și rugăciunea să vă dea putere pentru aceasta, iar eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă în numele Tatălui și a Fiului și al Sfântului Spirit. Vă mulţumesc.
Dragi copii, rugăciunea mea astăzi este pentru voi toţi cei ce căutaţi harul convertirii. Bateţi la poarta inimii Mele dar fără speranţă şi fără rugăciune, în păcat şi fără sacramentul împăcării cu Dumnezeu. Lăsaţi păcatul şi hotărâţi-vă, copilaşilor, pentru sfinţenie. Numai aşa vă pot ajuta, vă pot asculta rugăciunile şi pot mijloci dinaintea Celui Preaînalt. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, în timp ce eu vă chem la rugăciune pentru cei ce nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu, dacă aţi privi în inima voastră, aţi înţelege că vorbesc despre mulţi dintre voi. Cu inima deschisă, întrebaţi-vă sincer dacă-l doriţi pe Dumnezeul Cel viu sau doriţi să-L daţi la o parte şi să trăiţi după voia voastră. Priviţi în jurul vostru, copiii mei, şi observaţi încotro de îndreaptă lumea care intenţionează să facă toate fără Tatăl şi care rătăceşte în întunericul încercării. Eu vă ofer lumina Adevărului şi pe Duhul Sfânt. Din planul lui Dumnezeu sunt cu voi, să vă ajut ca în inimile voastre să biruie Fiul meu, Crucea şi Învierea Lui. Ca mamă, doresc şi mă rog pentru uniunea voastră cu Fiul meu şi cu lucrarea Lui. Eu sunt aici, hotărâţi-vă! Mulţumesc.
Dragi copii! Sunt cu voi de atâta vreme şi deja de atâta timp vă arăt înspre prezenţa lui Dumnezeu şi înspre dragostea lui neţărmurită pe care doresc să o cunoaşteţi toţi. Iar voi, dragi copii? Voi sunteţi în continuare surzi şi orbi când priviţi lumea din jurul vostru şi nu vreţi să vedeţi încotro se îndreaptă fără Fiul meu. Vă lepădaţi de El, ori El e izvorul tuuturor harurilor. Pe mine mă ascultaţi cât vorbesc, dar inimile voastre sunt închise şi nu mă auziţi. Nu Îl rugaţi pe Duhul Sfânt să vă lumineze. Copiii mei, mândria a preluat conducerea. Eu vă arăt calea spre smerenie. Copiii mei, ţineţi minte, numai sufletul umil străluceşte de curăţie şi frumuseţe, căci a cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Numai sufletul smerit devine rai, căci în el este Fiul meu. Vă mulţumesc! …Vă rog din nou, rugaţi-vă pentru cei pe care i-a ales Fiul meu, aceştia sunt păstorii voştri.
Dragi copii, astăzi vă chem la bine. Fiţi purtătorii păcii şi bunătăţii în această lume. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea putere pentru ca în inima şi în viaţa voastră să domnească mereu speranţa şi mândria, căci sunteţi copiii lui Dumnezeu şi purtătorii speranţei Lui pentru această lume, ce este fără bucurie în inimă şi fără viitor, căci nu are inima deschisă spre Dumnezeu, care e mântuirea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ca Mamă vă rog să perseveraţi în a fi apostolii mei. Îl rog pe Fiul meu să vă dăruiască înţelepciune şi putere divină. Mă rog ca voi să consideraţi toate lucrurile ce vă înconjoară prin adevărul lui Dumnezeu şi să vă opuneţi cu fermitate la tot ceea ce doreşte să vă îndepărteze de Fiul meu. Mă rog să mărturisiţi iubirea Tatălui Ceresc după cum vrea Fiul meu. Copiii mei, vă este dat marele har de a fi mărturisitorii iubirii lui Dumnezeu. Nu trataţi cu uşurinţă responsabilitatea care v-a fost încredinţată. Nu îndureraţi inima mea de Mamă. Ca Mamă vreau să mă încred în fiii mei, în apostolii mei. Prin post şi rugăciune îmi deschideţi calea ca să îl rog pe Fiul meu să fie aproape de voi şi să sfinţească Numele Lui prin voi. Rugaţi-vă pentru păstori, căci nimic din toate astea nu ar fi posibil fără ei. Vă mulţumesc.
Dragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui să fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui să vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre să fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.
Dragi copii, vă chem să fiţi în duh una cu Fiul meu. Vă chem ca prin rugăciune şi prin Sfânta Liturghie, prin care Fiul meu se uneşte într-un mod deosebit cu voi, să încercaţi să fiţi ca El; să fiţi, asemenea Lui, mereu gata să împliniţi voia lui Dumnezeu, nu să căutaţi să se împlinească a voastră. Căci, copiii mei, din voia lui Dumnezeu sunteţi – existaţi, iar fără voia lui Dumnezeu nu sunteţi nimic. Eu, ca mamă, vă cer ca, prin viaţa voastră, să vorbiţi despre slava lui Dumnezeu, căci în acest fel vă veţi preamări şi pe voi, după voia Sa. Arătaţi tuturor smerenia şi iubirea de aproapele. Prin această umilinţă şi iubire v-a mântuit Fiul meu şi v-a deschis calea spre Tatăl ceresc. Eu vă rog pe voi să deschideţi calea către Tatăl ceresc pentru toţi aceia care nu L-au cunoscut şi nu şi-au deschis inimile iubirii Lui. Cu vieţile voastre deschideţi calea tututor celor care încă rătăcesc în căutarea adevărului. Copiii mei, fiţi pentru mine apostoli care nu au trăit în zadar. Nu uitaţi că veţi veni înaintea Tatălui ceresc şi îi veţi vorbi despre voi înşivă. Fiţi gata! Din nou vă avertizez: rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat, ale căror mâini le-a binecuvântat şi pe care vi i-a dăruit vouă. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws