Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'fi'

Total found: 154
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă hotărâţi în fiecare zi pentru Dumnezeu. Copilaşilor, voi vorbiţi mult despre Dumnezeu, dar Îl mărturisiţi puţin prin viaţa voastră. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru convertire, ca viaţa voastră să fie adevărată înaintea lui Dumnezeu, astfel ca în adevărul vieţii voastre să mărturisiţi frumuseţea pe care Dumnezeu v-a dăruit-o. Copilaşilor, vă chem din nou să vă hotărâţi pentru rugăciune pentru că prin rugăciune veţi fi capabili să trăiţi convertirea voastră. Fiecare din voi va deveni în simplitate, ca un copil care e deschis iubirii Tatălui. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ascultaţi, pentru că vreau să vă vorbesc, şi să vă invit să aveţi mai multă credinţă şi încredere în Dumnezeu, care vă iubeşte nemăsurat de mult. Copilaşilor, voi nu ştiţi să trăiţi în harul lui Dumnezeu, de aceea vă chem din nou să purtaţi cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în gândurile voastre. Copilaşilor, aşezaţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o şi trăiţi-o. Învăţaţi-i pe copii voştri, pentru că dacă voi nu sunteţi un exemplu pentru ei, copiii se vor îndepărta urmând căile ateismului. Meditaţi şi rugaţi-vă şi Dumnezeu se va naşte în inima voastră, şi inima voastră va fi fericită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să meditaţi la viitorul vostru. Voi creaţi o lume nouă, fără Dumnezeu, numai prin propriile voastre forţe, şi de aceea nu sunteţi mulţumiţi şi nu aveţi bucuria în inimă. Acest timp este timpul meu, de aceea, copiii mei, vă invit din nou să vă rugaţi. Când veţi găsi unitatea cu Dumnezeu, veţi simţi foame pentru cuvântul lui Dumnezeu şi inima voastră, copilaşilor, va deborda de bucurie. Veţi fi martorii iubirii lui Dumnezeu oriunde vă veţi afla. Vă binecuvântez şi vă repet că sunt cu voi pentru a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit în mod special să vă deschideţi lui Dumnezeu - Creatorul şi să deveniţi activi. Vă invit, copilaşilor, să vedeţi în acest timp cine are nevoie de ajutorul vostru spiritual sau material. Prin exemplul vostru, copilaşilor, veţi fi mâinile întinse ale lui Dumnezeu, pe care le caută omenirea. Numai astfel veţi înţelege că sunteţi chemaţi să daţi mărturie şi să deveniţi purtători plini de bucurie ai cuvântului lui Dumnezeu şi ai iubirii Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să răspundeţi invitaţiei mele la rugăciune. Doresc, dragi copii, ca în acest timp să găsiţi un loc retras pentru rugăciunea personală. Doresc să vă conduc spre rugăciunea cu inima. Doar aşa veţi înţelege că viaţa voastră e goală fără rugăciune. Veţi descoperi sensul vieţii voastre atunci când Îl veţi fi descoperit pe Dumnezeu în rugăciune. De aceea, copilaşilor, deschideţi uşa inimii voastre şi veţi înţelege că rugăciunea e bucurie, fără care nu puteţi trăi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să înţelegeţi că fără dragoste nu puteţi înţelege că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viaţa voastră. De aceea, copilaşilor, vă invit pe toţi să iubiţi, nu cu o iubire omenească, ci cu iubirea lui Dumnezeu. Astfel viaţa voastră va fi mai frumoasă şi dezinteresată. Veţi înţelege că Dumnezeu vi se dăruieşte în modul cel mai simplu, din iubire. Copilaşilor, pentru a putea înţelege cuvintele mele, pe care vi le spun din iubire, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi veţi fi capabili să-i acceptaţi pe ceilalţi cu iubire şi să-i iertaţi pe toţi cei care v-au făcut rău. Răspundeţi prin rugăciune; rugăciunea e un rod al iubirii pentru Dumnezeu-Creatorul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Doresc ca voi să-mi încredinţaţi inimile voastre, ca eu să le pot conduce pe drumul care duce la lumină şi la viaţa veşnică. Nu vreau ca inimile voastre să rătăcească în întunericul de astăzi. Eu vă voi ajuta. Voi fi cu voi pe acest drum al descoperirii iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. Ca Mamă a voastră, vă cer să îmi permiteţi s-o fac. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă convertiţi şi să credeţi cu mai multă putere în Dumnezeu. Copilaşilor, voi căutaţi pacea şi vă rugaţi în diferite moduri, dar încă nu v-aţi dăruit inima lui Dumnezeu, ca El s-o umple cu iubirea Sa. Iată, de aceea sunt eu cu voi, pentru a vă învăţa şi pentru a vă apropia de iubirea lui Dumnezeu. Dacă Îl iubiţi pe Dumnezeu mai presus de toate, vă va fi uşor să vă rugaţi şi să-I deschideţi inima voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru că trăiţi şi mărturisiţi mesajele mele cu viaţa voastră. Copilaşilor, fiţi puternici şi rugaţi-vă, pentru ca rugăciunea să vă dea forţă şi bucurie. Doar astfel fiecare dintre voi va fi al meu şi eu îl voi conduce pe calea mântuirii. Copilaşilor, rugaţi-vă şi mărturisiţi cu viaţa voastră prezenţa mea aici. Fiecare zi să fie pentru voi o mărturie plină de bucurie a iubirii lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Acesta e un timp de har. Copilaşilor, astăzi în mod special, cu Micul Isus în braţe, vă ofer posibilitatea de-a vă hotărî din nou pentru pace. Spunând "da" păcii şi hotărându-vă pentru Dumnezeu, vi se deschide o nouă posibilitate pentru pace. Doar astfel, copilaşilor, timpul acestui secol va fi pentru voi un timp de pace şi de prosperitate. De aceea, puneţi-L pe micul prunc Isus pe primul loc în viaţa voastră şi El vă va conduce pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Nu uitaţi că vă aflaţi aici pe pământ doar într-o călătorie spre veşnicie şi că locuinţa voastră este în Ceruri. De aceea, copilaşilor, fiţi deschişi la iubirea lui Dumnezeu şi abandonaţi egoismul şi păcatul. Bucuria voastră să fie doar descoperirea lui Dumnezeu prin rugăciunea zilnică. De accea, profitaţi de acest timp şi rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi Dumnezeu va fi aproape de voi în rugăciune şi prin rugăciune.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Dumnezeu mi-a dat puterea de a fi împreună cu voi, cu Micul Isus în braţe, mă bucur împreună cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acest an jubiliar. Îi mulţumesc lui Dumnezeu mai ales pentru vocaţiile celor care i-au spus pe deplin "da" lui Dumnezeu. Vă dau tuturor binecuvântarea mea şi a Pruncului Isus. Eu mă rog pentru voi toţi, pentru ca bucuria să se nască în inimile voastre şi pentru ca, în bucurie, să dăruiţi bucuria pe care o simt eu astăzi. În acest Prunc, eu vi-L aduc pe Salvatorul sufletelor voastre şi pe Cel care vă cheamă la sfinţenia vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să reînnoiţi rugăciunea şi postul cu şi mai mult entuziasm, până când rugăciunea va deveni bucurie pentru voi. Copilaşilor, cel ce se roagă nu se teme de viitor şi cel ce posteşte nu se teme de rău. Vă repet încă o dată: prin rugăciune şi post pot fi oprite războaiele, războaie datorate necredinţei voastre şi fricii de viitor. Copilaşilor, eu sunt cu voi şi vă învăţ că doar în Dumnezeu veţi afla pacea şi liniştea voastră. De aceea, apropiaţi-vă de Dumnezeu şi puneţi-L pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca o Mamă vă implor: deschideţi-vă inima, oferiti-mi-o mie, şi nu vă temeţi de nimic. Eu voi fi cu voi şi vă voi învăţa cum să Îl puneţi pe Isus pe primul loc. Vă voi învăţa să Îl iubiţi şi să-I aparţineţi în mod complet. Înţelegeţi, dragi copii, că fără Fiul meu nu este mântuire. Ar trebui să deveniţi conştienţi că El e Începutul şi Sfârşitul vostru. Numai cu această convingere veţi putea fi fericiţi şi veţi putea fi vrednici de viaţa veşnică. Eu, ca o Mamă, doresc aceasta pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi mă rog împreună cu voi, pentru ca Dumnezeu să vă dea o credinţă şi mai puternică. Copilaşilor, credinţa voastră este mică şi voi nici măcar nu sunteţi conştienţi cât de mult, în ciuda acestui fapt, nu sunteţi gata să căutaţi darul credinţei de la Dumnezeu. De aceea sunt eu cu voi, copilaşilor, pentru a vă ajuta să înţelegeţi mesajele mele şi să le trăiţi. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi numai în credinţă şi prin rugăciune sufletul vostru va găsi pacea, iar lumea bucuria de a fi cu Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Acesta este un timp de mari haruri, dar şi un timp de mari încercări pentru toţi aceia care vor să urmeze drumul păcii. De aceea, vă invit din nou, copilaşilor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, nu cu cuvintele, ci cu inima. Trăiţi mesajele mele şi convertiţi-vă! Fiţi conştienţi de darul pe care Dumnezeu mi l-a dat, de-a fi cu voi, mai ales astăzi când Îl ţin în braţele mele pe Micul Isus, Regele Păcii. Doresc să vă dau pacea, iar voi purtaţi-o în inimile voastre şi dăruiţi-o celorlalţi, până când pacea lui Dumnezeu va începe să domnească în lume. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În mod special, în acest timp sfânt de pocăinţă şi rugăciune, vă chem să faceţi o alegere. Dumnezeu v-a dăruit voinţa liberă ca să puteţi alege viaţa sau moartea. Ascultaţi mesajele mele cu inima, astfel încât să puteţi conştientiza ce aveţi de făcut şi cum veţi găsi drumul spre Viaţă. Copiii mei, fără Dumnezeu nu puteţi face nimic; nu uitaţi aceasta nici o clipă. Pentru că, ce sunteţi voi pe pământ şi ce veţi fi, când vă veţi întoarce din nou în pământ ... Nu Îl mâniaţi pe Dumnezeu, ci urmaţi-mă pe mine, spre Viaţă. Vă mulţumesc că sunteţi aici.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune. Reînnoiţi rugăciunea voastră personală, şi rugaţi-vă în mod special Spiritului Sfânt, pentru ca El să vă ajute să vă rugaţi cu inima. Eu mijlocesc pentru voi toţi, copilaşilor, şi vă invit pe toţi la convertire. Dacă voi vă convertiţi, toţi cei din jurul vostru vor fi reînnoiţi, iar rugăciunea va fi o bucurie pentru ei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă până când rugăciunea devine o bucurie pentru voi. Numai aşa, fiecare dintre voi va descoperi pace în inimă şi sufletul vostru va fi mulţumit. Veţi simţi nevoia de-a mărturisi şi altora iubirea pe care o simţiţi în inimă şi în viaţă. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru voi toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem să-I mulţumiţi lui Dumnezeu în inimile voastre pentru toate harurile pe care vi le dă. Şi prin semnele şi culorile care sunt în natură. Dumnezeu doreşte să vă apropie de El şi vă încurajează să Îi daţi slavă şi mulţumire. De aceea, vă chem din nou, copilaşilor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă şi nu uitaţi că eu sunt cu voi. Eu mijlocesc la Dumnezeu pentru fiecare dintre voi, până când bucuria voastră în El va fi deplină. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws