Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'fie'

Total found: 220
Dragi copii! În acest timp sfânt, plin de harurile lui Dumnezeu şi de iubirea Lui, care mă trimite la voi, vă implor să nu aveţi o inimă de piatră. Fie ca postul şi rugăciunea să fie armele voastre pentru a vă apropia şi a ajunge să-L cunoaşteţi pe Isus, Fiul meu. Urmaţi-mă pe mine şi exemplul meu luminos. Eu vă voi ajuta. Eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
(Pe tot parcursul apariţiei, chipul Sfintei Fecioare era trist şi îndurerat. Apoi a devenit serios când a subliniat importanţa binecuvântării preotului şi ne-a cerut să ne rugăm şi să postim pentru preoţi)
Dragi copii! Astăzi vă voi vorbi despre ceea ce aţi uitat. Dragi copii, numele meu e Iubire. Faptul că sunt printre voi atât de mult din timpul vostru este iubire, pentru că Marea Iubire mă trimite. Cer acelaşi lucru de la voi. Cer iubire în familiile voastre. Vă cer să recunoaşteţi iubirea în fratele vostru. Numai astfel, prin iubire, veţi vedea faţa Celei mai mari Iubiri. Fie ca postul şi rugăciunea să fie călăuzele voastre. Deschideţi-vă inimile iubirii, adică mântuirii. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu vin la voi ca o Mamă cu daruri. Vin cu iubire şi îndurare. Dragi copii, în mine este o inimă mare. Doresc ca în ea să fie toate inimile voastre, purificate prin post şi rugăciune. Doresc ca împreună, prin iubire, inimile noastre să triumfe. Doresc ca, prin acest triumf, să puteţi vedea adevăratul Adevăr, adevărata Cale, adevărata Viaţă. Doresc să-L puteţi vedea pe Fiul meu. Vă mulţumesc.
(Sfânta Fecioară ne-a binecuvântat pe noi toţi şi toate obiectele religioase. Din nou a subliniat că aceasta este numai binecuvântarea sa maternă şi a cerut rugăciuni zilnice pentru cei pe care, spune Sfânta Fecioară, „Fiul meu i-a ales şi i-a binecuvântat”. Sfânta Fecioară se referea la preoţi, crede Mirjana.)
Sunt tot mai intense mesajele pe care Regina Păcii le încredinţează vizionarei Mirjana când în ziua de 2 a fiecărei luni, se întreţine cu ea şi se roagă pentru convertirea necredincioşilor.
Dragi copii! Şi în acest timp dificil, iubirea lui Dumnezeu mă trimite la voi. Copiii mei, nu vă fie teamă, eu sunt cu voi. Cu totală încredere daţi-mi inimile voastre pentru ca eu să vă pot ajuta să recunoaşteţi semnele acestor timpuri în care trăiţi. Eu vă voi ajuta să cunoaşteţi iubirea Fiului meu. Prin voi eu voi triumfa! Vă mulţumesc!
Ca de obicei, şi de această dată Sfânta Fecioară ne-a îndemnat să ne rugăm pentru preoţi şi a subliniat importanţa binecuvântării sacerdotale spunând: "Când vă binecuvântează preoţii, vă binecuvântează Fiul Meu".
Dragi copii! Astăzi, în sărbătoarea patronului parohiei voastre, vă invit să imitaţi viaţa sfinţilor. Fie ca ei să fie un exemplu pentru voi şi o încurajare la viaţa de sfinţenie. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi ca şi aerul pe care îl respiraţi şi nu o povară. Copilaşilor, Dumnezeu vă va revela iubirea Sa, iar voi veţi trăi bucuria de a fi preaiubiţii mei. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va dărui o abundenţă de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la convertire. Fie ca viaţa voastră, copilaşilor, să fie oglindirea bunătăţii lui Dumnezeu şi nu a urii şi a necredinţei. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca rugăciunea să devină viaţă pentru voi. Astfel veţi descoperi în viaţa voastră pacea şi bucuria pe care Dumnezeu le dăruieşte celor care au inima deschisă faţă de iubirea Sa. Iar voi, cei care sunteţi departe de milostivirea lui Dumnezeu, convertiţi-vă, pentru ca Dumnezeu să nu devină surd la rugăciunile voastre şi să nu fie prea târziu pentru voi. De aceea, în acest timp de har, convertiţi-vă şi puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, când Îl sărbătoriţi pe Cristos, Regele întregii creaţii, doresc ca El să fie Regele vieţii voastre. Numai prin dăruire, copilaşilor, puteţi înţelege darul sacrificiului lui Isus pe cruce pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să vă transforme şi să vă umple cu harul Său, astfel încât voi să fiţi un dar pentru ceilalţi. Eu sunt pentru voi, copilaşilor, un dar al harului iubirii care vine de la Dumnezeu pentru această lume fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de haruri vă invit din nou la rugăciune şi la renunţare. Ziua voastră să fie umplută de rugăciuni scurte şi arzătoare pentru toţi cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă implor ca, în special în acest timp de post, să răspundeţi bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că El v-a ales şi m-a trimis printre voi. Curăţaţi-vă de păcate şi în Isus, Fiul meu, recunoaşteţi sacrificiul de ispăşire pentru păcatele întregii lumi. Fie ca El să fie sensul vieţii voastre. Fie că viaţa voastră să devină slujirea Iubirii divine a Fiului meu.
(Mirjana a spus: N-am văzut-o pe Sf. Fecioara niciodată adresându-ni-se astfel. Şi-a întins braţele către noi şi cu braţele întinse ne-a spus)
Dragi copii! Astăzi îmi întind mâinile spre voi. Nu vă fie teamă să le primiţi. Ele vor să vă dea iubire, pace şi să vă ajute să fiţi salvaţi. De aceea, copiii mei, apucaţi-le. Umpleţi inima mea de fericire iar eu vă voi conduce la sfinţenie. Calea pe care vă conduc e grea, plină de încercări şi de căderi. Eu voi fi cu voi, iar braţele mele vă vor susţine. Fiţi perseverenţi, pentru că la sfârşitul drumului, toţi împreună, în bucurie şi iubire, ne vom putea ţine de mână cu Fiul meu. Veniţi cu mine, nu vă fie frică. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Cu iubire maternă doresc să vă încurajez la iubirea faţă de aproapele. Fie ca Fiul meu să fie izvorul acestei iubiri. El, care ar fi putut să facă totul cu forţa, a ales iubirea, dându-vă un exemplu. Şi astăzi, prin mine, Dumnezeu vă arată o imensă bunătate şi voi, copiii mei, aveţi datoria să-I răspundeţi. Purtaţi-vă cu aceeaşi bunătate şi generozitate cu sufletele pe care le întâlniţi. Fie ca iubirea voastră să le schimbe. Astfel Fiul meu şi iubirea Lui vor învia în voi. Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară a adăugat: "Păstorii voştri ar trebui să fie în inimile şi în rugăciunile voastre."
Dragi copii! În acest timp în care vă gândiţi la odihna trupului, eu vă invit la convertire. Rugaţi-vă şi lucraţi astfel încât inima voastră să tânjească după Dumnezeu - Creatorul, care e adevărata odihnă a sufletului şi a trupului vostru. Fie ca El să vă reveleze chipul Său şi să vă dăruiască pacea Sa. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În venirea mea la voi, aici, în mijlocul vostru, se reflectă măreţia lui Dumnezeu şi se deschide calea spre fericirea eternă cu Dumnezeu. Să nu vă simţiţi slabi, singuri şi abandonaţi. Cu credinţă, rugăciune şi iubire, urcaţi pe muntele salvării. Sfânta Liturghie, cel mai sublim şi mai puternic act al rugăciunii voastre, să fie centrul vieţii voastre spirituale. Credeţi şi iubiţi, copiii mei. În aceasta vă vor ajuta şi aceia pe care Fiul meu i-a ales şi i-a chemat. Vouă şi, în mod special, lor, le dau binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la convertirea personală. Fiţi voi cei care se convertesc şi, cu viaţa voastră, mărturisiţi, iubiţi, iertaţi şi aduceţi bucuria Celui Înviat în această lume în care Fiul meu a murit şi în care oamenii nu simt nevoia să-L caute şi să-L descopere în propria viaţă. Adoraţi-L şi speranţa voastră să fie speranţă pentru acele inimi care nu-L au pe Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la unirea deplină cu Dumnezeu. Trupul vostru e pe pământ, dar vă rog ca sufletul vostru să fie din ce în ce mai des împreună cu Dumnezeu. Veţi ajunge aici cu ajutorul rugăciunii, al rugăciunii cu o inimă deschisă. Astfel Îi veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru imensă bunătate pe care continuă să v-o arate prin mine şi, cu inima sinceră, veţi primi obligaţia de-a vă purta cu la fel de multă bunătate cu sufletele pe care le întâlniţi. Vă mulţumesc, copiii mei.
Sfânta Fecioară a adăugat: Cu inima mă rog ca Dumnezeu să le dea putere şi iubire păstorilor voştri să vă ajute şi să vă conducă.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit în acest timp de har să vă rugaţi pentru ca pruncul Isus să se poată naşte în inimile voastre. El, care este adevărata Pace, să dăruiască pace prin voi lumii întregi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare pentru această lume turbulentă fără speranţă, pentru ca voi să deveniţi mărturisitori ai păcii pentru toţi. Fie ca pacea să curgă în inimile voastre ca un fluviu de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, si astazi va invit la rugaciune. Fie ca rugaciunea sa fie pt voi asemenea unei seminte pe care o puneti in inima mea, si pe care eu o voi da lui Isus pt mantuirea sufletelor voastre. Doresc , dragi copii, ca fiecare dintre voi sa se indragosteasca de viata vesnica care este viitorul vostru si ca toate lucrurile pamantesti sa fie pt voi un ajutor ca sa va apropie de Dumnezeu Creatorul. Eu sunt cu voi un timp asa de indelungat pt ca voi sunteti pe un drum gresit. Numai cu ajutorul meu, dragi copii, veti deschide ochii. Sunt multi aceia care, traind mesajele mele, inteleg ca sunt pe drumul sfinteniei catre vesnicie.Va multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem să vă uitaţi în inimile voastre cu sinceritate şi un timp mai îndelungat. Ce vedeţi în ele? Unde e Fiul meu în ele şi unde e dorinţa de-a mă urma pe mine spre El? Copiii mei, fie ca acest timp de renunţări să fie un timp în care vă puneţi vouă înşivă întrebarea: “Ce doreşte Dumnezeul meu de la mine personal? Ce trebuie să fac eu?” Rugaţi-vă, postiţi şi aveţi o inimă plină de milă. Nu-i uitaţi pe păstorii voştri. Rugaţi-vă ca ei să nu se piardă, să rămână în Fiul meu, pentru a fi păstori buni pentru turma lor. Din nou vă spun: Dacă aţi şti cât de mult vă iubesc aţi plânge de bucurie. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de primăvară, când totul se trezeşte din somnul iernii, treziţi-vă şi voi sufletele cu rugăciunea, pentru ca ele să fie pregătite să primească lumina lui Isus cel Înviat. Fie ca El să vă apropie de inima Lui, copilaşilor, ca să fiţi deschişi spre viaţa veşnică. Eu mă rog pentru voi şi mijlocesc la Cel Preaînalt pentru convertirea voastră sinceră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws