Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'la'

Total found: 579
Dragi copii! Eu doresc ca voi să înţelegeţi că eu sunt Mama voastră şi că doresc să vă ajut şi să vă invit la rugăciune. Doar prin rugăciune puteţi înţelege şi accepta mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Citiţi Sfânta Scriptură, trăiţi-o şi rugaţi-vă pentru a putea înţelege semnele acestui timp. Acesta e un timp special, de aceea sunt cu voi, pentru a vă apropia de inima mea şi de inima Fiului meu, Isus. Dragi copii, doresc să fiţi fii ai luminii şi nu ai întunericului. De aceea, trăiţi ceea ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt Mama voastră şi vă invit să vă apropiaţi de Dumnezeu prin rugăciune pentru că numai El e Pacea voastră şi Salvatorul vostru. De aceea, copilaşilor, nu căutaţi consolări materiale, ci căutaţi-L pe Dumnezeu. Eu mă rog pentru voi şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Cer rugăciunea voastră pentru a mă putea accepta pe mine şi mesajele mele la fel ca şi în primele zile ale apariţiilor. Doar atunci când vă veţi deschide inimile şi vă veţi ruga se vor înfăptui miracole. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În aceşti ani v-am invitat să vă rugaţi şi să trăiţi ceea ce vă spun, dar voi trăiţi puţin mesajele mele. Voi vorbiţi, dar nu trăiţi, şi de aceea, copilaşilor, războiul acesta durează atât de mult. Vă invit să vă deschideţi faţă de Dumnezeu şi să trăiţi cu Dumnezeu în inima voastră trăind binele şi dând mărturie despre mesajele mele. Eu vă iubesc şi doresc să vă protejez de orice rău, dar voi nu o doriţi! Dragi copii, eu nu pot să vă ajut dacă nu trăiţi poruncile lui Dumnezeu, dacă nu trăiţi Liturghia, dacă nu respingeţi păcatul. Vă invit să deveniţi apostoli ai iubirii şi ai bunătăţii. În această lume fără pace, daţi mărturie despre Dumnezeu şi despre iubirea Lui; şi Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da ceea ce Îi cereţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă pregătiţi în acest timp, ca niciodată până acum, pentru venirea lui Isus. Fie ca Micul Isus să stăpânească în inimile voastre. Veţi fi fericiţi doar atunci când Isus va fi Prietenul vostru. Nu vă va fi greu nici să vă rugaţi, nici să oferiţi sacrificii, nici să daţi mărturie despre măreţia lui Isus în viaţa voastră, pentru că El vă va da între timp puterea şi bucuria. Eu vă sunt aproape cu mijlocirea şi rugăciunea mea. Vă iubesc şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu Micul Isus şi doresc ca bucuria lui Isus să intre în fiecare inimă. Copilaşilor, odată cu mesajul eu cu Fiul meu Isus vă dau binecuvântarea, ca în fiecare inimă să domnească pacea. Eu vă iubesc, copilaşilor, şi vă invit pe toţi să vă apropiaţi de mine prin rugăciune. Voi vorbiţi, vorbiţi, dar nu vă rugaţi. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Doar aşa veţi fi fericiţi şi Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi de la El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Voi toţi sunteţi copilaşii mei. Vă iubesc. Dar, copilaşilor, nu trebuie să uitaţi că fără rugăciune nu puteţi să-mi fiţi aproape. În acest timp Satan doreşte să creeze dezordine în inimile voastre şi în familiile voastre. Nu-i cedaţi, copilaşilor! Nu trebuie să-i permiteţi să vă conducă, nici pe voi, nici viaţa voastră. Eu vă iubesc şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Copilaşilor, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Voi toţi m-aţi ajutat ca acest război să ia sfârşit cât mai repede cu putinţă. Eu vă sunt aproape şi mă rog pentru fiecare dintre voi şi vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Doar prin rugăciune putem să învingem răul şi să protejăm tot ceea ce Satan vrea să distrugă în viaţa voastră. Eu sunt Mama voastră şi vă iubesc pe toţi în mod egal şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi Inima mea e plină de fericire. Aş vrea ca în fiecare zi să vă aflaţi în rugăciune ca astăzi, în această mare zi de rugăciune. Doar prin intermediul rugăciunii se ajunge la acea fericire care copleşeşte cu adevărat sufletul şi trupul. Şi tocmai în aceasta, eu, ca Mamă, doresc să vă ajut. Lăsaţi-mă să o fac! Vă spun din nou: deschideţi-mi inimile voastre şi lăsaţi-mă să vă conduc. Drumul meu duce la Dumnezeu. Vă invit să pornim la drum împreună, pentru că vedeţi bine că distrugem orice rău cu rugăciunea noastră. Să ne rugăm şi să sperăm.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu voi. Vă invit să vă deschideţi faţă de mine, să deveniţi un instrument în mâinile mele pentru salvarea lumii. Doresc, copilaşilor, că voi, cei care aţi simţit mireasma sfinţeniei prin mesajele pe care vi le dau, să o duceţi acestei lumi însetate de Dumnezeu şi de iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi răspuns într-un număr atât de mare şi vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi pentru intenţia mea. Copilaşilor, îl invit pe fiecare dintre voi să mă ajute pentru a se realiza planul meu pentru această parohie. Acum vă invit în mod special copilaşilor, să vă hotărâţi să parcurgeţi drumul sfinţeniei. Doar astfel îmi veţi fi aproape. Vă iubesc şi doresc să vă conduc pe toţi cu mine în Paradis. Dar dacă nu vă rugaţi şi nu sunteţi smeriţi şi ascultători la mesajele pe care vi le dau, nu pot să vă ajut. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit pe toţi să aveţi mai multă încredere în mine şi să trăiţi mai profund mesajele mele. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu, dar aştept şi ca inimile voastre să se deschidă faţă de mesajele mele. Bucuraţi-vă, pentru că Dumnezeu vă iubeşte şi vă dă în fiecare zi posibilitatea de-a vă converti şi de-a crede mai mult în Dumnezeu-Creatorul. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur în inima mea privindu-vă pe toţi cei prezenţi aici. Vă binecuvântez şi vă invit pe toţi să vă hotărâţi să trăiţi mesajele mele, pe care vi le dau aici. Eu doresc, copilaşilor, să vă conduc pe toţi la Isus pentru că El e Salvarea voastră. De aceea, copilaşilor, cu cât vă rugaţi mai mult cu atât veţi fi mai mult ai mei şi ai Fiului meu, Isus. Vă binecuvântez pe toţi cu binecuvântarea mea maternă şi vă mulţumesc pentru că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi să vă hotărâţi să oferiţi cu răbdare timp pentru rugăciune. Copilaşilor, voi nu puteţi spune că sunteţi ai mei, că aţi trăit convertirea prin mesajele mele dacă nu sunteţi gata să-I oferiţi în fiecare zi timp lui Dumnezeu. Eu vă sunt aproape şi vă binecuvântez pe toţi. Copilaşilor, nu uitaţi: dacă nu vă rugaţi nu sunteţi aproape nici de mine, nici de Spiritul Sfânt, care vă conduce pe drumul sfinţeniei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt unită cu voi în rugăciune în mod special, rugându-vă pentru darul prezenţei fiului meu iubit în ţara voastră. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru sănătatea celui mai drag dintre fii mei, care suferă, dar pe care eu l-am ales special pentru aceste timpuri. Eu mă rog şi mijlocesc înaintea Fiului meu, Isus pentru a se îndeplini visul părinţilor voştri. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru că Satan e puternic şi doreşte să distrugă speranţa în inimile voastre. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu mă bucur împreună cu voi şi vă invit la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Rugăciunile voastre îmi sunt necesare. Prin ele doresc să vă apropii de Dumnezeu: El e Salvarea voastră. Dumnezeu mă trimite pentru a vă ajuta şi a vă conduce spre Paradis, care e ţelul vostru. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi, şi mă bucur astăzi că Cel Preaînalt mi-a făcut darul de-a fi cu voi, de-a vă învăţa şi de-a vă conduce pe drumul sfinţeniei. Copilaşilor, doresc ca voi să fiţi un buchet minunat de flori pe care doresc să I-l ofer lui Dumnezeu de ziua tuturor sfinţilor. Vă invit să vă deschideţi şi să îi luaţi pe sfinţi ca modele. Maica Biserică i-a ales, pentru ca ei să fie o încurajare pentru viaţa voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Eu sunt cu voi şi vă iubesc pe toţi. Eu sunt Mama voastră şi doresc ca inimile voastre să fie asemănătoare cu Inima mea. Copilaşilor, fără rugăciune nu puteţi nici să trăiţi nici să spuneţi că sunteţi ai mei. Rugăciunea e bucurie. Rugăciunea e ceea ce-şi doreşte inima omului. De aceea apropiaţi-vă, copilaşilor, de Inima mea neprihănită şi Îl veţi descoperi pe Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu voi şi mă rog împreună cu voi pentru pace: pace în inimile voastre, pace în familiile voastre, pace în dorinţele voastre, pace în lumea întregă. Fie ca Regele Păcii să vă binecuvânteze astăzi şi să vă dea pacea. Eu vă binecuvântez şi vă port pe fiecare dintre voi în inima mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să-I deschideţi poarta inimii voastre lui Isus aşa cum o floare se deschide spre soare. Isus doreşte să umple inimile voastre cu pace şi bucurie. Copilaşilor, voi nu puteţi, să obţineţi pacea dacă nu sunteţi în pace cu Isus. De aceea vă invit la spovadă, pentru ca Isus să fie Adevărul vostru şi Pacea voastră. Copilaşilor, rugaţi-vă ca să aveţi puterea de-a înţelege ce vă spun. Eu sunt cu voi şi vă iubesc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să deveniţi misionari ai mesajelor mele, pe care vi le dau aici, în acest loc drag mie. Dumnezeu mi-a permis să rămân atât de mult cu voi şi de aceea, copilaşilor, vă invit să trăiţi cu iubire mesajele pe care vi le dau şi să le transmiteţi în întreaga lume, pentru ca un fluviu de iubire să curgă prin omenirea plină de ură şi lipsită de pace. Vă invit, copilaşilor, să deveniţi pace acolo unde nu e pace, şi lumină acolo unde e întuneric, pentru ca fiecare inimă să accepte lumina şi calea salvării. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 29 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws