Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'martori'

Total found: 15
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi, pentru a se realiza planurile lui Dumnezeu şi deasemenea pentru tot ceea ce Dumnezeu doreşte să îndeplinească prin voi. Ajutaţi-i pe ceilalţi să se convertească, în special pe cei care vin la Medjugorje. Dragi copii, nu-i permiteţi lui Satan să ia în stăpânire inimile voastre, astfel încât să deveniţi o imagine a Satanei şi nu a mea. Vă invit să vă rugaţi, ca să puteţi deveni martori ai prezenţei mele. Fără voi Dumnezeu nu poate realiza ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu a dat tuturor voinţă liberă, şi e în puterea voastră . Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea şi să vă conduc pe drumul convertirii. Dragi copii, vă rog daţi-I Domnului tot trecutul vostru, tot răul care s-a adunat în inimile voastre. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit, dar trăind în păcat nimeni nu poate fi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi în rugăciune veţi cunoaşte noul drum al bucuriei. Bucuria se va manifesta în inimile voastre şi astfel veţi fi martori bucuroşi a ceea ce eu şi Fiul meu dorim de la fiecare dintre voi. Vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la pace. Am venit aici ca Regină a Păcii şi doresc să vă îmbogăţesc cu pacea mea maternă. Dragi copii, eu vă iubesc şi doresc să vă conduc pe toţi la pacea pe care numai Dumnezeu o poate da şi care îmbogăţeşte fiecare inimă. Vă invit să deveniţi purtători şi martori ai păcii mele în această lume fără pace. Ca pacea lui Dumnezeu să domnească în toată lumea care este neliniştită şi care doreşte pacea. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi în această mare zi pe care mi-aţi dăruit-o, doresc să vă binecuvântez pe toţi şi să vă spun că aceste zile, în care sunt cu voi, sunt zile de har. Eu doresc să vă învăţ şi să vă ajut să mergeţi pe drumul sfinţeniei. Sunt mulţi cei care nu vor să asculte mesajele mele, nici să accepte cu seriozitate ceea ce spun. Iată de aceea vă invit şi vă rog: fiţi martori ai prezenţei mele cu viaţa voastră şi în viaţa voastră zilnică. Dacă vă rugaţi, Dumnezeu vă va ajuta să descoperiţi adevăratul motiv al venirii mele. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă şi citiţi Sfânta Scriptură pentru a putea descoperi în Sfânta Scriptură, mesajul care vă este adresat prin venirea mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp de har, vă chem să deveniţi prietenii lui Isus. Rugaţi-vă pentru pace în inimile voastre şi lucraţi la convertirea voastră personală. Copilaşilor, numai în acest fel veţi putea deveni martori ai păcii şi ai iubirii lui Isus în lume. Deschideţi-vă rugăciunii, astfel încât rugăciunea să devină o nevoie pentru voi. Convertiţi-vă, copilaşilor, şi lucraţi pentru ca tot mai multe suflete cu putinţă să-L întâlnească pe Isus şi iubirea Sa. Eu sunt aproape de voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem să trăiţi cu mai multă putere mesajele mele în umilinţă şi în iubire, pentru ca Spiritul Sfânt să vă umple cu harul şi puterea Sa. Doar în acest fel veţi fi martori ai păcii şi ai iertării. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu mare bucurie vi-L aduc şi astăzi în braţele mele pe Fiul meu Isus, care vă binecuvântează şi vă invită la pace. Rugaţi-vă, copilaşilor, şi fiţi martori curajoşi ai fericitului eveniment în orice împrejurare. Numai astfel Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va da tot ceea ce doriţi de la El în credinţă. Eu sunt cu voi atât timp cât Cel Preaînalt îmi permite. Cu mare dragoste mijlocesc pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copilaşilor, credeţi, rugaţi-vă şi iubiţi şi Dumnezeu va fi lângă voi. El vă va dărui toate harurile pe care I le cereţi. Eu sunt un dar pentru voi, pentru că, zi de zi, Dumnezeu îmi permite să fiu cu voi şi să-l iubesc pe fiecare dintre voi cu o iubire infinită. De aceea, copilaşilor, în rugăciune şi în umilinţă, deschideţi-vă inimile şi fiţi martori ai prezenţei mele.Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Fie ca viaţa voastră să fie din nou o hotărâre pentru pace. Fiţi purtători bucuroşi ai păcii şi nu uitaţi că trăiţi într-un timp de har, în care Dumnezeu prin prezenţa mea va dă mari haruri. Nu vă închideţi, copilaşilor, ci profitaţi de acest timp şi căutaţi darul păcii şi al iubirii pentru viaţa voastră, ca să deveniţi martori pentru ceilalţi. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Iubirea mea caută iubirea voastră deplină şi necondiţionată, care nu vă va lăsa la fel cum eraţi, ci vă va schimba şi vă va învăţa să vă încredeţi în Fiul meu. Copiii mei, cu iubirea mea eu vă salvez şi fac din voi martori adevăraţi ai bunătăţii Fiului meu. Prin urmare, copiii mei, nu vă fie frică să mărturisiţi iubirea în numele Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea voastră să fie tare ca piatra vie, până când nu deveniţi martori cu vieţile voastre. Mărturisiţi frumuseţea credinţei voastre. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, rugaţi-vă şi fiţi conştienţi că fără Dumnezeu sunteţi ţărână. Din acest motiv, întoarceţi-vă gândurile şi inimile spre Dumnezeu şi spre rugăciune! Încredeţi-vă în iubirea Lui! În Duhul lui Dumnezeu sunteţi chemaţi cu toţii, copilaşilor, să fiţi martori. Sunteţi preţioşi şi eu vă chem, copilaşilor, la sfinţenie, la viaţa veşnică. De aceea, fiţi conştienţi că această viaţă e trecătoare. Eu vă iubesc şi vă chem la o nouă viaţă în convertire. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, astăzi, în această zi de har, vă invit într-un mod special să vă rugați pentru pace. Copii, eu am venit aici ca Regină a Păcii și, de atâtea ori, v-am chemat să vă rugați pentru pace. Dar, copiilor, inimile voastre sunt neliniștite. Păcatul vă împiedică să vă deschideți pe deplin harului și păcii pe care Dumnezeu dorește să vi le dăruiască. Ca să trăiți pacea, copiii mei, trebuie mai întâi să o aveți în inima voastră și să fiți total predați lui Dumnezeu și voinței Sale. Nu căutați pacea și bucuria în lucrurile acestei lumi, căci toate acestea trec. Tindeți spre adevărata milostivire și pace, care vin numai de la Dumnezeu, căci numai astfel va fi umplută inima voastră cu bucurie adevărată și numai în acest fel veți putea deveni martori ai păcii în această lume lipsită de pace. Eu sunt Mama voastră și mijlocesc pentru fiecare dintre voi înaintea Fiului meu. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele.
Dragi copii, Cel Preaînalt mi-a permis să vă chem din nou la convertire. Copilașilor, deschideți-vă inima harului la care sunteți cu toții chemați. Fiți martori ai păcii în această lume fără pace. Viața voastră aici pe pământ e trecătoare. Rugați-vă, ca, prin rugăciune, să tânjiți după Cer și după realitățile cerești și atunci inima voastră va vedea altfel toate lucrurile. Nu sunteți singuri, eu sunt cu voi și mijlocesc înaintea Fiului meu Isus pentru voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, rugați-vă, lucrați și mărturisiți cu iubire Împărăția Cerurilor, ca să vă fie bine aici pe pământ. Copilașilor, Dumnezeu va răsplăti însutit truda voastră, VEȚI FI MARTORI ÎN POPOARE, sufletele necredincioșilor vor percepe harul convertirii, iar Cerul va fi recunoscător pentru strădaniile și jertfele voastre. Copilașilor, mărturisiți cu rozarul în mână că sunteți ai mei și hotărâți-vă pentru sfințenie! Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws