Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'nou'

Total found: 118
Copiii mei, vă rog din nou, ca o mamă, să vă opriţi pentru o clipă şi să reflectaţi la voi înşivă şi la caracterul trecător al acestei vieţi pământeşti a voastre. Apoi reflectaţi la veşnicie şi la fericirea veşnică. Ce doriţi, pe ce drum vreţi să porniţi? Iubirea de Tată mă trimite ca să vă fiu mijlocitoare, ca să vă arăt, cu iubire de mamă, calea ce duce la curăţia sufletului, a sufletului neîmpovărat de păcat, a sufletului ce va cunoaşte veşnicia. Mă rog ca să vă lumineze lumina iubirii Fiului meu, ca să învingeţi slăbiciunile şi să ieşiţi din mizerie. Voi sunteţi copiii mei şi vă doresc pe toţi pe calea mântuirii. De aceea, copii mei, strângeţi-vă în jurul meu ca să vă pot face cunoştinţă cu iubirea Fiului meu şi astfel să deschideţi uşile fericirii veşnice. Rugaţi-vă, cum mă rog şi eu, pentru păstorii voştri. Iarăşi vă avertizez: nu îi judecaţi, căci Fiul meu i-a ales. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă chem şi vin între voi pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de apostoli cu inima curată. Mă rog, dar rugaţi-vă şi voi, ca Duhul Sfânt să vă înzestreze şi să vă călăuzească, să vă lumineze şi să vă umple cu iubire şi umilinţă. Rugaţi-vă să vă umple de har şi îndurare. Abia atunci mă veţi înţelege, copiii mei. Abia atunci veţi înţelege durerea mea din cauza acelora care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu. Atunci mă veţi putea ajuta. Veţi fi ai mei purtători plini de lumină ai iubirii lui Dumnezeu. Veţi lumina calea celor cărora le-au fost dăruiţi ochi, dar care nu vor să vadă. Eu doresc ca toţi copiii mei să-L vadă pe Fiul meu. Eu doresc ca toţi copiii mei să experimenteze Împărăţia Lui. Din nou vă chem şi vă rog să vă rugaţi pentru aceia pe care Fiul meu i-a chemat. Vă mulţumesc.
Dragi copii, cu iubire de mamă şi cu răbdare de mamă vă chem din nou să trăiţi conform Fiului meu, să răspândiţi pacea Lui şi iubirea Lui şi, ca apostoli ai mei, să primiţi cu toată inima adevărul lui Dumnezeu şi să-L rugaţi pe Duhul Sfânt să vă conducă. Atunci veţi putea să slujiţi cu credincioşie Fiului meu şi veţi putea arăta altora, cu vieţile voastre, iubirea Lui. Ca mamă, prin iubirea Fiului meu şi a mea, eu continui să aduc toţi copii pierduţi în îmbrăţişarea mea maternă şi să le arăt calea credinţei. Copiii mei, ajutaţi-mă în lupta mea de mamă şi rugaţi-vă cu mine ca păcătoşii să-şi recunoască păcatele şi să se căiască sincer. Rugaţi-vă şi pentru aceia pe care Fiul meu i-a ales şi i-a consacrat în Numele Lui. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă chem să fiţi în duh una cu Fiul meu. Vă chem ca prin rugăciune şi prin Sfânta Liturghie, prin care Fiul meu se uneşte într-un mod deosebit cu voi, să încercaţi să fiţi ca El; să fiţi, asemenea Lui, mereu gata să împliniţi voia lui Dumnezeu, nu să căutaţi să se împlinească a voastră. Căci, copiii mei, din voia lui Dumnezeu sunteţi – existaţi, iar fără voia lui Dumnezeu nu sunteţi nimic. Eu, ca mamă, vă cer ca, prin viaţa voastră, să vorbiţi despre slava lui Dumnezeu, căci în acest fel vă veţi preamări şi pe voi, după voia Sa. Arătaţi tuturor smerenia şi iubirea de aproapele. Prin această umilinţă şi iubire v-a mântuit Fiul meu şi v-a deschis calea spre Tatăl ceresc. Eu vă rog pe voi să deschideţi calea către Tatăl ceresc pentru toţi aceia care nu L-au cunoscut şi nu şi-au deschis inimile iubirii Lui. Cu vieţile voastre deschideţi calea tututor celor care încă rătăcesc în căutarea adevărului. Copiii mei, fiţi pentru mine apostoli care nu au trăit în zadar. Nu uitaţi că veţi veni înaintea Tatălui ceresc şi îi veţi vorbi despre voi înşivă. Fiţi gata! Din nou vă avertizez: rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat, ale căror mâini le-a binecuvântat şi pe care vi i-a dăruit vouă. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă invit din nou să iubiţi şi să nu judecaţi. Fiul Meu, din voia Tatălui ceresc, a fost în mijlocul vostru pentru a vă arăta calea mântuirii, pentru a vă salva şi nu pentru a vă judeca. Dacă vreţi să Îl urmaţi pe Fiul meu, nu veţi judeca, ci veţi iubi, aşa cum Tatăl ceresc vă iubeşte pe voi. Când vă este mai greu, când cădeţi sub povara crucii, nu disperaţi, nu judecaţi, ci amintiţi-vă că sunteţi iubiţi şi lăudaţi-L pe Tatăl Ceresc pentru iubirea Lui. Copiii mei, nu deviaţi de la strada pe care vă conduc. Nu alergaţi spre pierzare. Rugăciunea şi postul să vă întărească, ca să puteţi trăi aşa cum Tatăl Ceresc ar dori; ca să fiţi ai mei apostoli ai credinţei şi ai iubirii; pentru ca viaţa voastră să îi binecuvânteze pe cei pe care îi întâlniţi; pentru ca să fiţi una cu Tatăl ceresc şi cu Fiul meu. Copiii mei, acesta e unicul Adevăr. Adevărul care duce la convertirea voastră şi apoi la convertirea tuturor acelora pe care îi întâlniţi şi care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, la convertirea tuituror acelora care nu ştiu ce înseamnă să iubeşti. Copiii mei, Fiul meu v-a dăruit păstori: ocrotiţi-i, rugaţi-vă pentru ei. Vă mulţumesc.
Dragi copii, în acest timp de neliniştite eu vă invit din nou să porniţi pe urmele Fiului meu, să Îl urmaţi. Vă ştiu durerile, suferinţele şi dificultăţile, dar în Fiul meu vă veţi odihni, în El veţi găsi pacea şi mântuirea. Copiii mei, nu uitaţi că Fiul meu v-a răscumpărat cu crucea Lui şi v-a făcut capabili să fiţi din nou copiii lui Dumnezeu şi să-L numiţi din nou Tată pe Părintele Ceresc. Ca să fiţi demni de Tatăl, iubiţi şi iertaţi, căci Tatăl vostru e iubire şi iertare. Rugaţi-vă şi postiţi, căci aceasta este calea spre purificarea voastră, aceasta este calea pentru a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Tatăl Ceresc. Când Îl veţi cunoaşte pe Tatăl, veţi înţelege că numai El vă este necesar.
(Fecioara a accentuat acest lucru cu hotărâre):
Eu, ca Mamă, îi doresc pe copiii mei în comuniunea unui singur popor, în care se ascultă şi se trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, porniţi pe urmele Fiului meu, fiţi una cu El, fiţi copii ai lui Dumnezeu. Iubiţi-i pe păstorii voştri cum i-a iubit Fiul meu când i-a chemat să vă slujească. Vă mulţumesc!
Dragi copii, dacă doar mi-aţi deschide inimile voastre cu încredere deplină, aţi înţelege totul. Aţi înţelege cu câtă iubire vă chem, cu câtă iubire doresc să vă transform, să vă fac fericiţi, cu câtă iubire doresc să vă fac ucenici ai Fiului meu şi să vă dau pacea şi plinătatea Fiului meu. Aţi înţelege nemărginita mărime a iubirii mele de mamă. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, căci prin rugăciune creşte credinţa voastră şi se naşte iubirea, datorită căreia nici crucea nu mai e de nesuportat, căci nu o mai purtaţi singuri. În comuniune cu Fiul meu preamăriţi Numele Tatălui ceresc. Rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e singurul adevăr - ea iartă tot, slujeşte tuturor şi în fiecare vede un frate. Copii mei, apostolii mei, mare este încrederea pe care v-a acordat-o Tatăl ceresc prin mine, slujitoarea Lui, ca să îi ajutaţi pe aceia care nu Îl cunosc , ca să se împace cu El şi să Îl urmeze. De aceea vă învăţ iubirea, căci numai dacă veţi avea iubire veţi putea să Îi răspundeţi. Din nou vă chem să vă iubiţi păstorii şi să vă rugaţi ca, în aceste vremuri dificile, sub călăuzirea lor, Numele Fiului meu să se preamărească. Vă mulţumesc!
Dragi copii, şi astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul să fiu cu voi şi să vă conduc spre convertire. În fiecare zi eu semăn şi vă chem la convertire, ca să fiţi rugăciune, pace, iubire, grâu care, murind, rodeşte însutit. Nu doresc ca voi, dragi copii, să vă căiţi pentru tot ce aţi fi putut face, dar nu aţi dorit. De aceea, copilaşilor, spuneţi din nou cu entuziasm: „Vreau să fiu semn pentru alţii“. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, astăzi vă invit să vă deschideţi rugăciunii. Rugăciunea înfăptuie miracole în voi şi prin voi. De aceea, copilaşilor, în simplitatea inimii căutaţi de la Cel Preaînalt să vă dea puterea să fiţi copii ai lui Dumnezeu, ca nu cumva satana să vă agite aşa cum vântul agită ramurile*. Decideţi-vă din nou, copilaşilor, pentru Dumnezeu şi căutaţi numai voia Sa şi atunci veţi găsi bucurie şi pace în El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, ca o mamă vă invit din nou să iubiţi, să vă rugaţi fără încetare pentru darul iubirii, să îl iubiţi pe Tatăl ceresc mai presus de toate. Când Îl veţi iubi pe El, vă veţi iubi pe voi înşivă şi pe aproapele vostru. Aceste realităţi nu pot fi separate. Tatăl ceresc este în fiecare om, iubeşte fiecare om şi îl cheamă pe fiecare pe nume. De aceea, copiii mei, în rugăciune ascultaţi voia Tatălui ceresc. Vorbiţi cu El. Să aveţi un raport personal cu Tatăl, care va face şi mai profund raportul între voi, comunitatea fiilor mei, a apostolilor mei. Ca Mamă, doresc ca, prin iubirea faţă de Tatăl ceresc, să vă înălţaţi deasupra vanităţilor acestei lumi şi să îi ajutaţi pe alţii să cunoască şi să se apropie treptat de Tatăl ceresc. Copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e Fiul meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca să aibă întotdeauna iubire pentru voi, cum a avut-o şi a arătat-o Fiul meu, dându-şi viaţa pentru mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
Dragi copii, vă invit din nou: începeţi lupta împotriva păcatului ca în primele zile, mergeţi la spovadă şi hotărâţi-vă pentru sfinţenie. Atunci iubirea lui Dumnezeu va curge prin voi în lume, pacea va domni în inimile voastre şi binecuvântarea lui Dumnezeu vă va umple. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu Isus pentru voi toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, vă chem pe toţi şi vă primesc ca pe copiii mei. Mă rog ca voi să mă primiţi şi să mă iubiţi ca pe mama voastră. V-am adunat pe toţi în inima mea, am coborât între voi şi vă binecuvântez. Fiindcă vă iubesc şi mijlocesc, ştiu că voi doriţi de la mine mângâiere şi speranţă. Eu [în schimb] aştept de la voi să vă uniţi cu mine în Fiul meu şi să fiţi apostolii mei. Ca să puteţi fii, vă chem din nou să iubiţi. Nu există iubire fără rugăciune, nu există rugăciune fără iertare. Căci iubirea este iertare, iertarea este iubire. Copiii mei, Dumnezeu v-a creat ca să iubiţi, deci iubiţi ca să puteţi ierta. Fiecare rugăciune ce izvorăşte din iubire vă uneşte cu Fiul meu şi cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt vă luminează şi vă face apostolii mei, apostoli care tot ce fac vor face în Numele Domnului. Ei se vor ruga cu faptele, nu numai cu cuvintele, căci îl iubesc pe Fiul meu şi înţeleg calea adevărului care duce la viaţa veşnică. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri ca să poată mereu să vă conducă cu inimă curată pe calea adevărului şi a iubirii, pe calea Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii, motivul pentru care sunt cu voi, misiunea mea, este să vă ajut ca Binele să învingă, chiar dacă aceasta vouă acum nu vi se pare posibil. Ştiu că nu înţelegeţi multe lucruri, aşa cum eu nu am înţeles tot - tot ceea ce Fiul meu îmi explica în timp ce creştea lângă mine -, dar L-am crezut şi L-am urmat. Asta vă rog şi pe voi: să mă credeţi şi să mă urmaţi. Dar, copiii mei, a mă urma pe mine înseamnă a-L iubi pe Fiul meu mai presus de toate, a-L iubi în fiecare persoană fără să faci diferenţe. Ca să fiţi capabili să faceţi asta vă chem din nou la renunţare, rugăciune şi post. Vă chem ca viaţa sufletului vostru să fie Euharistia. Vă chem să îmi fiţi apostoli ai luminii, care vor răspândi iubirea şi îndurarea în lume. Copiii mei, viaţa voastră e doar o clipire în comparaţie cu viaţa veşnică. Şi când veţi veni în faţa Fiului meu, în inimile voastre El va vedea câtă iubire veţi fi avut. Pentru a putea răspândi iubirea cum se cuvine, îi cer Fiului meu, să vă dăruiască - prin iubire, prin El - unitatea între voi, unitatea între voi şi păstorii voştri - prin ei Fiul meu vi se dăruieşte mereu din nou şi vă reînnoieşte sufletul. Nu uitaţi asta. Vă mulţumesc.
Dragi copii, eu, Mama voastră, vin din nou în mijlocul vostru datorită unei iubiri ce nu are margini, iubirea infinită a nemărginitului Tată Ceresc. Şi, în timp ce privesc în inimile voastre, văd că mulţi dintre voi mă primesc ca Mamă şi, cu inimă sinceră şi curată, doresc să fie apostolii mei. Dar eu sunt Mamă şi acelora dintre voi care nu mă acceptaţi şi, în împietrirea inimii voastre, nu vreţi să cunoaşteţi iubirea Fiului meu. Nu ştiţi cât suferă inima mea şi cât Îl rog pe Fiul Meu pentru voi. Îl rog să vă vindece sufletele, căci El o poate face. Îl rog să vă lumineze cu un miracol al Duhului Sfânt ca să încetaţi să Îl trădaţi, blestemaţi şi răniţi mereu din nou. Mă rog cu toată inima să înţelegeţi că numai Fiul Meu e mântuirea şi lumina lumii. Şi voi, copiii mei, apostolii mei dragi, purtaţi-L mereu pe Fiul meu în inimă şi în gânduri: astfel voi purtaţi iubirea. Toţi cei care nu-L cunosc pe El, Îl vor recunoaşte în iubirea voastră. Eu sunt mereu lângă voi. Sunt în mod special alături de păstorii voştri, pentru că Fiul meu i-a chemat să vă conducă pe calea către veşnicie. Vă mulţumesc, apostolii mei, pentru jertfă şi iubire.
Dragi copii, eu vă iubesc cu iubire de Mamă, iubiți-vă unii pe alții! Iubirea față de Tatăl Ceresc și iubirea față de aproapele să fie pe primul loc în inimile voastre, mai presus de tot ce este în lumea aceasta, așa cum a dorit Fiul meu de la bun început. Dragii mei copii, oare nu recunoașteți semnele vremurilor? Oare nu recunoașteți că totul, tot ce se întâmplă în jurul vostru, e din cauză că nu este iubire? Conștientizați că mântuirea este în adevăratele valori. Acceptați puterea Tatălui Ceresc, iubiți-L și respectați-L. Pășiți pe urmele Fiului meu. Voi, copiii mei, apostolii mei dragi, voi vă adunați mereu din nou în jurul meu căci sunteți însetați: însetați de pace, iubire și fericire. Beți din palmele mele! Ele vi-l oferă pe Fiul meu, care e izvor de apă cristalină. El va însufleți credința voastră și va curăța inima voastră, căci Fiul meu iubește inimile curate, iar inimile curate îl iubesc pe Fiul meu. Doar inimile curate sunt smerite și au credință tare. Eu astfel de inimi aștept de la voi, copiii mei. Fiul meu mi-a spus că eu sunt Mama întregii lumi. Pe voi, care mă acceptați ca atare, vă rog să mă ajutați cu viața, rugăciunea și jertfa voastră ca toți copiii mei să mă accepte de Mamă, ca să îi pot conduce la Izvorul de apă cristalină. Vă mulțumesc. Dragii mei copii, în timp ce păstorii voștri, cu mâinile lor binecuvântate, vă dăruiesc trupul Fiului meu, în inima voastră mulțumiți-i mereu Fiului meu pentru jertfa Lui și pentru păstorii pe care vi-i dăruiește mereu din nou.
Dragi copii, amintiţi-vă că Iubirea va triumfa. Ştiu că mulţi din voi au pierdut speranţa, pentru că în jurul lor văd suferinţă, durere, gelozie, invidie. Dar Eu sunt Mama voastră. Sunt în Împărăţie, dar sunt şi aici în mijlocul vostru. Fiul meu mă trimite din nou pentru a vă ajuta, de aceea nu pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă, căci triumful inimii mele e în Numele lui Dumnezeu. Fiul meu v-a iubit şi se gândeşte la voi cum s-a gândit mereu. Credeţi-L şi trăiţi-L, pentru că El e viaţa lumii. Copiii mei, a-L trăi pe Fiul meu înseamnă a trăi Evanghelia. Şi asta nu e uşor; asta înseamnă iubire, iertare şi sacrificiu; asta purifică, vă deschide poarta spre Împărăţie. Rugăciunea sinceră nu e doar cuvântul rostit, ci ruga ce o pronunţă inima - aceasta vă va ajuta. Şi postul, pentru că acesta este încă şi mai mult iubire, iertare şi jertfă. De aceea, nu vă pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă. Vă invit din nou să îi iubiţi pe păstorii voştri, să vă rugaţi pentru păstorii voştri, ca ei să privească mereu la Fiul meu care a fost primul Păstor al lumii şi a cărui familie a fost lumea întreagă. Vă mulţumesc.
Dragi copii, şi astăzi vă chem să trăiţi în rugăciune chemarea voastră. Acum, ca niciodată înainte, Satana doreşte să sufoce omul şi sufletul său cu suflarea sa contagioasă de ură şi nelinişte. În multe inimi nu există bucurie pentru că nu este Dumnezeu, nici rugăciune. Ura şi războiul cresc din zi în zi. Vă chem, copilaşilor, începeţi din nou, cu entuziasm, drumul sfinţeniei şi al iubirii, căci pentru aceasta am venit în mijlocul vostru. Să fim împreună iubire şi iertare pentru toţi cei care nu ştiu şi nu vor să iubească decât cu iubire umană, şi nu cu acea iubire divină nemărginită la care vă cheamă Dumnezeu. Copilaşilor, păstraţi mereu în inimă speranţa într-un mâine mai bun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, v-am ales pe voi, apostolii mei, pentru că toți purtați în voi înșivă ceva frumos. Voi mă puteți ajuta ca iubirea pentru care a murit Fiul meu și [pentru care] apoi a înviat, să biruie din nou. De aceea vă chem, apostolii mei, să încercați să vedeți ceva bun în fiecare creatură a lui Dumnezeu, în toți copiii mei, și să încercați să îi înțelegeți. Copiii mei, voi toți sunteți frați și surori prin același Duh Sfânt. Voi, umpluți de iubirea față de Fiul meu, puteți vorbi ceea ce știți acelora care nu au cunoscut această iubire. Voi ați cunoscut iubirea Fiului meu, ați înțeles Învierea Lui și vă întoarceți cu bucurie ochii spre El. Dorința mea de Mamă e ca toți copiii mei să fie uniți în iubirea față de Isus. De aceea vă chem, apostolii mei, să trăiți cu bucurie Euharistia, căci în Euharistie Fiul meu vi se dăruiește mereu din nou și, cu exemplul Său, vă arată iubirea și jertfa pentru aproapele. Vă mulțumesc.
Dragi copii, vă invit să răspândiți credința în Fiul meu, credința voastră. Voi, copiii mei, luminați de Duhul Sfânt, apostolii mei, transmiteți-o celorlalți, celor care nu cred, care nu știu, care nu vor să știe. Pentru aceasta voi trebuie să vă rugați mult pentru darul iubirii, căci iubirea este semnul adevăratei credinței, iar voi veți fi apostolii iubirii mele. Iubirea mereu din nou reînnoiește durerea și bucuria Euharistiei: face prezentă durerea pătimirii Fiului meu (prin care v-a arătat ce înseamnă să iubești fără măsură) și reînnoiește bucuria de a vă fi lăsat Trupul Său și Sângele Său ca să vă hrănească cu Sine Însuși și ca să poată astfel să fie una cu voi. Privindu-vă cu tandrețe, simt o iubire nemărginită care mă întărește în dorința mea de a vă conduce la o credință tare. Credința tare vă va da pe pământ bucurie și veselie, iar, la sfârșit, întâlnirea cu Fiul meu. Aceasta e dorința Sa. Deci, trăiți-L, trăiți iubirea, trăiți lumina care vă luminează mereu în Euharistie. Vă rog să vă rugați mult pentru păstorii voștri, să vă rugați să aveți tot mai multă iubire pentru ei, căci Fiul meu vi i-a dăruit ca să vă hrănească cu Trupul Lui și să vă învețe să iubiți. De aceea, iubiți-i și voi. Însă, copiii mei, amintiți-vă: iubirea înseamnă a îndura și a dărui și niciodată, niciodată a judeca. Vă mulțumesc.
Dragi copii, dragii mei apostoli ai iubirii, purtătorii mei de adevăr, vă chem și vă adun din nou în jurul meu ca să mă ajutați, ca să-i ajutați pe toți copiii mei însetați de iubire și de adevăr, însetați de Fiul meu. Eu sunt har trimis vouă de Tatăl Ceresc, ca să vă ajut să trăiți cuvântul Fiului meu. Iubiți-vă unii pe alții! Am trăit viața ce o trăiți voi pe pământ; știu că nu e întotdeauna ușor, dar, dacă vă veți iubi unii pe alții, vă veți ruga cu inima, veți atinge culmile spirituale și vi se va deschide drumul către Rai. Acolo vă aștept eu, Mama voastră, pentru că eu sunt în Rai. Fiți fideli Fiului meu și învățați-i și pe ceilalți fidelitatea. Eu sunt cu voi și vă voi ajuta. Vă voi învăța credința, ca să știți să o transmiteți în mod corect celorlalți. Vă voi învăța adevărul, ca să știți să discerneți. Vă voi învăța iubirea, ca să cunoașteți ce este iubirea adevărată. Dragi copii, Fiul meu va face în așa fel încât El să vorbească prin cuvintele voastre și prin faptele voastre. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws