Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'părăsit'

Total found: 3
Dragi copii, voi sunteți puterea mea: voi, apostolii mei, care cu iubirea, umilința și tăcerea rugăciunii voastre, faceți să fie cunoscut Fiul meu. Voi trăiți în mine. Voi mă purtați în inima voastră. Voi știți că aveți o Mamă ce vă iubește și care a venit să dăruiască iubire. Eu vă privesc în Tatăl ceresc, privesc gândurile voastre, durerile și suferințele voastre și le duc Fiului meu. Nu vă temeți, nu pierdeți speranța, căci Fiul meu o ascultă pe Mama Sa. De când s-a născut, El iubește și eu doresc ca toți copiii mei să cunoască această iubire. Doresc să se întoarcă la El aceia care L-au părăsit datorită durerilor și neînțelegerilor și doresc să Îl cunoască toți aceia care nu L-au cunoscut niciodată. De aceea existați voi, apostolii mei, și de aceea sunt eu, ca Mamă, cu voi. Rugați-vă pentru tărie în credință, căci din credința tare izvorăște iubirea și îndurarea. Prin iubire și îndurare îi veți ajuta pe toți aceia care nu sunt conștienți că aleg întunericul în loc de lumină. Rugați-vă pentru păstorii voștri, căci ei sunt puterea Bisericii pe care v-a lăsat-o Fiul meu. Prin Fiul meu ei sunt păstorii sufletelor. Vă mulțumesc.
Dragi copii, și astăzi vă chem să fiți rugăciune. Fie ca rugăciunea să vă fie aripi pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Lumea e în ceasul încercării, căci a uitat de Dumnezeu și L-a părăsit. De aceea, voi, copilașilor, fiți aceia care Îl caută și Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate. Eu sunt cu voi și vă conduc la Fiul meu, dar voi trebuie să spuneți DA-ul vostru, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Mijlocesc pentru voi și vă iubesc, copilașilor, cu iubire nemărginită. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea.
Dragi copii, prezența mea reală, vie, între voi trebuie să vă facă fericiți, deoarece e din marea iubire a Fiului meu. El mă trimite între voi ca să vă dau siguranță cu iubirea mea maternă; ca să înțelegeți că durerea și bucuria, suferința și iubirea fac să trăiască sufletul vostru cu intensitate; ca să vă chem din nou să celebrați inima lui Isus, inima credinței: Euharistia. Fiul meu, zi de zi și până în veșnicie, se întoarce viu între voi, se întoarce la voi. Dar nici nu v-a părăsit niciodată. Când unul dintre voi, copiii mei, se întoarce la El, inima mea de Mamă saltă de bucurie. De aceea, copiii mei, întoarceți-vă la Euharistie, la Fiul meu! Calea către Fiul meu e grea, plină de renunțări, dar la capătul ei e mereu lumină. Eu înțeleg durerile și suferințele voastre și, cu iubire de Mamă, șterg lacrimile voastre. Încredeți-vă în Fiul meu, căci El va face pentru voi ceea ce voi nici nu ați ști să cereți. Voi, copiii mei, trebuie să vă ocupați numai de sufletul vostru, căci sufletul e singurul lucru ce vă aparține pe pământ. Acest suflet îl veți aduce, murdărit sau curat, înaintea Tatălui ceresc. Amintiți-vă, credința în iubirea Fiului meu va fi mereu răsplătită. Vă rog să vă rugați în mod special pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat să trăiască prin El și să iubească turma Lui. Vă mulțumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws