Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'permiteţi'

Total found: 37
Dragi copii! Eu v-am spus deja că v-am ales într-un mod special, aşa cum sunteţi. Eu, Mama, vă iubesc pe toţi. Şi în orice moment în care aveţi greutăţi, să nu vă fie frică! Pentru că eu vă iubesc chiar şi atunci când sunteţi departe de mine şi de Fiul meu. Vă rog, nu permiteţi ca Inima mea să plângă lacrimi de sânge pentru sufletele care se pierd în păcat. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile vă invit la rugăciunea în familie. În numele lui Dumnezeu v-am dat de multe ori mesaje, dar voi nu m-aţi ascultat. Crăciunul acesta va fi pentru voi de neuitat doar dacă primiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu permiteţi ca ziua bucuriei să fie pentru mine cea mai tristă zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Satan e foarte puternic, şi cu toată puterea lui vrea să distrugă planurile pe care am început să le realizez împreună cu voi. Voi rugaţi-vă, doar rugaţi-vă, şi nu vă opriţi nici o clipă. Şi eu Îl voi ruga pe Fiul meu să se realizeze toate planurile pe care le-am început. Fiţi răbdători şi perseverenţi în rugăciune! Şi nu-i permiteţi lui Satan să vă descurajeze. El acţionează cu putere în lume. Fiţi atenţi!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi, pentru a se realiza planurile lui Dumnezeu şi deasemenea pentru tot ceea ce Dumnezeu doreşte să îndeplinească prin voi. Ajutaţi-i pe ceilalţi să se convertească, în special pe cei care vin la Medjugorje. Dragi copii, nu-i permiteţi lui Satan să ia în stăpânire inimile voastre, astfel încât să deveniţi o imagine a Satanei şi nu a mea. Vă invit să vă rugaţi, ca să puteţi deveni martori ai prezenţei mele. Fără voi Dumnezeu nu poate realiza ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu a dat tuturor voinţă liberă, şi e în puterea voastră . Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune şi la abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Voi ştiţi că vă iubesc şi că vin aici din iubire, ca să vă arăt calea păcii şi a salvării sufletelor voastre. Doresc să mă ascultaţi şi să nu îi permiteţi lui Satan să vă seducă. Dragi copii! Satan e foarte puternic. Şi de aceea vă cer rugăciunile voastre pentru cei care se află sub influenţa lui, pentru ca ei să fie salvaţi. Daţi mărturie cu vieţile voastre. Sacrificaţi vieţile voastre pentru salvarea lumii. Eu sunt cu voi şi vă sunt recunoscătoare, dar în Cer veţi primi de la Tatăl răsplata promisă. De aceea, copilaşilor, nu vă fie frică! Dacă vă rugaţi, Satan nu vă poate răni nici în cea mai mică măsură pentru că voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi Dumnezeu veghează asupra voastră. Rugaţi-vă! Şi Rozariul să fie mereu în mâinile voastre ca un semn pentru Satan că îmi aparţineţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Copiii mei! Sunt bucuroasă să vă văd aici într-un număr atât de mare. Doresc să vă reuniţi adesea în rugăciune comună către Fiul meu. E dorinţa mea specială să oferiţi rugăciunile voastre pentru cei care nu cunosc iubirea mea şi iubirea Fiului meu. Ajutaţi-i să cunoască această iubire! Ajutaţi-mă ca pe Mama fiecăruia dintre voi! Copiii mei, de atâtea ori, la Medjugorje, v-am invitat să vă rugaţi! Şi voi continua, pentru că doresc ca voi să-I deschideţi inimile Fiului meu şi să-I permiteţi să sălăşluiască în voi şi să vă umple de pace şi de iubire. Daţi-I voie, lăsaţi-L să intre! Ajutaţi-L cu rugăciunile voastre să răspândească pacea şi iubirea asupra altora, căci aceasta este mai mult decât necesar pentru voi, în acest timp de luptă contra lui Satan. Vă repet: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, pentru că numai cu rugăciunea îl puteţi îndepărta pe Satan şi tot răul care vine de la el. Vă promit, copiii mei, că mă voi ruga pentru voi. Dar vă cer să fiţi mai constanţi în rugăciune şi să răspândiţi pacea şi iubirea, aşa cum v-am cerut de atâtea ori de zece ani aici, la Medjugorje. Ajutaţi-mă şi eu Îl voi ruga pe Fiul meu pentru voi.
Dragi copii! Astăzi vă invit la reînnoirea rugăciunii în familiile voastre pentru ca fiecare familie să devină o bucurie pentru Fiul meu, Isus. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă şi căutaţi mai mult timp pentru Isus; astfel veţi fi în stare să înţelegeţi şi să acceptaţi totul: bolile şi crucile, chiar şi cele mai grele. Eu sunt cu voi şi doresc să vă iau în inima mea şi să vă protejez, dar voi nu sunteţi încă hotărâţi. De aceea, dragi copii, vă cer să vă rugaţi pentru ca, prin rugăciune, să îmi permiteţi să vă ajut. Rugaţi-vă, dragii mei copilaşi, pentru ca rugăciunea să devină hrana voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre şi pentru iubirea pe care mi-o arătaţi. Vă invit să vă hotărâţi să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Dragi copii, oferiţi novene sacrificându-vă acolo unde vă simţiţi mai legaţi. Eu doresc ca viaţa voastră să fie legată de mine. Eu sunt Mama voastră şi nu doresc, dragi copilaşi, ca Satan să vă distragă din drum, pentru că el doreşte să vă ducă pe drumul cel rău, dar nu o poate face dacă voi nu-i permiteţi. De aceea, copilaşilor, reînnoiţi rugăciunea în inimile voastre şi astfel veţi înţelege chemarea mea şi dorinţa mea vie de-a vă ajuta. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Voi toţi sunteţi copilaşii mei. Vă iubesc. Dar, copilaşilor, nu trebuie să uitaţi că fără rugăciune nu puteţi să-mi fiţi aproape. În acest timp Satan doreşte să creeze dezordine în inimile voastre şi în familiile voastre. Nu-i cedaţi, copilaşilor! Nu trebuie să-i permiteţi să vă conducă, nici pe voi, nici viaţa voastră. Eu vă iubesc şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Copilaşilor, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi din nou să Îl iubiţi pe Dumnezeu mai presus de toate. În acest timp în care, datorită spiritului de consum, lumea uită ce înseamnă să iubeşti şi să apreciezi adevăratele valori, vă invit din nou, copilaşilor, să Îl puneţi pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa voastră. Nu-i permiteţi lui Satan să vă atragă cu lucrurile materiale, voi însă, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru Dumnezeu, care e Libertate şi Iubire. Alegeţi viaţa şi nu moartea sufletului. Copilaşilor, în acest timp în care meditaţi Patima şi moartea lui Isus, vă invit pe toţi să vă decideţi pentru viaţa care a înflorit prin înviere, şi ca viaţa voastră să se reînnoiască astăzi prin convertirea care vă va duce la viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit ca prin rugăciune şi sacrificiu să vă pregătiţi pentru venirea Spiritului Sfânt. Copilaşilor, acesta e un timp de har, de aceea vă invit din nou să vă hotărâţi pentru Dumnezeu-Creatorul. Permiteţi-i Lui să vă transforme şi să vă schimbe. Lăsaţi ca inima voastră să fie pregătită să asculte şi să trăiască tot ceea ce Spiritul Sfânt are în planul Său pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, permiteţi-I Spiritului Sfânt să vă conducă pe drumul adevărului şi al salvării înspre viaţa veşnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Doresc ca voi să-mi încredinţaţi inimile voastre, ca eu să le pot conduce pe drumul care duce la lumină şi la viaţa veşnică. Nu vreau ca inimile voastre să rătăcească în întunericul de astăzi. Eu vă voi ajuta. Voi fi cu voi pe acest drum al descoperirii iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. Ca Mamă a voastră, vă cer să îmi permiteţi s-o fac. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Nu căutaţi zadarnic pacea şi fericirea în locuri greşite şi în lucruri greşite. Nu permiteţi ca inimile voastre să devină dure iubind vanitatea. Invocaţi numele Fiului meu. Primiţi-L în inima voastră. Doar în numele Fiului meu veţi experimenta în inima voastră adevărata fericire şi adevărata pace. Doar aşa veţi cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi o veţi răspândi mai departe. Vă invit să fiţi apostolii mei.
Dragi copii! Astăzi vă chem din nou la convertire. Deschideţi-vă inima lui Dumnezeu, copilaşilor, prin sfânta spovadă, şi pregătiţi-vă sufletul pentru ca Micul Isus să se poată naşte din nou în inima voastră. Permiteţi-i Lui să vă transforme şi să vă conducă pe drumul păcii şi al bucuriei. Copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. În special acum, în acest timp de har, fie ca inima voastră să tânjească după rugăciune. Eu sunt aproape de voi şi mijlocesc pentru voi toţi înaintea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ca o mamă care îşi cheamă copiii, v-am chemat şi voi mi-aţi răspuns. Permiteţi-mi să umplu inima voastră cu iubire, astfel încât inima voastră să devină o inimă de iubire pe care o veţi dărui celorlalţi fără rezerve. Astfel mă veţi ajuta în cel mai bun mod cu putinţă în misiunea mea de-a-i converti pe sărmanii mei copii care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi iubirea Fiului meu, Isus. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Daţi-mi cu totul inima voastră. Permiteţi-mi să vă conduc la Fiul meu, care vă dă adevărata pace şi adevărata fericire. Nu vă lăsaţi înşelaţi de falsa lumină care vă înconjoară şi care vi se oferă! Nu îl lăsaţi pe Satan să vă domine cu falsa lumină şi fericire. Veniţi la mine. Eu sunt cu voi.
(Mirjana spune: În timp ce Sfânta Fecioară îmi dădea acest mesaj am văzut lacrimi în ochii ei tot timpul)
Dragi copii! Şi astăzi, privindu-vă, doresc să vă spun cu inima plină de iubire, că ceea ce căutaţi insistent, ceea ce voi doriţi cu ardoare, copilaşii mei, e aici înaintea voastră. Este suficient ca, într-o inimă curată, să Îl puneţi pe Fiul meu pe primul loc, şi apoi veţi vedea. Ascultaţi-mă şi permiteţi-mi să vă conduc spre aceasta ca o Mamă.
Am venit la voi cu mâinile deschise pentru a putea să vă iau pe toţi în îmbrăţişarea mea, sub mantia mea. Nu pot să fac aceasta atâta timp cât inima voastră e plină de sclipiri false şi de idoli falşi. Curăţaţi-vă inima şi permiteţi-le îngerilor mei să cânte în ea. Atunci vă voi lua sub mantia mea şi vi-L voi da pe Fiul meu, adevărata pace şi fericire. Nu aşteptaţi, copiii mei. Vă mulţumesc!
Dragi copii! Eu, ca o Mamă, vin la voi şi vă arăt cât de mult Dumnezeu, Tatăl vostru, vă iubeşte. Şi voi? Unde sunteţi voi, copiii mei? Ce e în inimile voastre pe primul loc? Ce nu vă lasă să-L puneţi pe Fiul meu pe primul loc? Copiii mei, permiteţi ca binecuvântarea lui Dumnezeu să coboare asupra voastră. Fie ca pacea lui Dumnezeu să vă pătrundă, pacea pe care Fiul meu, şi numai El, o dă.
Dragi copii! Permiteţi ca în acest timp sfânt iubirea şi harul Fiului meu să coboare peste voi. Doar inimile curate, umplute cu rugăciune şi milostive pot simţi iubirea Fiului meu. Rugaţi-vă pentru cei care nu au harul să simtă iubirea Fiului meu. Copiii mei, ajutaţi-mă! Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws