Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'rugăciune'

Total found: 233
Dragi copii! Astăzi ca niciodată până acum vă invit să vă rugaţi. Viaţa voastră să devină în întregime rugăciune. Fără iubire nu vă puteţi ruga. Prin urmare vă invit să-L iubiţi mai întâi pe Dumnezeu, Creatorul vieţii voastre şi după aceea Îl veţi recunoaşte şi Îl veţi iubi pe Dumnezeu în toţi, aşa cum vă iubeşte El. Dragi copii, faptul că eu sunt cu voi e un har. De aceea acceptaţi şi trăiţi mesajele mele pentru binele vostru. Eu vă iubesc şi de accea sunt cu voi pentru a vă învăţa şi pentru a vă conduce spre o viaţă nouă, de renunţare şi de convertire. Doar aşa Îl veţi descoperi pe Dumnezeu şi tot ceea ce acum e departe de voi. De aceea rugaţi-vă, copilaşilor. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea, să vă protejez de toate atacurile satanice. Azi e ziua păcii, dar în întreaga lume e multă lipsă de pace. De aceea vă invit ca prin rugăciune să construiţi, împreună cu mine, noua lume a păcii. Eu nu pot să o fac fără voi. Şi de aceea vă invit pe toţi cu iubirea mea maternă, iar restul îl va face Dumnezeu. De aceea deschideţi-vă faţă de planurile şi proiectele lui Dumnezeu, pentru a putea colabora cu El pentru pace şi pentru bine. Şi nu uitaţi că viaţa voastră nu e a voastră, ci e un dar prin care trebuie să le aduceţi bucurie celorlalţi şi să-i conduceţi înspre viaţa veşnică. Dragi copii, fie ca tandreţea Micului Isus să vă însoţească mereu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Dorinţa mea este aceasta daţi-mi mâinile voastre ca eu să vă pot conduce ca o Mamă pe calea cea strâmtă, astfel voi putea să vă conduc la Tatăl ceresc. Deschideţi-vă inima şi lăsaţi-mă să intru. Rugaţi-vă, căci eu sunt cu voi în rugăciune. Rugaţi-vă şi lăsaţi-mă să vă conduc: vă voi conduce la pace şi la fericire.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să treziţi inimile voastre la iubire. Mergeţi în natură şi priviţi cum se trezeşte natura; aceasta vă va ajuta să vă deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu-Creatorul. Doresc ca voi să treziţi iubirea în familiile voastre, astfel încât acolo unde e ură şi lipsă de pace să stăpânească iubirea. Şi atunci când e iubire în inimile voastre, e şi rugăciune. Şi nu uitaţi, dragi copii, că eu sunt cu voi şi vă ajut cu rugăciunea mea ca Domnul să vă dea puterea să iubiţi. Vă binecuvântez şi vă iubesc cu iubirea mea maternă.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă deschideţi faţă de Dumnezeu prin rugăciune, pentru ca Spiritul Sfânt să poată începe să lucreze miracole în voi şi prin voi. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi pentru că, dragi copii, fiecare din voi e important în planul meu de mântuire. Vă invit să fiţi purtători ai păcii şi ai binelui. Dumnezeu vă poate da pacea doar dacă vă convertiţi şi vă rugaţi. De aceea, dragii mei copilaşi, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, şi faceţi tot ceea ce Spiritul Sfânt va inspiră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu doresc ca voi să înţelegeţi că eu sunt Mama voastră şi că doresc să vă ajut şi să vă invit la rugăciune. Doar prin rugăciune puteţi înţelege şi accepta mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Citiţi Sfânta Scriptură, trăiţi-o şi rugaţi-vă pentru a putea înţelege semnele acestui timp. Acesta e un timp special, de aceea sunt cu voi, pentru a vă apropia de inima mea şi de inima Fiului meu, Isus. Dragi copii, doresc să fiţi fii ai luminii şi nu ai întunericului. De aceea, trăiţi ceea ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt Mama voastră şi vă invit să vă apropiaţi de Dumnezeu prin rugăciune pentru că numai El e Pacea voastră şi Salvatorul vostru. De aceea, copilaşilor, nu căutaţi consolări materiale, ci căutaţi-L pe Dumnezeu. Eu mă rog pentru voi şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Cer rugăciunea voastră pentru a mă putea accepta pe mine şi mesajele mele la fel ca şi în primele zile ale apariţiilor. Doar atunci când vă veţi deschide inimile şi vă veţi ruga se vor înfăptui miracole. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi mă bucur cu Micul Isus şi doresc ca bucuria lui Isus să intre în fiecare inimă. Copilaşilor, odată cu mesajul eu cu Fiul meu Isus vă dau binecuvântarea, ca în fiecare inimă să domnească pacea. Eu vă iubesc, copilaşilor, şi vă invit pe toţi să vă apropiaţi de mine prin rugăciune. Voi vorbiţi, vorbiţi, dar nu vă rugaţi. De aceea, copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Doar aşa veţi fi fericiţi şi Dumnezeu vă va da ceea ce cereţi de la El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Voi toţi sunteţi copilaşii mei. Vă iubesc. Dar, copilaşilor, nu trebuie să uitaţi că fără rugăciune nu puteţi să-mi fiţi aproape. În acest timp Satan doreşte să creeze dezordine în inimile voastre şi în familiile voastre. Nu-i cedaţi, copilaşilor! Nu trebuie să-i permiteţi să vă conducă, nici pe voi, nici viaţa voastră. Eu vă iubesc şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Copilaşilor, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Voi toţi m-aţi ajutat ca acest război să ia sfârşit cât mai repede cu putinţă. Eu vă sunt aproape şi mă rog pentru fiecare dintre voi şi vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Doar prin rugăciune putem să învingem răul şi să protejăm tot ceea ce Satan vrea să distrugă în viaţa voastră. Eu sunt Mama voastră şi vă iubesc pe toţi în mod egal şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi Inima mea e plină de fericire. Aş vrea ca în fiecare zi să vă aflaţi în rugăciune ca astăzi, în această mare zi de rugăciune. Doar prin intermediul rugăciunii se ajunge la acea fericire care copleşeşte cu adevărat sufletul şi trupul. Şi tocmai în aceasta, eu, ca Mamă, doresc să vă ajut. Lăsaţi-mă să o fac! Vă spun din nou: deschideţi-mi inimile voastre şi lăsaţi-mă să vă conduc. Drumul meu duce la Dumnezeu. Vă invit să pornim la drum împreună, pentru că vedeţi bine că distrugem orice rău cu rugăciunea noastră. Să ne rugăm şi să sperăm.
Dragi copii! Astăzi să vă hotărâţi să oferiţi cu răbdare timp pentru rugăciune. Copilaşilor, voi nu puteţi spune că sunteţi ai mei, că aţi trăit convertirea prin mesajele mele dacă nu sunteţi gata să-I oferiţi în fiecare zi timp lui Dumnezeu. Eu vă sunt aproape şi vă binecuvântez pe toţi. Copilaşilor, nu uitaţi: dacă nu vă rugaţi nu sunteţi aproape nici de mine, nici de Spiritul Sfânt, care vă conduce pe drumul sfinţeniei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi sunt unită cu voi în rugăciune în mod special, rugându-vă pentru darul prezenţei fiului meu iubit în ţara voastră. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru sănătatea celui mai drag dintre fii mei, care suferă, dar pe care eu l-am ales special pentru aceste timpuri. Eu mă rog şi mijlocesc înaintea Fiului meu, Isus pentru a se îndeplini visul părinţilor voştri. Rugaţi-vă, copilaşilor, în mod special pentru că Satan e puternic şi doreşte să distrugă speranţa în inimile voastre. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu mă bucur împreună cu voi şi vă invit la rugăciune. Copilaşilor, rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Rugăciunile voastre îmi sunt necesare. Prin ele doresc să vă apropii de Dumnezeu: El e Salvarea voastră. Dumnezeu mă trimite pentru a vă ajuta şi a vă conduce spre Paradis, care e ţelul vostru. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Eu sunt cu voi şi vă iubesc pe toţi. Eu sunt Mama voastră şi doresc ca inimile voastre să fie asemănătoare cu Inima mea. Copilaşilor, fără rugăciune nu puteţi nici să trăiţi nici să spuneţi că sunteţi ai mei. Rugăciunea e bucurie. Rugăciunea e ceea ce-şi doreşte inima omului. De aceea apropiaţi-vă, copilaşilor, de Inima mea neprihănită şi Îl veţi descoperi pe Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să trăiţi pacea în inimile voastre şi în familiile voastre. Nu e pace, copilaşilor, acolo unde nu e rugăciune şi nu e iubire unde nu e credinţă. De aceea, copilaşilor, vă invit pe toţi să vă decideţi, astăzi din nou, pentru convertire. Eu vă sunt aproape şi vă invit pe toţi, copilaşilor, în braţele mele pentru a vă ajuta, dar voi nu doriţi şi astfel Satan vă ispiteşte, şi, în cele mai mici lucruri, credinţa voastră dispare. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi prin rugăciune veţi avea binecuvântarea şi pacea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la iubire. Copilaşilor, fără iubire nu puteţi trăi nici cu Dumnezeu nici cu fraţii. De aceea vă invit pe toţi să deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu care e atât de mare şi deschisă fiecăruia dintre voi. Dumnezeu, din iubire pentru oameni, m-a trimis în mijlocul vostru pentru a vă arăta drumul salvării, drumul iubirii. Dacă nu Îl iubiţi în primul rând pe Dumnezeu nu puteţi să îl iubiţi nici pe aproapele, nici pe acela pe care îl urâţi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi prin rugăciune veţi descoperi iubirea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune pentru că doar în rugăciune puteţi înţelege venirea mea aici. Spiritul Sfânt vă va ilumina în rugăciune pentru a înţelege că trebuie să vă convertiţi. Copilaşilor, doresc să fac din voi un buchet minunat, pregătit pentru veşnicie, dar voi nu doriţi să acceptaţi drumul convertirii, drumul salvării, pe care eu vi-l ofer prin aceste apariţii. Copilaşilor, rugaţi-vă, convertiţi-vă inimile şi apropiaţi-vă de mine. Fie ca binele să învingă răul. Eu vă iubesc şi vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Rugăciunea să fie viaţa pentru voi. O familie nu poate spune că are pace dacă nu se roagă. De aceea dimineaţă voastră să înceapă cu rugăciunea de dimineaţă şi seara să se termine cu rugăciunea de mulţumire. Copilaşilor, eu sunt cu voi, vă iubesc, vă binecuvântez şi doresc ca fiecare dintre voi să fie în îmbrăţişarea mea. Nu puteţi fi în îmbrăţişarea mea dacă nu sunteţi gata să vă rugaţi în fiecare zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la convertire. Acesta este cel mai important mesaj pe care l-am dat aici. Copilaşilor, doresc ca fiecare dintre voi să devină un purtător al mesajelor mele. Vă invit, copilaşilor, să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat în aceşti ani. Acesta este un timp de har, în special acum când Biserica vă cheamă şi ea la rugăciune şi la convertire. Şi eu, copilaşilor, vă invit să trăiţi mesajele pe care vi le-am dat de când am apărut aici. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws