Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'satan'

Total found: 67
Dragi copii! Daţi-mi cu totul inima voastră. Permiteţi-mi să vă conduc la Fiul meu, care vă dă adevărata pace şi adevărata fericire. Nu vă lăsaţi înşelaţi de falsa lumină care vă înconjoară şi care vi se oferă! Nu îl lăsaţi pe Satan să vă domine cu falsa lumină şi fericire. Veniţi la mine. Eu sunt cu voi.
(Mirjana spune: În timp ce Sfânta Fecioară îmi dădea acest mesaj am văzut lacrimi în ochii ei tot timpul)
Dragi copii, astăzi vă invit să umpleţi ziua voastră cu rugăciuni scurte şi arzătoare. Când vă rugaţi, inima voastră e deschisă şi Dumnezeu vă iubeşte cu o iubire specială şi vă dăruieşte haruri speciale. De aceea, profitaţi de acest timp de har şi oferiţi-l lui Dumnezeu ca niciodată până acum. Faceţi novene de post şi de renunţări, pentru ca Satan să fie departe de voi şi harul să fie în jurul vostru. Eu vă sunt aproape şi mijlocesc pe lângă Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă rugaţi într-un mod special pentru că Satan doreşte să distrugă planurile mele şi familiile voastre. Rugaţi-vă încontinu.
Dragi copii! Vă invit pe toţi în mod special să vă rugaţi pentru intenţiile mele, pentru ca prin rugăciunile voastre să se oprească planul lui Satan pe acest pământ, care se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de Dumnezeu, şi în locul lui Dumnezeu se pune pe sine şi distruge tot ceea ce e frumos şi bun în sufletul fiecăruia dintre voi. De aceea, copilaşilor, înarmaţi-vă cu rugăciunea şi postul, ca să deveniţi conştienţi de cât de mult vă iubeşte Dumnezeu şi să faceţi voinţa lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Dumnezeu v-a dat harul să trăiţi şi să apăraţi tot binele care e în voi şi în jurul vostru şi să îi inspiraţi pe ceilalţi să fie mai buni şi mai sfinţi, dar nici Satan nu doarme şi prin modernism vă distrage şi vă conduce pe calea lui. De aceea, copilaşilor, în iubirea inimii mele neprihănite, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice şi trăiţi poruncile Lui. În acest fel viaţa voastră va avea sens şi pacea va domni pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp în care mintea şi trupul se odihnesc, vă cer să mă ajutaţi. Inima voastră să bată mereu pentru Dumnezeu: astfel mă veţi ajuta ca marele plan pe care Dumnezeu îl are cu întreaga omenire să meargă înainte. De aceea vă cer, dragi copii, să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Satan doreşte să distrugă prin orice mijloc acest plan. Oferiţi-mi rugăciuni, posturi, mici sacrificii ale cotidianităţii voastre, astfel încât eu să I le pot da Fiului meu şi să pot mijloci pentru fiecare. Nu vă preocupaţi, noi vom şti la ce să le folosim. Aveţi încredere, copilaşilor, eu vă sunt mereu aproape. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă invit să începeţi, împreună cu mine, să construiţi Împărăţia Cerurilor, să uitaţi ceea ce e personal şi, conduşi de exemplul Fiului meu, să vă gândiţi la ceea ce e al lui Dumnezeu. Ce doreşte El la voi? Nu-i permiteţi lui Satan să vă deschidă drumurile fericirii pământeşti, drumuri pe care nu se află Fiul meu. Copiii mei, sunt false şi durează puţin. Fiul meu există. Eu vă ofer fericirea veşnică şi pacea, unitatea cu Fiul meu, cu Dumnezeu, vă ofer Împărăţia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws