Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'se'

Total found: 250
Dragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Voi ştiţi, dragi copii, că Dumnezeu vă dă haruri speciale în rugăciune. De aceea căutaţi şi rugaţi-vă, ca să puteţi înţelege tot ceea ce vă dau aici. Eu vă chem, dragi copii, la rugăciunea cu inima. Voi ştiţi că fără rugăciune nu puteţi înţelege tot ceea ce Dumnezeu plănuieşte prin fiecare dintre voi. De aceea, rugaţi-vă! Doresc ca prin fiecare dintre voi să se realizeze planul lui Dumnezeu, ca tot ceea ce Dumnezeu v-a dat în inimi să continue să crească. Prin urmare rugaţi-vă, pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să vă protejeze pe fiecare dintre voi de tot răul care vă ameninţă. Eu vă binecuvântez, dragi copii! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem pe fiecare dintre voi să începeţi să trăiţi în iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, voi sunteţi gata să păcătuiţi şi să vă puneţi în mâinile Satanei fără să reflectaţi. Îl chem pe fiecare dintre voi să se decidă în mod conştient pentru Dumnezeu şi împotriva lui Satan. Eu sunt Mama voastră, prin urmare doresc să vă conduc la sfinţenia desăvârşită. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit aici pe pământ şi ca fiecare dintre voi să fie cu mine în Cer. Acesta e, dragi copii, scopul venirii mele aici şi dorinţa mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă chem pe toţi ca fiecare dintre voi să se decidă să trăiască mesajele mele. Dumnezeu mi-a permis ca şi în acest an, pe care Biserica mi l-a dedicat mie, să pot să vă vorbesc şi să vă îndemn la sfinţenie. Dragi copii, căutaţi de la Dumnezeu harurile pe care El vi le dă prin mine. Eu sunt gata să intervin pe lângă Dumnezeu pentru tot ceea ce cereţi pentru ca sfinţenia voastră să fie deplină. Prin urmare, dragi copii, nu uitaţi să cereţi, pentru că Dumnezeu mi-a permis să obţin haruri pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă chem pe toţi la rugăciune. Fie ca rugăciunea să fie viaţa voastră. Dragi copii, dăruiţi-I timpul vostru numai lui Isus şi El vă va da tot ce căutaţi. El vi se va descoperi în plenitudine. Dragi copii, Satan e puternic şi stă la pândă împotriva fiecăruia dintre voi. Rugaţi-vă, şi astfel el nu va putea nici să vă rănească nici să vă blocheze pe drumul sfinţeniei. Dragi copii, creşteţi, din zi în zi, prin rugăciune, tot mai mult spre Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă chem pe toţi să vă hotărâţi pentru Cer. Drumul e greu pentru toţi cei care nu s-au hotărât pentru Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă şi credeţi că Dumnezeu vi se oferă în plentitudine. Voi sunteţi invitaţi şi trebuie să răspundeţi chemării Tatălui, care vă cheamă prin mine. Rugaţi-vă, pentru că în rugăciune fiecare dintre voi va putea atinge iubirea desăvârşită. Eu vă binecuvântez şi doresc să vă ajut pentru ca fiecare dintre voi să fie sub mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi îl invit pe fiecare dintre voi să se hotărască din nou să se abandoneze cu totul mie. Numai astfel îl voi putea prezenta pe fiecare dintre voi lui Dumnezeu. Dragi copii, voi ştiţi că vă iubesc nemăsurat de mult şi că îl doresc pe fiecare dintre voi pentru mine. Dar Dumnezeu v-a dat tuturor libertatea, pe care eu o respect cu iubire şi căreia mă supun cu umilinţă. Doresc ca voi, dragi copii, să mă ajutaţi ca tot ceea ce Dumnezeu a plănuit în această parohie să se realizeze. Dacă nu vă rugaţi nu veţi fi capabili să recunoaşteţi iubirea mea şi planurile pe care Dumnezeu le are cu această parohie şi cu fiecare persoană în parte. Rugaţi-vă, pentru ca Satan să nu vă înşele cu mândria şi cu puterea lui înşelătoare. Eu sunt cu voi şi vreau să mă credeţi că vă iubesc. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine! Inima mea se bucură datorită lui Isus şi astăzi doresc să vi-L dăruiesc. Doresc, dragi copii, ca fiecare dintre voi să-I deschidă inima lui Isus, eu vi-L dau cu iubire. Doresc, dragi copii, ca El să vă schimbe, şi să vă înveţe şi să vă protejeze. Astăzi mă rog în mod special pentru fiecare dintre voi şi vă prezint înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să se manifeste în voi.Vă chem la o rugăciune sinceră, cu inima, pentru ca fiecare rugăciune a voastră să fie o întâlnire cu Dumnezeu. În munca şi în viaţa voastră zilnică, puneţi-L pe Dumnezeu pe primul loc. Vă chem astăzi cu mare seriozitate să mă ascultaţi şi să faceţi ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune şi la abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Voi ştiţi că vă iubesc şi că vin aici din iubire, ca să vă arăt calea păcii şi a salvării sufletelor voastre. Doresc să mă ascultaţi şi să nu îi permiteţi lui Satan să vă seducă. Dragi copii! Satan e foarte puternic. Şi de aceea vă cer rugăciunile voastre pentru cei care se află sub influenţa lui, pentru ca ei să fie salvaţi. Daţi mărturie cu vieţile voastre. Sacrificaţi vieţile voastre pentru salvarea lumii. Eu sunt cu voi şi vă sunt recunoscătoare, dar în Cer veţi primi de la Tatăl răsplata promisă. De aceea, copilaşilor, nu vă fie frică! Dacă vă rugaţi, Satan nu vă poate răni nici în cea mai mică măsură pentru că voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi Dumnezeu veghează asupra voastră. Rugaţi-vă! Şi Rozariul să fie mereu în mâinile voastre ca un semn pentru Satan că îmi aparţineţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Voi, dragi copii, nu sunteţi conştienţi de iubirea cu care vă iubeşte Dumnezeu. De aceea îmi permite să fiu cu voi, ca să vă pot învăţa şi ajuta să găsiţi calea păcii. Această cale voi nu o puteţi descoperi dacă nu vă rugaţi. Prin urmare, dragi copii, lăsaţi totul şi oferiţi-I timpul vostru lui Dumnezeu, şi Dumnezeu vă va răsplăti şi vă va binecuvânta. Copilaşilor! Nu uitaţi că viaţa voastră e trecătoare ca o floare de primăvară, care astăzi e minunată, dar la care mâine nu se mai gândeşte nimeni. Prin urmare, rugaţi-vă astfel încât rugăciunea voastră şi abandonarea voastră lui Dumnezeu să devină ca un indicator de drum. Astfel mărturia voastră va avea valoare nu doar pentru voi, ci pentru toată veşnicia. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca Satan să nu vă sufle încolo şi încoace ca pe ramurile agitate de vânt. Fiţi puternici în Dumnezeu. Doresc ca, prin voi, întreaga lume să-L cunoască pe Dumnezeul bucuriei. Prin viaţa voastră daţi mărturie despre bucuria lui Dumnezeu. Nu fiţi nici neliniştiţi, nici îngrijoraţi. Dumnezeu vă va ajuta şi vă va arăta drumul. Doresc ca voi să-i iubiţi pe toţi oamenii cu iubirea mea: buni şi răi. Numai astfel iubirea va domni în lume. Copilaşilor, voi sunteţi ai mei. Eu vă iubesc şi doresc ca voi să vă abandonaţi mie, ca să vă pot conduce la Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat, pentru ca Satan să nu se poată folosi de voi. Rugaţi-vă pentru a înţelege că sunteţi ai mei. Vă binecuvântez cu binecuvântarea bucuriei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem la rugăciune, ca în rugăciune să vă întâlniţi cu Dumnezeu. Dumnezeu vi se oferă, vi se dă. Dar El vrea ca voi să răspundeţi în libertate invitaţiei Lui. De aceea, copilaşilor, găsiţi un timp al zilei în care să vă puteţi ruga în pace şi umilinţă, şi să-L întâlniţi pe Dumnezeu-Creatorul. Eu sunt cu voi şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare vegheaţi ca fiecare întâlnire în rugăciune să fie bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la drumul sfinţeniei. Rugaţi-vă ca să puteţi înţelege frumuseţea şi măreţia acestui drum, unde Dumnezeu vi se revelează într-un mod special. Rugaţi-vă ca să puteţi fi deschişi faţă de tot ceea ce Dumnezeu doreşte să facă prin voi, pentru ca în viaţa voastră să-I puteţi mulţumi lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi pentru tot ceea ce El face prin fiecare în parte. Eu vă binecuvântez. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciunea cu inima. În acest timp de har doresc ca fiecare dintre voi să se unească cu Isus. Fără rugăciune neîncetată nu puteţi experimenta frumuseţea şi măreţia harului pe care Dumnezeu vi-l oferă. De aceea, copilaşilor, umpleţi-vă mereu inimile chiar şi cu cea mai mică rugăciune. Eu sunt cu voi şi veghez neîncetat asupra fiecărei inimi care mi se dăruieşte. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă deschideţi lui Dumnezeu. Vedeţi, copilaşilor, aşa cum natura se deschide şi dă viaţă şi roade, tot aşa eu vă invit să trăiţi cu Dumnezeu şi să vă abandonaţi cu totul Lui. Copilaşilor, eu sunt cu voi. Şi doresc să vă introduc încontinuu în bucuria vieţii. Doresc ca fiecare dintre voi să descopere bucuria şi iubirea care se găsesc numai în Dumnezeu şi pe care numai Dumnezeu le poate da. Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la voi decât să vă abandonaţi. Prin urmare, copilaşilor, hotărâţi-vă cu seriozitate pentru Dumnezeu, pentru că tot restul trece. Numai Dumnezeu nu trece. Rugaţi-vă ca să puteţi descoperi măreţia şi bucuria vieţii pe care Dumnezeu v-o dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem la rugăciune. Prin rugăciune, copilaşilor, obţineţi bucurie şi pace. Prin rugăciune sunteţi mai bogaţi în harul lui Dumnezeu. Prin urmare, copilaşilor, faceţi ca rugăciunea să fie viaţă pentru fiecare dintre voi. În special vă chem să vă rugaţi pentru toţi cei care sunt departe de Dumnezeu, ca ei să se convertească. Atunci inimile noastre vor fi mai bogate pentru că Dumnezeu va domni în inimile tuturor oamenilor. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă! Fie ca rugăciunea să înceapă să domnească în întreaga lume! Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi lui Dumnezeu. În acest timp doresc în mod special ca voi să renunţaţi la acele lucruri de care sunteţi ataşaţi, dar care dăunează vieţii voastre spirituale. Prin urmare, copilaşilor, hotărâţi-vă în întregime pentru Dumnezeu şi nu-l lăsaţi pe Satan să pătrundă în viaţa voastră prin acele lucruri care vă fac rău atât vouă cât şi vieţii voastre spirituale. Copilaşilor, Dumnezeu vi se oferă în plenitudine, dar voi nu puteţi să-L descoperiţi şi să-L cunoaşteţi decât în rugăciune. De aceea, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi să trăiţi cu seriozitate aceasta novenă (a Rusaliilor). Oferiţi timp rugăciunii şi jertfelor. Eu sunt cu voi şi doresc să vă ajut să creşteţi în renunţare şi mortificări, pentru ca să puteţi înţelege frumuseţea vieţii celor care mi se dăruiesc în mod deosebit. Dragi copii, Dumnezeu vă binecuvântează zi de zi şi doreşte transformarea vieţii voastre. Prin urmare, rugaţi-vă ca să aveţi putere să vă schimbaţi viaţa. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi ca rugăciunea voastră să fie o rugăciune cu inima. Fiecare dintre voi să găsească timp pentru rugăciune, pentru a-L putea descoperi pe Dumnezeu în rugăciune. Eu nu vreau ca voi să vorbiţi despre rugăciune, ci doresc ca voi să vă rugaţi. Fiecare zi a voastră să fie plină de rugăciuni de mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru viaţă şi pentru tot ceea ce aveţi. Nu doresc ca viaţa voastră să se piardă în vorbe, ci preamăriţi-L pe Dumnezeu prin faptele voastre. Eu sunt cu voi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare moment petrecut împreună cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi pentru pace. În acest timp pacea e ameninţată într-un mod special şi vă cer să reînnoiţi postul şi rugăciunea în familiile voastre. Dragi copii, eu doresc ca voi să înţelegeţi gravitatea situaţiei şi că o mare parte din cele ce se vor întâmpla depind de rugăciunea voastră, dar voi vă rugaţi puţin. Dragi copii, eu sunt cu voi şi vă invit să începeţi să vă rugaţi şi să postiţi cu seriozitate, ca în primele zile ale venirii mele. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune ca niciodată, acum ca niciodată înainte, de când planul meu a început să se realizeze. Satan e puternic şi vrea să distrugă planurile mele de pace şi de bucurie şi să vă facă să credeţi că Fiul meu nu e puternic în deciziile Lui. De aceea vă chem pe fiecare dintre voi, dragi copii, să vă rugaţi şi să postiţi cu şi mai multă putere. Vă invit la renunţări timp de nouă zile, pentru ca, cu ajutorul vostru să se împlinească tot ceea ce doresc să realizez prin secretele pe care le-am început la Fatima. Vă invit, dragi copii, să înţelegeţi importanţa venirii mele şi gravitatea situaţiei. Doresc să salvez toate sufletele şi să I le prezint lui Dumnezeu. De aceea, să ne rugăm, pentru ca tot ceea ce am început să se realizeze în întregime. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 13 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws