Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'sfânta'

Total found: 34
Vizionara Marija a întrebat-o pe Sfânta Fecioară: “Dragă Sfântă Fecioară, de ce joi nu mi-ai dat nici un mesaj pentru parohie?
Sfânta Fecioară a răspuns: Nu doresc să forţez pe nimeni să facă ceea ce nu simte şi nu doreşte, chiar dacă am avut mesaje speciale pentru parohie, cu care doream să trezesc credinţa fiecărui credincios. Totuşi foarte puţini au primit mesajele de joi. La început erau mai mulţi. Dar apoi a devenit ca un obicei. Şi acum, în această ultimă perioadă, întreabă despre mesaje din curiozitate şi nu din credinţă sau din devoţiune faţă de Fiul meu şi faţă de mine.
Mulţi credincioşi s-au simţit loviţi de ultimul mesaj al Sfintei Fecioare. Unii dintre ei credeau că Sfânta Fecioară nu va mai da mesaje pentru parohie. Dar în această seară ea a spus:
Eu vă vorbesc, şi doresc să vă mai vorbesc. Voi însă încercaţi să ascultaţi sfaturile mele!
Rugaţi-vă, rugaţi-vă!
Marija a spus că Sfânta Fecioară a recomandat, printre altele, ca oamenii, în special tinerii, să păstreze ordinea în timpul Sfintei Liturghii.
După ploaia insistentă, care a cauzat daune grave viţelor de vie, Sfânta Fecioară a spus:
Dragi copii! Vă mulţumesc că Îi oferiţi Domnului toată oboseala voastră, chiar şi acum, când El vă pune la încercare prin fructele pe care le culegeţi. Să ştiţi, dragi copii, că El vă iubeşte şi de aceea vă încearcă. Abandonaţi-I mereu greutăţile voastre lui Dumnezeu şi nu vă îngrijoraţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Dragi copii, îndemnaţi-i şi pe cei mai mici la rugăciune şi copiii să vină la Sfânta Liturghie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit la o rugăciune mai activă şi la participarea la Sfânta Liturghie. Doresc ca fiecare Liturghie să fie pentru voi o experienţă cu Dumnezeu. Doresc să spun în mod special tinerilor: fiţi deschişi Spiritului Sfânt, pentru că Dumnezeu doreşte să vă atragă la El în aceste zile, în care Satan e foarte activ. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
La întrebarea Marijei Pavlovic: "Dragă Sfântă Fecioară, ce doreşti să spui preoţilor?", Sfânta Fecioară a răspuns astfel:
Vă cer să-i invitaţi pe toţi să se roage rozariul. Cu rozariul veţi învinge toate obstacolele pe care Satan doreşte să le aducă Bisericii catolice. Toţi preoţii să se roage rozariul! Dedicaţi timp rozariului! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să vă spun că acesta e un timp special pentru voi cei din parohie. Vara spuneţi că aveţi mult de lucru. Acum muncile la câmp s-au terminat: lucraţi asupra voastră înşivă! Veniţi la Liturghie, pentru că acest timp vă este dăruit vouă. Dragi copii, sunt mulţi cei care vin regulat chiar dacă e vreme urâtă, pentru că mă iubesc şi vor să-mi arate în mod special iubirea lor. Vă cer să îmi demonstraţi iubirea voastră venind la Sfânta Liturghie; Domnul vă va răsplăti din plin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă invit să trăiţi Sfânta Liturghie. Mulţi dintre voi aţi experimentat frumuseţea Sfintei Liturghii, dar sunt şi unii care nu vin de bunăvoie. Eu v-am ales, dragi copii, şi Isus vă dă harurile Lui în Sfânta Liturghie. Prin urmare trăiţi în mod conştient Sfânta Liturghie şi fiecare venire a voastră să fie plină de bucurie. Veniţi cu iubire şi acceptaţi cu iubire Sfanta Liturghie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Dumnezeu doreşte să vă facă sfinţi, de aceea, prin mine, va invită la o abandonare deplină. Sfânta Liturghie să fie viaţa voastră. Înţelegeţi că biserica e palatul lui Dumnezeu, locul unde doresc să vă adun şi să vă arăt calea spre Dumnezeu. Veniţi şi rugaţi-vă! Nu priviţi la ceilalţi şi nu-i bârfiţi, ci viaţa voastră să fie o mărturie pe drumul sfinţeniei. Bisericile sunt sfinte şi demne de respect. Pentru că Dumnezeu, care s-a făcut om, locuieşte în ele zi şi noapte. Prin urmare, copilaşilor, credeţi şi rugaţi-vă ca Tatăl să vă mărească credinţa şi apoi cereţi tot ce aveţi nevoie. Eu sunt cu voi. Mă bucur pentru convertirea voastră şi vă protejez cu mantia mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi în această mare zi pe care mi-aţi dăruit-o, doresc să vă binecuvântez pe toţi şi să vă spun că aceste zile, în care sunt cu voi, sunt zile de har. Eu doresc să vă învăţ şi să vă ajut să mergeţi pe drumul sfinţeniei. Sunt mulţi cei care nu vor să asculte mesajele mele, nici să accepte cu seriozitate ceea ce spun. Iată de aceea vă invit şi vă rog: fiţi martori ai prezenţei mele cu viaţa voastră şi în viaţa voastră zilnică. Dacă vă rugaţi, Dumnezeu vă va ajuta să descoperiţi adevăratul motiv al venirii mele. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă şi citiţi Sfânta Scriptură pentru a putea descoperi în Sfânta Scriptură, mesajul care vă este adresat prin venirea mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu doresc ca voi să înţelegeţi că eu sunt Mama voastră şi că doresc să vă ajut şi să vă invit la rugăciune. Doar prin rugăciune puteţi înţelege şi accepta mesajele mele şi să le puneţi în practică în viaţa voastră. Citiţi Sfânta Scriptură, trăiţi-o şi rugaţi-vă pentru a putea înţelege semnele acestui timp. Acesta e un timp special, de aceea sunt cu voi, pentru a vă apropia de inima mea şi de inima Fiului meu, Isus. Dragi copii, doresc să fiţi fii ai luminii şi nu ai întunericului. De aceea, trăiţi ceea ce vă spun. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Ascultaţi, pentru că vreau să vă vorbesc, şi să vă invit să aveţi mai multă credinţă şi încredere în Dumnezeu, care vă iubeşte nemăsurat de mult. Copilaşilor, voi nu ştiţi să trăiţi în harul lui Dumnezeu, de aceea vă chem din nou să purtaţi cuvântul lui Dumnezeu în inima voastră şi în gândurile voastre. Copilaşilor, aşezaţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o şi trăiţi-o. Învăţaţi-i pe copii voştri, pentru că dacă voi nu sunteţi un exemplu pentru ei, copiii se vor îndepărta urmând căile ateismului. Meditaţi şi rugaţi-vă şi Dumnezeu se va naşte în inima voastră, şi inima voastră va fi fericită. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, din nou vă invit pe toţi la rugăciune. Numai prin rugăciune, dragi copii, inima voastră se va schimba, devenind mai bună şi mai sensibilă la cuvântul lui Dumnezeu. Copilaşilor, nu îl lăsaţi pe Satan să vă distrugă şi să facă cu voi ce vrea. Vă invit să fiţi responsabili şi hotărâţi şi să Îi oferiţi fiecare zi lui Dumnezeu în rugăciune. Fie ca Sfânta Liturghie, copilaşilor, să nu fie un obicei pentru voi, ci viaţă. Trăind Sfânta Liturghie în fiecare zi, veţi simţi nevoia de sfinţenie şi veţi creşte în sfinţenie. Eu sunt aproape de voi şi mijlocesc pentru fiecare dintre voi în faţa lui Dumnezeu, ca El să vă dea putere să vă schimbaţi inima. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă pregătiţi pentru venirea lui Isus. În mod special pregătiţi-vă inimile. Fie ca Sfânta Spovadă să fie pentru voi primul pas al convertirii voastre şi apoi, dragi copii, să vă hotărâţi pentru sfinţenie. Fie ca convertirea şi hotărârea voastră pentru sfinţenie să înceapă astăzi şi nu mâine. Copilaşilor, vă invit pe toţi pe drumul salvării şi doresc să vă arăt drumul spre Paradis. De aceea, copilaşilor, fiţi ai mei şi hotărâţi-vă împreună cu mine pentru sfinţenie. Copilaşilor, acceptaţi rugăciunea cu seriozitate şi rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Vă invit din nou la rugăciune. Nu aveţi scuză că trebuie să munciţi mai mult, pentru că natura se află încă într-un somn profund. Deschideţi-vă rugăciunii! Reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familiile voastre, citiţi-o, meditaţi-o şi învăţaţi cât de mult îşi iubeşte Dumnezeu poporul Său. Iubirea Lui se manifestă şi astăzi pentru că El mă trimite să vă chem pe calea mântuirii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem din nou la convertire. Deschideţi-vă inima lui Dumnezeu, copilaşilor, prin sfânta spovadă, şi pregătiţi-vă sufletul pentru ca Micul Isus să se poată naşte din nou în inima voastră. Permiteţi-i Lui să vă transforme şi să vă conducă pe drumul păcii şi al bucuriei. Copilaşilor, hotărâţi-vă pentru rugăciune. În special acum, în acest timp de har, fie ca inima voastră să tânjească după rugăciune. Eu sunt aproape de voi şi mijlocesc pentru voi toţi înaintea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Daţi-mi cu totul inima voastră. Permiteţi-mi să vă conduc la Fiul meu, care vă dă adevărata pace şi adevărata fericire. Nu vă lăsaţi înşelaţi de falsa lumină care vă înconjoară şi care vi se oferă! Nu îl lăsaţi pe Satan să vă domine cu falsa lumină şi fericire. Veniţi la mine. Eu sunt cu voi.
(Mirjana spune: În timp ce Sfânta Fecioară îmi dădea acest mesaj am văzut lacrimi în ochii ei tot timpul)
Dragi copii! Şi astăzi vă chem din nou să fiţi purtători ai Evangheliei în familiile voastre. Nu uitaţi, copilaşilor, să citiţi Sfânta Scriptură. Puneţi-o într-un loc vizibil şi mărturisiţi cu viaţa voastră că voi credeţi şi trăiţi cuvântul Domnului. Eu sunt aproape de voi cu iubirea mea şi mijlocesc în faţa Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Sfântă Fecioară nu a dat un mesaj clasic. Ea i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele religioase. Cu o expresie serioasă pe faţă, Sfânta Fecioară a accentuat din nou binecuvântarea preoţească. Cu durere şi iubire în acelaşi timp, Sfânta Fecioară a spus:
Amintiţi-vă, copiii mei, ca Fiul meu e cel care vă binecuvântează. Nu o luaţi atât de uşor.
După aceea Sfânta Fecioară mi-a vorbit despre câteva lucruri care urmează să se întâmple şi a spus:
Nu se poate fără Fiul meu. Să nu credeţi că veţi avea pace şi bucurie dacă nu Îl aveţi pe El în primul rând.
(Mirjana a spus: Nu pot spune dacă Sfânta Fecioară era bucuroasă sau tristă. Era preocupată, cu grijă iubitoare pe chipul ei)
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws