Language 

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'voastre'

Total found: 339
Dragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Fără rugăciune, dragi copii, nu Îl puteţi simţi nici pe Dumnezeu, nici pe mine, nici harurile pe care vi le dau. De aceea vă invit să faceţi ca la începutul şi la sfârşitul zilei voastre să fie mereu rugăciunea. Dragi copii, eu doresc să vă conduc din zi în zi tot mai mult spre rugăciune, dar voi nu puteţi creşte pentru că nu o doriţi. Chemarea mea, dragi copii, e ca pentru voi rugăciunea să fie pe primul loc. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit la rugăciune: în mod special vă invit, dragi copii, să vă rugaţi pentru pace. Fără rugăciunile voastre, dragi copii, eu nu vă pot ajuta să realizaţi mesajul pe care Dumnezeu mi l-a dat pentru voi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca în rugăciune să înţelegeţi ceea ce Dumnezeu vă dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit să vă rugaţi zilnic pentru sufletele din purgatoriu. Fiecărui suflet îi sunt necesare rugăciunea şi harul pentru a ajunge la Dumnezeu şi la iubirea lui Dumnezeu. Prin aceasta şi voi, dragi copii, veţi primi noi mijlocitori, care vă vor ajuta în viaţă să înţelegeţi că lucrurile de pe pământ nu sunt importante pentru voi, că doar Cerul e scopul spre care trebuie să tindeţi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă fără încetare, pentru a putea să vă ajutaţi pe voi înşivă şi pe alţii, cărora rugăciunile voastre le vor aduce bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi din inimă şi să schimbaţi din zi în zi viaţa voastră. În mod special vă invit, dragi copii, să începeţi să trăiţi in sfinţenie prin rugăciunile şi sacrificiile voastre, pentru că eu doresc ca fiecare dintre voi, care a ajuns la izvorul harurilor, să ajungă în Paradis cu un dar special pentru mine, şi anume sfinţenia. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi transformaţi-vă zi de zi viaţa pentru a deveni sfinţi. Eu vă voi fi mereu aproape. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să vă pregătiţi inimile pentru aceste zile în care Domnul doreşte în mod special să vă purifice de toate păcatele trecutului vostru. Voi, dragi copii, nu o puteţi face singuri, de aceea sunt eu aici ca să vă ajut. Rugaţi-vă, dragi copii, doar aşa puteţi cunoaşte tot răul care se află în voi şi să I-l oferiţi Domnului, astfel încât Domnul să poată purifica total inimile voastre. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă neîncetat şi pregătiţi-vă inimile în penitenţă şi post. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă iau pe toţi sub mantia mea şi să vă conduc pe drumul convertirii. Dragi copii, vă rog daţi-I Domnului tot trecutul vostru, tot răul care s-a adunat în inimile voastre. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit, dar trăind în păcat nimeni nu poate fi. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi în rugăciune veţi cunoaşte noul drum al bucuriei. Bucuria se va manifesta în inimile voastre şi astfel veţi fi martori bucuroşi a ceea ce eu şi Fiul meu dorim de la fiecare dintre voi. Vă binecuvântez.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru prezenţa voastră în acest loc, unde eu vă dau haruri speciale. Vă chem pe fiecare dintre voi începând de astăzi să trăiţi viaţa pe care Dumnezeu o doreşte de la voi şi să începeţi să împliniţi fapte de iubire şi de milă. Nu doresc ca voi, dragi copii, să trăiţi mesajele şi să comiteţi păcatul, care nu îmi place. De aceea, dragi copii, doresc ca fiecare dintre voi să trăiască o viaţă nouă, fără să distrugeţi tot ceea ce Dumnezeu creează în voi şi tot ceea ce El vă dă. Eu vă dau binecuvântarea mea specială şi rămân cu voi pe drumul convertirii voastre. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi din nou vă chem la rugăciune şi la abandonare deplină în mâinile lui Dumnezeu. Voi ştiţi că vă iubesc şi că vin aici din iubire, ca să vă arăt calea păcii şi a salvării sufletelor voastre. Doresc să mă ascultaţi şi să nu îi permiteţi lui Satan să vă seducă. Dragi copii! Satan e foarte puternic. Şi de aceea vă cer rugăciunile voastre pentru cei care se află sub influenţa lui, pentru ca ei să fie salvaţi. Daţi mărturie cu vieţile voastre. Sacrificaţi vieţile voastre pentru salvarea lumii. Eu sunt cu voi şi vă sunt recunoscătoare, dar în Cer veţi primi de la Tatăl răsplata promisă. De aceea, copilaşilor, nu vă fie frică! Dacă vă rugaţi, Satan nu vă poate răni nici în cea mai mică măsură pentru că voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi Dumnezeu veghează asupra voastră. Rugaţi-vă! Şi Rozariul să fie mereu în mâinile voastre ca un semn pentru Satan că îmi aparţineţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă chem la acea iubire care îi e fidelă lui Dumnezeu şi care îi place Lui. Copilaşilor, iubirea acceptă totul, chiar şi ceea ce e greu şi amar, de dragul lui Isus, care e Iubire. De aceea, dragi copii, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute, dar nu conform dorinţelor voastre, ci conform iubirii Lui. Abandonaţi-vă lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată vindeca, consola şi ierta tot ceea ce în voi e o piedică pe drumul iubirii. În acest fel Dumnezeu va transforma viaţa voastră, şi voi veţi creşte în iubire. Preamăriţi-L pe Dumnezeu, copilaşilor, cu lauda dragostei, pentru ca iubirea lui Dumnezeu să poată creşte zi de zi în voi până la desăvârşire. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit pe toţi, fără excepţie, pe drumul sfinţeniei vieţii voastre. Dumnezeu v-a oferit darul sfinţeniei. Rugaţi-vă ca să-l puteţi înţelege din ce în ce mai mult şi astfel să puteţi să-L mărturisiţi pe Dumnezeu cu viaţa voastră. Dragi copii, eu vă binecuvântez şi intervin înaintea lui Dumnezeu pentru voi, pentru ca drumul vostru şi mărturia voastră să fie depline şi să fie o bucurie pentru Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Chemarea mea de-a trăi mesajele pe care vi le dau e o chemare zilnică, în special, copilaşilor, pentru că doresc să vă apropii de inima lui Isus. De aceea, copilaşilor, vă invit astăzi să vă consfinţiţi inimii Fiului meu drag, Isus, pentru ca fiecare dintre voi să-I aparţină. Şi după aceea vă invit să vă consfinţiţi inimii mele neprihănite. Doresc ca voi să vă consfinţiţi individual, ca familie şi ca parohie, pentru ca totul să-I aparţină lui Dumnezeu prin mine. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă ca să înţelegeţi măreţia acestui mesaj pe care vi-l dau. Eu nu doresc nimic pentru mine însămi, ci totul pentru salvarea sufletelor voastre. Satan e puternic şi de aceea, copilaşilor, prin rugăciune constantă, alipiţi-vă cu putere de inima mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem la pace. Trăiţi pacea în inimile voastre şi în jurul vostru, pentru ca toţi să cunoască pacea care nu vine de la voi, ci de la Dumnezeu.Copilaşilor, astăzi este o zi mare: bucuraţi-vă cu mine! Preamăriţi naşterea lui Isus prin pacea mea. Pentru această pace am venit ca Mamă a voastră, Regină a Păcii. Astăzi vă dau binecuvântarea mea specială. Duceţi-o fiecărei creaturi, pentru ca ea să aibă pacea.Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-aţi descoperit în decursul vieţii voastre. Chiar şi pentru cel mai mic dar pe care l-aţi perceput. Eu mulţumesc împreună cu voi şi doresc ca voi să experimentaţi bucuria acestor daruri, şi ca Dumnezeu să fie totul pentru fiecare dintre voi. Şi atunci, copilaşilor, veţi putea creşte încontinuu pe calea sfinţeniei. Va mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit de ani întregi prin mesajele pe care vi le dau. Copilaşilor, prin aceste mesaje eu doresc să creez un mozaic minunat în inimile voastre, ca să-l pot prezenta pe fiecare dintre voi lui Dumnezeu ca pe o imagine originară. Prin urmare, copilaşilor, doresc ca deciziile voastre să fie libere înaintea lui Dumnezeu, pentru că El v-a dat libertatea. De aceea rugaţi-vă, pentru ca, liberi de orice influenţă satanică, să vă puteţi hotărî numai pentru Dumnezeu. Eu mă rog pentru voi înaintea lui Dumnezeu şi cer abandonarea voastră lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit să vă hotărâţi din nou pentru Dumnezeu şi să-L alegeţi înainte de toate şi mai presus de toate. Astfel El va face miracole în vieţile voastre şi, zi de zi, viaţa voastră va deveni bucurie cu Dumnezeu. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi nu-l lăsaţi pe Satan să acţioneze în viaţa voastră prin neînţelegeri, prin interpretări greşite, şi prin neacceptarea unora de către ceilalţi. Rugaţi-vă ca să puteţi înţelege măreţia şi frumuseţea darului vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! De nouă ani sunt cu voi şi de nouă ani vă repet că Dumnezeu, Tatăl vostru, e singurul Adevăr, unica Cale şi adevărata Viaţă. Doresc să vă arăt drumul spre viaţa veşnică. Doresc să fiu legătura voastră cu o credinţă profundă. Luaţi Rozariul şi reuniţi copiii voştri, familia voastră în jurul vostru. Acesta este calea pentru a ajunge la mântuire. Daţi un bun exemplu copiilor voştri. Daţi un bun exemplu celor care nu cred. Nu veţi cunoaşte fericirea pe acest pământ şi nu veţi merge nici în Cer dacă inimile voastre nu sunt curate şi smerite şi dacă nu împliniţi Legea lui Dumnezeu. Eu vin să vă cer ajutorul: uniţi-vă cu mine în rugăciune pentru cei care nu cred. Mă ajutaţi foarte puţin. Aveţi prea puţină milă şi iubire pentru cei apropiaţi vouă, iar Dumnezeu v-a dat iubirea şi v-a arătat cum trebuie să-i iertaţi pe ceilalţi şi să-i iubiţi. De aceea împăcaţi-vă şi purificaţi-vă sufletele. Luaţi rozariul şi rugaţi-vă. Acceptaţi cu răbdare toate suferinţele voastre. Amintiţi-vă bine că Isus a suferit cu răbdare pentru voi. Lăsaţi-mă să fiu Mama voastră, legătura voastră cu Dumnezeu şi cu viaţa veşnică. Nu le impuneţi credinţa voastră celor care nu cred. Arătaţi-le-o prin exemplul vostru şi rugaţi-vă pentru ei. Copiii mei, rugaţi-vă!
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi lui Dumnezeu. În acest timp doresc în mod special ca voi să renunţaţi la acele lucruri de care sunteţi ataşaţi, dar care dăunează vieţii voastre spirituale. Prin urmare, copilaşilor, hotărâţi-vă în întregime pentru Dumnezeu şi nu-l lăsaţi pe Satan să pătrundă în viaţa voastră prin acele lucruri care vă fac rău atât vouă cât şi vieţii voastre spirituale. Copilaşilor, Dumnezeu vi se oferă în plenitudine, dar voi nu puteţi să-L descoperiţi şi să-L cunoaşteţi decât în rugăciune. De aceea, hotărâţi-vă pentru rugăciune. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu sunt cu voi chiar dacă voi nu sunteţi conştienţi de aceasta. Doresc să vă apăr de tot ce vă oferă Satan şi prin care el vrea să vă distrugă. Aşa cum L-am purtat pe Isus în sânul meu, la fel doresc să vă port şi pe voi, dragi copii, spre sfinţenie. Dumnezeu doreşte să vă salveze şi vă trimite mesaje prin intermediul oamenilor, al naturii şi prin multe alte mijloace care vă vă pot ajuta să înţelegeţi că trebuie să schimbaţi direcţia vieţii voastre. De aceea, copilaşilor, înţelegeţi măreţia darului pe care Dumnezeu vi-l acordă prin mine, acela că eu vă protejez cu mantia mea şi vă conduc spre bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi să trăiţi cu seriozitate aceasta novenă (a Rusaliilor). Oferiţi timp rugăciunii şi jertfelor. Eu sunt cu voi şi doresc să vă ajut să creşteţi în renunţare şi mortificări, pentru ca să puteţi înţelege frumuseţea vieţii celor care mi se dăruiesc în mod deosebit. Dragi copii, Dumnezeu vă binecuvântează zi de zi şi doreşte transformarea vieţii voastre. Prin urmare, rugaţi-vă ca să aveţi putere să vă schimbaţi viaţa. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi doresc să vă mulţumesc pentru toate sacrificiile şi pentru toate rugăciunile. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea specială de Mamă. Vă invit pe toţi să vă hotărâţi pentru Dumnezeu şi ca, din zi în zi, să descoperiţi voinţa Lui în rugăciune. Vă invit pe toţi, dragi copii, la convertire deplină, pentru ca bucuria să locuiască în inimile voastre. Sunt fericită să vă văd astăzi aici în număr atât de mare. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous  1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 17 Next>>

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws