Language 

Our Lady of Medjugorje Messages by month mai

Dragi copii! Şi astăzi vă invit din nou la rugăciune, pentru ca prin rugăciune să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu. Eu sunt cu voi şi doresc să vă conduc pe toţi pe drumul salvării pe care v-o oferă Isus. Din zi în zi sunt tot mai aproape de voi, chiar dacă voi nu sunteţi conştienţi de acest lucru şi nu doriţi să recunoaşteţi că sunteţi puţin legaţi de mine prin rugăciune. Atunci când vin încercările şi problemele, voi spuneţi: “O, Doamne, o, Mamă, unde sunteţi?” Iar eu nu fac altceva decât să aştept să-mi daţi "da"- ul vostru pentru a I-l putea transmite lui Isus, ca El să vă poată copleşi cu haruri. De aceea, încă o dată, acceptaţi invitaţia mea şi începeţi din nou să vă rugaţi, până când rugăciunea devine bucurie pentru voi. Atunci veţi descoperi că Dumnezeu e Atotputernic în viaţa voastră zilnică. Eu sunt cu voi şi vă aştept. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit pe toţi cei care aţi ascultat mesajul meu de pace să-l înfăptuiţi cu seriozitate şi iubire în viaţa voastră. Mulţi sunt cei care cred că fac mult pentru mesaje vorbind despre ele, dar ei nu le trăiesc. Eu vă invit, dragi copii, la viaţă, şi la schimbarea a tot ce e negativ în voi, pentru a transforma totul în pozitiv şi în viaţă. Dragi copii, eu sunt cu voi şi doresc să-l ajut pe fiecare dintre voi să trăiască şi să mărturisească cu viaţa sa Vestea cea Bună. Dragi copii, eu sunt cu voi pentru a vă ajuta şi pentru a vă conduce spre Cer. În Cer e bucuria prin care puteţi trăi Cerul încă de pe acum. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă hotărâţi să trăiţi cu seriozitate aceasta novenă (a Rusaliilor). Oferiţi timp rugăciunii şi jertfelor. Eu sunt cu voi şi doresc să vă ajut să creşteţi în renunţare şi mortificări, pentru ca să puteţi înţelege frumuseţea vieţii celor care mi se dăruiesc în mod deosebit. Dragi copii, Dumnezeu vă binecuvântează zi de zi şi doreşte transformarea vieţii voastre. Prin urmare, rugaţi-vă ca să aveţi putere să vă schimbaţi viaţa. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă deschideţi lui Dumnezeu. Vedeţi, copilaşilor, aşa cum natura se deschide şi dă viaţă şi roade, tot aşa eu vă invit să trăiţi cu Dumnezeu şi să vă abandonaţi cu totul Lui. Copilaşilor, eu sunt cu voi. Şi doresc să vă introduc încontinuu în bucuria vieţii. Doresc ca fiecare dintre voi să descopere bucuria şi iubirea care se găsesc numai în Dumnezeu şi pe care numai Dumnezeu le poate da. Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la voi decât să vă abandonaţi. Prin urmare, copilaşilor, hotărâţi-vă cu seriozitate pentru Dumnezeu, pentru că tot restul trece. Numai Dumnezeu nu trece. Rugaţi-vă ca să puteţi descoperi măreţia şi bucuria vieţii pe care Dumnezeu v-o dă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă invit să vă abandonaţi cu totul lui Dumnezeu. Rugaţi-vă, copilaşilor, ca Satan să nu vă sufle încolo şi încoace ca pe ramurile agitate de vânt. Fiţi puternici în Dumnezeu. Doresc ca, prin voi, întreaga lume să-L cunoască pe Dumnezeul bucuriei. Prin viaţa voastră daţi mărturie despre bucuria lui Dumnezeu. Nu fiţi nici neliniştiţi, nici îngrijoraţi. Dumnezeu vă va ajuta şi vă va arăta drumul. Doresc ca voi să-i iubiţi pe toţi oamenii cu iubirea mea: buni şi răi. Numai astfel iubirea va domni în lume. Copilaşilor, voi sunteţi ai mei. Eu vă iubesc şi doresc ca voi să vă abandonaţi mie, ca să vă pot conduce la Dumnezeu. Rugaţi-vă neîncetat, pentru ca Satan să nu se poată folosi de voi. Rugaţi-vă pentru a înţelege că sunteţi ai mei. Vă binecuvântez cu binecuvântarea bucuriei. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Vă chem pe fiecare dintre voi să începeţi să trăiţi în iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, voi sunteţi gata să păcătuiţi şi să vă puneţi în mâinile Satanei fără să reflectaţi. Îl chem pe fiecare dintre voi să se decidă în mod conştient pentru Dumnezeu şi împotriva lui Satan. Eu sunt Mama voastră, prin urmare doresc să vă conduc la sfinţenia desăvârşită. Doresc ca fiecare dintre voi să fie fericit aici pe pământ şi ca fiecare dintre voi să fie cu mine în Cer. Acesta e, dragi copii, scopul venirii mele aici şi dorinţa mea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să trăiţi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele în viaţa voastră. Fără iubire, dragi copii, nu puteţi face nimic. De aceea vă invit, dragi copii, să trăiţi iubirea reciprocă. Doar astfel mă veţi putea iubi şi accepta pe mine şi pe toţi cei care vin în parohia voastră. Toţi vor simţi iubirea mea prin voi. De aceea vă rog, dragi copii, să începeţi de astăzi să iubiţi cu o iubire arzătoare, cu acea iubire cu care vă iubesc eu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi doresc să vă dau iubirea mea. Voi nu ştiţi, dragi copii, cât de mare îmi e iubirea şi nu ştiţi să o primiţi. Eu doresc să v-o arăt în diferite moduri dar voi, dragi copii, nu o recunoaşteţi. Voi nu înţelegeţi cuvintele mele cu inima, şi de aceea nu înţelegeţi nici iubirea mea. Dragi copii, acceptaţi-mă în viaţa voastră şi atunci veţi putea să acceptaţi tot ce vă spun şi tot ceea ce eu vă invit. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit să îmi oferiţi inimile voastre, pentru ca eu să pot să le schimb şi să le fac asemănătoare cu Inima mea. Voi mă întrebaţi, dragi copii, de ce nu puteţi să îndepliniţi cererile mele; nu o puteţi face pentru că nu mi-aţi dat inimile voastre ca eu să le schimb. Voi vorbiţi, dar nu faceţi. Vă invit să faceţi tot ce vă spun. Aşa voi fi cu voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Voi sunteţi răspunzători pentru mesaje. Aici se găseşte izvorul harurilor, şi voi, dragi copii, sunteţi vasele prin care se transmit aceste haruri. De aceea, dragi copii, vă invit să îndepliniţi această sarcină cu responsabilitate. Fiecare va fi răspunzător în măsura propriilor capacităţi. Vă invit să împărtăşiţi darurile celorlalţi cu iubire, şi să nu le ţineţi doar pentru voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
To compare Medjugorje messages with another language versions choose

 


Wap Home | Updates  | Medjugorje[EN]  | Messages  | Articles[EN]  | Videos[EN]  | Pictures[EN]

Powered by www.medjugorje.ws